Poezie
poem
2 min lectură·
Mediu
ce aș avea de spus
într-o pungă de hârtie
despre viața mea
și apoi să o sparg?
ce aș avea de arătat lumii întregi
fără să mint cu o iotă?
nimic
doar să-mi imaginez că
spectatorii s-au așezat deja
pe crengi spoite de razele lunii
și scuipă elocvent
cojile de semințe ale sictirului
direct spre creștetu-mi pe jumătate despădurit
că au prevăzut eronat
o noapte albă cu jocuri de lasere
și cântări echivoce
fără să bănuiască în vreun fel
că aș fi candidatul perpetuu la uimire
care lunecă printre semeni
ca oul în apa unei mări lustruite cu vele
către țărmul donator universal de nisip
personajul principal al existenței mele
este un ins cețos în exprimare
care măsluiește cuvintele
unei epopei citadine în gura metroului
până când apare genunchiul soarelui la orizont
intră în scenă pe ușa din dos a istoriei
în toiul unor conversații ilustre
să repare voci fără vorbe
poartă pe brațe bolovani înveliți în ziare
și pretinde că-s munți
ambalați în zăpadă
cu pârtii celebre
și baruri de noapte înecate
în fum de havane
se trezește ignorat ca un calendar de perete
și nu-și mai amintește
trăsăturile fețelor de asfalt ale orașelor în care a locuit
nu se mai grăbește
știe că mereu îl ajunge din urmă rotația pământului
precum fierul încins
care calcă un guler
și înlătură urmele inconfortabile ale călătoriei
cu capul în mâini
umbra îl însoțește pretutindeni ca un dirijabil
013032
0
P.s. Sunt dezamăgit că ai retras ultimul text. Era foarte bun, în opinia mea. M-ai încurajat în momente grele, de ce n-aș face și eu lucrul acesta. Spune-mi dacă prezența mea în subsolul acelei poezii a deranjat și nu voi mai interveni.