Poezie
natură moartă cu intersecții istorice
2 min lectură·
Mediu
trece o femeie pe cheiul dâmboviței și peștii
îi umplu pasul cu mirosul acela tare
de sex nespălat
ca și cum palele morilor de vânt ar tăia îngeri
la vremea rutului
își poartă inima în conturul buzelor șiroinde
parfumul alveolelor oxidează
fierul forjat
al gardului prin care fluturii trec nestingheriți
ca prin strecurătoare
mă ridic pe vârfuri ca un gimnast pe un cal
cu mânere
și sufletul îmi rămâne undeva lângă bordură
trăgând cu urechea la ecoul
ultimei ploi
revărsat de gura canalelor
chiar în clipa aceea soarele își rupe un dinte
căldura sâsâie sau minte
pălmuită de o floare de tei uscată desprinsă
din tencuiala unei vile construite
în stil brâncovenesc
latră un semafor băgând spaima în absența
mândriei naționale
un agent de circulație toarnă cu cascheta apă
în ochiul roșu scuzându-l: e turbat!
iisus intră pe sens interzis: ăsta e beat! lasă
dracului intermitența și îi suspendă carnetul
trag în piept aburul furnalelor de la c.e.t.
pe iisus îl trag pe buzele șiroinde cu oțet
apoi intrăm la nea mitică să bem o bere
- ce plăcere! ce plăcere!
(zâmbește de mă arde în curte – ipocritul!)
îi șoptesc tovarășului meu printre dinți
(pun pariu că până ne umple halba
pe limbă își ascute cuțitul)
dar și mie îmi cade un dinte și vorbind
îmi dau seama că mă șterg o cruce roșie
în calendarul poeziei
în zori istovit îmi trec mâna peste chip
- dumnezeule! iar m-am rămas cu nimic
024.002
0

Îmi place cum împletești suav liricul și ludicul într-un ton oarecum pasiv. Cum descoperi minunea lumii, nu prima oară, dar te lași purtat cu aceeași încântare, poate sporită de conștiența efemerității ei.
E și-un mic sâmbure revoluționar acolo, dar este fie necopt, fie răscopt.
Pentru toate astea și pentru altele, nespuse din lipsă de nevoie, îți mulțumesc.
Nu și pentru unul din acele momente de groază a realizării dimensiunii monstruoase la care a ajuns această - să o numim pragmatic - bază de date.
Mă obsedează ideea că mai sunt atâția oameni care scriu bine - și, culmea: Mult! - (deci mult și bine), pe care nu i-am depistat încă.
Asta ca să nu mai pun la socoteală timpul pe care îl am pentru lectură (virtuală au ba).
[Oftez] Pentru asta nu-ți mulțumesc.