Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

iernile nu au vârstă

1 min lectură·
Mediu
din hornuri nu mai iese fum noaptea fumează vise
fruntea-ți nu este rece totuși mâna încă nu s-a topit
doar vântul scrijelește aspru în ușă
tresari în somn: demonul alb… demonul alb…
dar noi am tăiat demult picioarele lucrurilor
nu suportăm țopăiturile printre eternele nașteri
ale mugurilor înfășați în gheață
când vrem să alungăm paingii sau fantomele
dăm drumul la soare
câinele acesta auriu legat în perdele
deodată odaia e invadată de păsări dar nu te ridici
pentru că mai sus de absență apa-i solidă
și cântecul inexistent
mai respiri? mai respiră? mă îngână oglinda
un geam deschis îți poate fi fatal
prea mult abur te-ar putea risipi
întunericul mi-e frate de cruce iar frica soră
și încă nimeni nu ne-a învins chiar dacă
în fiecare ținut ostil am pierdut un prieten
pentru că
în visele mele ninge atât de frumos încât pielea
s-ar lepăda de mine și s-ar duce
044.634
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
150
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Munteanu. “iernile nu au vârstă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/13953656/iernile-nu-au-varsta

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@ioan-barbIBIoan Barb
Un poem între două tărâmuri.Există un anotimp în care te detașezi de toate, tai \"picioarele lucrurilor\" și nu rămâne decât eliberarea spre o altă lume numai bună pentru visare. Indiferent de anotimpuri, de schimbări, pentru spirit nu există vârstă, chiar dacă moartea ne amintește că există și ne dă semne de pierdere a unor prieteni, totdeauna va exista încă un vis, \"pentru că/în visele mele ninge atât de frumos încât pielea/s-ar lepăda de mine și s-ar duce\". Un final frumos. Merită recitit. Las un semn.
0
@silvia-goteanschiiSGSilvia Goteanschii
o poezie a visului lucid,ca formă specială de conștiință în care autorul fiind conștient de prezența demonului alb, își urmează starea (dar noi am tăiat demult picioarele lucrurilor), fără a se trezi. îmi place că în pofida pierderilor, întunericului și fricii ninsoarea etern-muritoare / chiar dacă pare contradictorie alăturarea/ nu este întreruptă. pentru o clipă de frumusețe fatală, o lepădare de piele. se pare că sunteți în plină forță creatoare. silvia

și țin să menționez că aceste versuri m-au fermecat: când vrem să alungăm paingii sau fantomele
dăm drumul la soare / mai respiri? mai respiră? mă îngână oglinda
un geam deschis îți poate fi fatal
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
frumoasă plăsmuire a iernii, prin contraste (fruntea-ți nu este rece totuși mâna încă nu s-a topit), denumire (“demonul alb”), feerie (“soare câinele acesta auriu legat în perdele”) și, totodată, teamă (“întunericul mi-e frate de cruce iar frica soră”), incertitudine (“mai respiri? mai respiră?”), mâhnire (“în fiecare ținut ostil am pierdut un prieten”), toate acestea fiind, de altfel, caracteristice anotimpului alb.
Pentru mine titlul acesta: “iernile nu au vârstă” înseamnă eternul. Și mă gândesc nu numai la acel “rece” care congelează și, deci, păstrează, mă gândesc și la vârsta biologică, cea care nu are granițe atâta timp cât dăinuie prin spirit.
Nu mai vorbesc de sensibilele simțăminte ale poetului:
“în visele mele ninge atât de frumos încât pielea
s-ar lepăda de mine și s-ar duce”.

Mă înclin,

Ottilia Ardeleanu

0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu
mulțumesc, Ioan, pentru lectură și pentru semnul despe; există, așa cred, o limită a devenirii (atât în plus, cât și în minus); prin urmare, o limită a visării; a Visului? încă nu am aflat.

mulțumesc, Silvia, pentru cuvinte; forță? și creatore? crește și descrește; apoi, iar crește (dar parcă mai chinuit), iar descrește (dar parcă mai apăsător) - mai ușor sunt de observat fazele lunii...; eu doar sunt; cât despre lepădare, poate că șarpele își leapădă pielea, poate că că-i o \"lepădare de satanta\" dinspre ale trupului înspre ale spiritului (cum ar putea fi trupul \"păcătos\"?).

mulțumesc, Ottilia, pentru cuvinte.
0