Poezie
ratările marelui blond
1 min lectură·
Mediu
toamna trupul transpiră jocurile mieilor
ruginesc toate cuvintele ca niște frunze
și numai dorul
primăvara smulge arcadelor istovite rodul
în scorburi arhangelii nu au plecat niciodată
(genunchiul)
poartă în vârful lăncii monograma sfântului
duh
n-au fost mari bătălii nu au fost cruciade
o încăierare surdă
între sentimente sfârșite în șuturi la poartă
a fulgerat lama unui gând și s-a auzit un sunet
înfundat
pe cer cade o stea am ochii lui ioan botezătorul
o strângere de apă mi-a pus un nume neînțeles
apoi țârcomnicul a zis ceva de un meci de fotbal
popa a început
să își bage și să mă scoată
nu înțeleg oamenii care toamna înjură de paști
cad frunzele ca niște coji de semințe și soarele
penetrează plasele porților
flutură stegulețele albe din paharele de cocteil
asemeni fanioanelor de corner
decupez jambierele păsărilor călătoare și îmi fac
oracol de școlar netrezit
marele dribling îmi scapă cineva îmi plânge mut
în rotulă poate copilul anei
lui manole născut crampoane
vestiarele morții: cedez bilă albastră la schimb
pe autograf cu dumnezeu
(pentru poster îmi dau sufletul)
012943
0
nici un gol nu se mai umple nici un greu nu se usure
toamna se marcheaza un varf de urcus o albie se sapa
o comedie se joaca fara nici o masca fara masca alba
toamna am jambierele murdare genunchii sangerii...
si nu plang