Poezie
Amintirea dimineții de mâine
1 min lectură·
Mediu
mi-ai învățat deja pe dinafară ridurile amare
strecurându-ți adânc pasul în diminețile bântuite de himere
de pe buzele tale uimirile mă ispitesc una câte una
descifrând conturul perfect al celei dintâi clipe de marmură
te căutam în amintirea sărutului de mâine
cu degete înmugurind aripi încrustate cu diamante
urcând cu stăruință fiecare secol amar către casă
îmbrățișare tainică a pleoapelor întredeschise
e târziu
și poate prea devreme pentru cuvinte cărunte
lacrima îți încolțește flăcări de somn pe obraz
râzi încifrată într-o poveste veche de iubire
și-mi taci cu tandrețe fiecare delir cuminte
mi-ai învățat deja pe dinafară izvoarele ascunse-n penumbră
pe tâmpla implorând tremurător căușul palmei tale stângi
orizonturi născându-ne înlănțuiți într-o altă rătăcire
dinspre noapte spre ziua în care aveam să ne regasim într-un zbor
084299
0
a doua strofă - te căutam în amintirea sărutului de mâine … dar și prezentul poate căuta amintirea de mâine cu degete înmugurind aripi încrustate cu diamante
( o imagine extraordinară )și probabil întoarcerea timpului de AZI spre cel de MÂINE într-o îmbrățișare tăinuită de multă vreme.
a treia strofă - acea așteptare a clipei îți încolțește flăcări de somn pe obraz, amintiri a unei povești de iubire care va începe mâine într-un delir cuminte, poate prea devreme sau prea tărziu.
a patra strofă- zborul reunește aripile unind orizonturi într-un sărut al palmelor, dinspre noapte spre ziua căutând penumbra în lumină.