Poezie
Rapacități amânate
1 min lectură·
Mediu
În zori orașul își stoarce ființele gri ghemuite în blocuri
Și tălpile lor picură pe trotuare
Ca niște pensule înmuiate în sânge.
Așa le așează în scaunul stomatologului,
Le smulge colțul pâinii din gura închisă
Și țipătul se lipește
Ca un plasture pe buzele răzvrătitului.
Trupul se strânge ca un burete în pumn
Și e timpul să mă retrag undeva să-mi spăl sufletul.
Ziua de astăzi vine cu un rebus al introspecției:
Cum să aleg dintre gânduri pe cel fără faptă,
Cu viitorul imprevizibil.
Singur cu norii în cameră ghicesc pe fereastră
Cu un deget prin aburul sticlei-
Proiecția unui punct indecis să răstoarne trecutul
Șterge conturul chipului îmbibat cu spaime.
Dresor de alcooluri, pun vorbele dezlegate în gura paharului
Care plesnește de sănătate și sucombă tacit.
Aștept să pledeze tristețea,
Adaos la umbra ficusului de pe obraz,
Pentru o tăcere înfășurată în murmur.
Dar plouă cu sârme de apă dintr-un clopot albastru
Și lumea fierbe asemenea unui lac unde ca o bobină electrică arsă
Botul crocodilului plutește printre nuferi înșurubați în nămoluri.
Atingeri probabile provoacă diluviul;
Supraviețuiesc pe plutele fragile ale sentimentelor ireductibile:
Sila, tandrețea- porți ale inimii împresurate.
O altă zi mă va salva.
013.239
0
inca o introspectie in tovarasia leilor neimblanziti dar prietenosi ai alcoolului, inca o stare de singuratate, de meimpacare, de groaya chiar, alte furii inabusite... o trecere destul de rapace in efemer, dar si credinta ca ziua de maine va zgaria mai putin sau deloc.