ctrlaltdel

da, Vasile Munteanu, vom ajunge, din ce în ce mai mult să vorbim din tastaturi.
ne îndrăgostim de ctrl alt del, 3 deodată, anii se vor scurge prin aceste fire, particule, unde, naiba știe.
ultima strofă s-a strecurat șir de biți până în procesor. interpretează. numai el știe cum...

\"doar moartea
aprinde neuitării noastre lumânări\"!

dacă anii trec, cuvintele rămân.
asta spun și mă înclin cuvintelor,

Ottila Ardeleanu

\"în timp ce peste cerul gurii noastre
răsar aceleași stele mincinoase și pustii\",

un final de reținut ca și muzicalitatea versurilor, lăsând deliberat un aer desuet, de romanță, peste poem. Cu stimă, Ioan.

Starea aceea, cu golul din piept, cu sentimentul zădărniciei, în care degetele mângâie tastatura a poezie, maximum ce se poate scoate din căutarea adevărului.

Dragi poeți tineri,Vasile Munteanu,Citesc și constat că multe dintre poemele
dvs. se înscriu într-un tablou îngrijorător,cu imagini și trăiri deseori tra-
umatizante,cu regrete.\"Cum au trecut pe lângă mine anii/însăilând la tasta-
turi nimicuri\", \"apoi vin alții nesătui de vorbă/și cern cuvinte vechi prin noi mașinării\".Dar frumusețea n-a dispărut. În pofida necăutării anume a frumuseții,aceasta ține viața,este chiar în noi în fiecare.S-o cântăm cum numai poeții,oferind vieții un tablou strălucitor înainte ca să credem și să scriem:
\"nimicul s-a ales!Un praf de lună/acoperă tot ce era strălucitor.\"

Aceasta este doar o părere,desigur că rămâne să scrie fiecare poet cum doar apoi
se arată a fi fost să fie.Cu prietenie Constanța Mezdrea Coman.

mulțumesc împătrit, pentru lectură și pentru semnul despre.


doamnă Coman: nu credeți că ar fi normal să ne raportăm la text și nu la biografia autorului (aceasta având rol de a spori câmpul de interpretare, nu a se substitui textului)? în plus, zic să ținem seama de două aspecte: pe de o parte, nu sunt atât de tânăr pe cât vă imaginați (chiar dacă, să spunem, la vârsta dv - dacă apuc această vârstă, desigur - am să-mi doresc să am vârsta de acum); pe de altă parte, dp meu dv, într-o decadă a mimetismului euforic, numărul anilor nu înseamnă nimic în fața experienței de viață; și nu mă refer comparativ, fiecare viață este unică în felul ei; dar îmi permit să afirm că experiența mea de viață este suficientă ca să simt, gândesc și să scriu astfel; în concluzie, pe viitor, când și dacă veți mai comenta, vă rog să vă rezumați la text.

Vasile Munteanu,Poemul este ca o răsuflare pentru o gură de oxigen,ritmic,în
dulcele stil clasic,dar și postmodern.Cuprinzător,ușor rebel.Dintr-un univers
în care voi mai reveni,care-mi apare autentic,demn de a fi accesat,pătruns.
Cu prietenie,Constanța Mezdrea Coman.