Poezie
o să fie bine
1 min lectură·
Mediu
a trecut entuziasmul mai nimic
nu înseamnă un volum și-o cronică la ziar
într-o piramidă terminată cine știe
ce mistrie și ce mână avea un zidar
nu prea frecventezi dar când apari
pe la vreo întrunire cu lectură
toți îți știu talentul dar bârfesc
cu o palmă așezată peste gură
ești prea demn să fii la fel ca ei(?)
un neadaptat vezi bine un sociopat
faima îți precede numele… - vai, dragă,
ce-o fi fost cu aia când l-a luat?!
te privesc și simt ca-ntâia oară
o să fie bine! când voi publica…
pân-atunci vorbește tu cu mama
să ne împrumute râșnița
044.954
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 102
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “o să fie bine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/13932383/o-sa-fie-bineComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
... exersezi către tămăduire, dansul cuvintelor, ochiul ce râde îmblânzind focul ... știi să te ascunzi într-o împlinire nepublicată, într-o măsură mereu altul, maestrul propriilor slăbiciuni ... în mintea ucenicului se arde lutul, în loc de paradis o să fie bine ... la bună veghere :)
0
mulțumesc, Florin, pentru lectură și pentru semnul despre; și pentru \"veghere\", desigur :).
0
\"o să fie bine\" sugerează speranțe și este importantă această stare.
mi-a plăcut sentimentul acesta de întrebare-mirare-exaltare: \"într-o piramidă terminată cine știe ce mistrie și ce mână avea un zidar\".
\"ești prea demn să fii la fel ca ei\"!
Ottilia Ardeleanu
mi-a plăcut sentimentul acesta de întrebare-mirare-exaltare: \"într-o piramidă terminată cine știe ce mistrie și ce mână avea un zidar\".
\"ești prea demn să fii la fel ca ei\"!
Ottilia Ardeleanu
0
mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre.
0
