Poezie
rucărul e nepublicabil
(lui A. Sibiceanu)
1 min lectură·
Mediu
mă tem că nu voi uita niciodată potecile
rătăcite între creste și coltucii de apă
unde mai poți pune pe limbă
născute din rouă
mici boabe de fragi
în a căror tăcere deslușești copitele ciutelor negre
fumuriul lupilor și
dâra iernii mursicate de urs
muntele numelui e o boală ce încă o duc pe picioare
m-a albit în obraji
ochii mi i-a împeșterit
oricât aș fi scris în vitregele orașe
parcă un alt grai m-ar fi învățat pe de rost
grafiei nemaifiindu-i frică de mine
odinioară străinul
renumit pentru iscusința vânătorii cu goalele mâini
cui poți traduce vraja ce te cuprinde când înseratul
își lămurește văzduhurile în vâltori
când peste olane și poalele brazilor se așterne cântecul
mierlei
blând ca o ninsoare a florilor
de aceea rucărul e nepublicabil
de aceea munteanu
034.118
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 132
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “rucărul e nepublicabil.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/14044452/rucarul-e-nepublicabilComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
CSCSCostin Tanasescu Stefanesti✓Deși e nepublicabil, am putea să-l introducem în monografia comunei. Un text scris cu sufletul. Și nostalgia care îți astâmpără setea, acolo, în copita ciutei... Frumusețea imaginilor și energia "muntenească" pură, deseori, transformă o poezie într-o minune.
0
VMCostin: mulțumesc pentru semnul de lectură și pentru cuvinte.
0
ASVă mulțumesc, D-le Munteanu...
Nu știu cum se face, dar chiar ieri mi-am luat curaj să mai pot intra imaginar în satul meu, presărat pe dealurile Cotmenei... Asta pentru că de multă vreme mă tem de el - eu nu mai sunt același... Nu mai știu când, cum și de ce l-am trădat...
În câteva rânduri am fost și în Rucăr, și în Podul Dâmbovicioarei, și o parte din inimă mi-a rămas acolo...
Calde salutări !
Nu știu cum se face, dar chiar ieri mi-am luat curaj să mai pot intra imaginar în satul meu, presărat pe dealurile Cotmenei... Asta pentru că de multă vreme mă tem de el - eu nu mai sunt același... Nu mai știu când, cum și de ce l-am trădat...
În câteva rânduri am fost și în Rucăr, și în Podul Dâmbovicioarei, și o parte din inimă mi-a rămas acolo...
Calde salutări !
0