O, îngeră!

Ioane,

un posibil răspuns al acelor „adevăruri” spuse în glumă.

Cu sinceritate,

\"nebunie\"

inger, ingerasa mea...
aici vad eu o adevarata \"barbatie\", aceea care isi recunoaste slabiciunea, nevoia si golul.

„ A exista – o deprindere pe care mai sper, încă, să o capăt. Am să-i imit pe ceilalți, pe descurcăreții care au izbutit, pe transfugii lucidității, am să-i jefuiesc de secrete și chiar de speranțe, fericit să mă agăț împreună cu ei de josniciile ce duc înspre viață. M-am săturat de nu, da-ul mă ispitește. După ce mi-am secătuit rezervele de negare, poate însăși negarea, de ce nu aș ieși în stradă să strig în gura mare că mă găsesc în pragul unui adevăr, al singurului adevăr care contează? Dar ce este acest adevăr – încă nu știu; cunosc doar bucuria ce-l precede, bucuria și nebunia și frica.“
E. Cioran - „ Ispita de a exista“

Și am mai învățat ceva: nimic nu vine „prin tine” singur. Celălalt, ceilalți sunt o necesitate aș spune organică. E modul meu de a recunoaște micimea și infatuare celor care proclamă cu emfază Eu!
Ce sunt „eu”, este esențail. Fără „ceilalți”, esențialitatea mea nu ar însemna nimic, nici măcar atât...

Definitiv îndrăgostit de ceilalți,

Versuri excelente din cuvinte bine alese , legate intrinsec de materie. Destinul e marele joc de umbre si foc iar tu esti asezat in penumbra a ceea ce este gandind la simbol si la mit intr-un mod atemporal.
Chiar si o conotatie de ruga imi pare curgerea strofelor daca imi permiti.

Mădălin,

în primul rând bine ai venit. În al doilea rând, atunci când am bifat căsuța „Permit comentarii la acest text” înseamnă că „permit”.
Mă bucură faptul că părerea a fost „pozitivă”, de această dată, și îți mărturisesc faptul că nici „înfierarea” obiectivă nu îmi displace.
Mulțumesc și te mai aștept.