Poezie
amiaza vânzătorului de cârje
(autobiografie3)
2 min lectură·
Mediu
în piața universității
părinții își plimbă masca preocupării de la unul la celălalt. conștiința nulității acestei așteptări îi roade pe dinăuntru. cei mai mulți dau vina pe profesori. pe lipsa de bani. prețul ridicat al meditațiilor. printre ei unii tac. fața lor e desenată din fire de praf. din vântul ce-a urâțit de când s-a născut bucureștiul. aici e un nod de cale a vieții.
doar doi trei pe terasă la dunărea. întind cu vârful degetelor o hârtie de-o sută vânzătorului de cârje ce-și plimbă marfa printre mesele goale.
curios că piciorul beteag e piciorul de carne. piciorul de lemn în care țopăie este bun. nu se împiedică niciodată nu se împiedică de mese de scaune. doar de oamenii neatenți tot mai grăbiți. - în fiecare an vin aici spune oricui îl ascultă. nu vând nimic lumea s-a învățat să șchiopăteze. dar primesc bani. de fapt nici nu mai știu de când n-am altă cârjă de vânzare. lumea mă vede mă crede și-mi dă.
doar soarele pare că are capul pe umeri. spânzurat de cornișa de la arhitectură. lumina își leapădă inelele. o reptilă căreia oamenii i-au stors veninul și-au abandonat-o.
în cele din urmă listele – să câștigi un loc mai în față
trebuie să înghiontești să înjuri să transpiri
044318
0
Da, da, așteptarea rezulatatelor examenului, părinții îngrijorați și, în același timp, imaginea omului care nu are altceva de făcut decât să șchiopăteze și să adune bani (banii pe care părinții nu-i au ca să-și ajute copiii!) și peste toate astea, \"soarele pare că are capul pe umeri\", \"lumina își leapădă inelele. o reptilă căreia oamenii i-au stors veninul și-au abandonat-o.\".
Mi-a plăcut!
Ottilia Ardeleanu