Poezie
Oameni cu scuza vieților scurte
1 min lectură·
Mediu
Hulpavă ființă, orașul te ademenește
acolo unde centrul zgârie norii
cu un vârf de compas- hotel sau bancă străină,
iar străzile înghit trecătorii
care defilează în cercuri.
Cultivatori de guri
de canal, de metrou, de hrănit,
să nu te miri că oamenii care vin de nicăieri
cu scuza vieților scurte
își macină singura pereche de palme
fără nici o scânteie
și dispar apoi în adâncuri
cu solzi de tristețe pe chipuri.
Să nu-i mai aștepți glorios,
fără umbră, în spatele oglinzilor,
unde realitatea umblă cu mănuși de hârtie:
cotidiene, ziare, jurnale, povești adevărate,
foile de ceapă ale minciunii eterne.
Așteptarea când sparge lacătul răbdării
eliberează frica, o transformă în agent comunal.
Cu privirile dure îți compostează zilele după număr și serie
să uiți devremele prin tramvaie și stații,
amnezic să cauți prin sertare și mall-uri.
Viața este o crescătorie de găuri pufoase
în care plouă cu sâmbete,
ca în pahare de unică folosință
pentru că spărgătorii înrăiți
nu mai trăiesc din cioburi.
012.721
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Mihalache
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 162
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Mihalache. “Oameni cu scuza vieților scurte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-mihalache/poezie/1798253/oameni-cu-scuza-vietilor-scurteComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Revin punctual, aici:
- interesanta fecioara asta morgana, orasul care seaca faptura de scanteia ei interioara (simbol specific sufletului);
- \"fără umbră, în spatele oglinzilor\" se refera la faptura profunda, de dincolo de reflectare, de suprafata (interioara - oglinda, exterioara - umbra); este vorba deci de fiinta lipsita de suprafata, nu (?); atunci, aceasta faptura, imi pare rau, dar nu se gaseste in \"realitatea [...] cu mănuși de hârtie\", nu are cum sa se gaseasca in suprafata; contradictie subtila, de corectat; stiu ce imi veti replica - sufletul se gaseste peste tot in realitatea \"minciunii eterne\" (recte Maya); aici exista replica, dar sper sa nu ajungem la discutii filozofice; sufletul ramane interior, profunzime, nu suprafata;
- in strofa 4 nu inteleg ce cauta agentul comunal; nu se leaga nici de restul versurilor din strofa; nu prea vad rolul acestui amestec confuziv de elemente in ansamblul poeziei; strofa asta sincer poate lipsi fara regrete, incurca mai mult decat descurca;
- final superb; poezia pe ansamblu imi place, dar finalul este ... indescriptibil de placut; spargatorii inraiti (ai realitatii, ai suprafetei etc.) nu mai traiesc din cioburi; da, stiu din ce traiesc, am citit in celalalte poezii.
Concluzie de final: imi pare bine de intalnirea cu poezia dumneavoastra, este un stil vechi readus in realitate, al vecinatatii transformate; parerea mea - sunteti un poet pe cinste, care merita citit cu atentie.
Cu apreciere,
PT
P.S.: Atentie la \"...fara miez\", caci nu prea are miez decat in prima strofa. In rest... rabdare, vin comentarii. Unele poezii nu au nevoie de comentariu - sunt frumoase, armonioase, placute. Iar despre omul-eroare - toti avem nevoie de el, de inocenta aceasta pe care nu o gasesti nici macar la \"gaste\". Eu personal subsciu pentru existenta lui, a acestui om.