Flăcările comorilor

1 min lectură·5 noiembrie 2007

Mediu

Trist e cel care pierde în veac o mănușă-

Umblă cu mîinile goale prin flăcările comorilor

Și se umple de bășici purulente.

Se vindecă lustruind pânzele de pe corabia piraților.

Petele de untură ale furtunilor nu vor ieși niciodată.

Inima lui este o lumânare roșie, cedează lumină.

Altfel cum l-aș vedea? Învelit într-un munte de sare,

Îl extrag cu topoarele sentimentelor.

Copacul cu barba năclăită încuviințează zdrelit.

Înțeleptul șade legat de umbră, ciuruit de omizi.

Mâinile gospodinei umblă prin păr cu ace de brad,

Uită ce vrea să prindă, aprindă. Mâinile cad- ramuri tăiate.

Veverițe de iod smulg solzii bigudiurilor.

În cearcănul lumii cuprins de văpaie

Fructe cu miezul de aer pocnesc asimptotic.

013.181

Vasile Mihalache. “Flăcările comorilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-mihalache/poezie/1752200/flacarile-comorilor

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

fericit cel care pierde în veac o mănușă! frumoasă idee, frumoase și originale imagini!