Poezie
poem
1 min lectură·
Mediu
ajungi în vremea suferinței și nu-i nimeni alături
pisezi în calotă cuvinte și gânduri
laolaltă pentru un fel de mâncare amară
sufletul e un stol de vrăbii
care ciupește corzi de sitar
trece un prieten prin amintire
îl strigi pe nume se apropie și nu răspunde
cere jumătate de ploaie și un cub de
gheață într-un pahar de plastic
de mâna întinsă nu se des-
prinde un cent
pierzătorul trenului îi completează banca
plătește succint cu un fluierat-
superstițios câinele gării scuipă
cârlionții ierbii
023.196
0
"trece un prieten prin amintire" dă viață amintirii, părând să devină reală.
ceea ce nu mi se pare potrivit este contextul acesta: "...nu răspunde/ cere...", poate că ar fi trebuit o conexiune între cele două idei, fiindcă mie chiar mi se pare o alăturare nepotrivită. poate mă înșel, autorul decide.