Poezie
Un fel de echilibru
2 min lectură·
Mediu
În orașul de cretă ferestrele înghit oameni și scuipă chiștoace aprinse,
Emițători de semnale de fum care-i întâmpină pe năvălitori.
Zvonul se întâmplă într-o pasăre de beton
Crescută cu ecouri metalice de tacâmuri în ciorbă.
Furia este un ou pestriț atât de larg
Cât să împingi cu coatele în coaja fragilă să crape.
Dar să te închizi acolo ca într-un malaxor
Unde cuvintele nu mai au căutare și să gemi,
Să respiri aerul ca pe un fel de albuș, să râcâi meningea,
Este un fel de inerție mecanică.
Ai tic-tacul doborâtorilor de arbori-
Așa te legeni serafic pe ramuri căzute în bătaia razelor lunii,
Într-un fel de echilibru al bețivilor
Care palmează entorsa unui picior de pahar cu șampanie.
Și în timpul acesta memoria umblă prin coșul pieptului cu perii de sârmă,
Scoate flăcări pe nări, devii transparent,
Sângele tău luminează ca o serpentină de pom de crăciun.
Prietenii aplaudă, așează cutiile cu daruri la picioarele tale.
O vreme ești strălucitor, în centrul atenției,
Apoi îți cad acele, un fel de pene de pasăre decapitată-
Inadaptabil, omul-cornet, cu priviri uleioase,
Se desprinde de tine- se scurge pe mână o apă murdară.
Viața lui este tot o spirală, ca balustrada scării de far,
Cu luciul avid de atingeri,
Iar ochii îi sunt ca nasturii scorojiți
De la haina unui civil crescut din asfalt-
Trecătoare, luminile mici îl doboară
Ca pe un spic de tăciune dedicat somnolentelor focuri.
023.286
0
apoi:Sângele tău luminează ca o serpentină de pom de crăciun,o vreme esti stralucitor, apoi iti cad acele,Viața lui este tot o spirală, ca balustrada scării de far(sau ca la moscheea din constanta):):), ochii-nasturi scorojiti.
mcm