Poezie
Poem
1 min lectură·
Mediu
Înfășurat în pulpana cuvintelor, tremur.
Cuțitul vederii străpunge fereastra docilă
Pe jumătate, cât mă lasă perdeaua.
Văd o zi mohorâtă, câine flămând.
Dincolo e zidul fluid al cerului,
Platoșa unei dimineți de care mă lovesc ca un fluture.
Soarele mă prinde în scobitori;
Rob al gustărilor reci, se furișează în solniță.
Îmi amintesc o zi strălucitoare pe arcușul de joagăr
Când tata cânta la un trunchi de salcâm;
Iată că strâng rumegușul vorbelor sale în pumni,
Și degetele se înfig ca niște cuie în palme.
Ca dintr-un strugure copt izbucnesc lacrimi,
Semănătură în plasa păianjenului
Din care încolțește moartea:
Să fi avut soarta copacului,
Să umblu cu fierăstraie la subțiori
Cum ai țesăla un șoarece bătrân cu ghiara pisicii...
024.048
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Mihalache
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 119
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Mihalache. “Poem.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-mihalache/poezie/1752932/poemComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
VMMulțumesc mult pentru aprecieri și înstelarea poemului.
0
Imaginile sunt foarte sensibile. Am retinut in special strugurii copti din care tasnesc lacrimi, arcusul si cantatul la trunchi, rumegusul vorbelor adunate...
Imi place cum scrii, te mai citesc. Ai o nostalgie imanenta, dar nu una conventionala, de tip melancolico-distructiv. Interesant.
Toate cele bune,
Miriam.