Vanghele Ion

Era o seară fierbinte și-o stare , De neliniște mă ardea , Parcă aș fi așteptat în parcare O persoană care nu mai venea . Era ca un tremur în făptură , Un strigăt mut care mă sfâșâia , Și o

A suflat aseară vântul Și grădinile au plâns Cu miresmele strivite Pe cărările bolnave, Lacrimi calde de iubire Sufletul în pumni a strâns De la vânt de la grădină, De la florile firave. Și

Durerea ta o confesezi străină O scoți din suflet, o alungi din carne, Îți este teamă că o să revină, Atunci când Dumnezeu în ceruri doarme. Apusul încă sângeră privirea, Și flori sălbatic

Prin lume noi trecem atât de singuri, Cu păsări pe umeri, cu păsări în noi, Lumina se-așează, înflorind peste crânguri, Și creștetul, ud e, de molatece ploi. Vom umple iar scoica, sau vechea

Versurile mele-ajung oriunde Bat chiar și la ușa ferecată La colindul lor tu nu răspunde Dacă vorba-ți pare înghețată Versurile-s păsări cântătoare Vor s-aducă lumii bucurie Să le

Mitul celor doua personaje are ceva din tragismul lui "Romeo și Julieta." Conținutul mitului este simplu : Orfeu ( al cărui nume înseamnă "beznă",) este îndrăgostit de o frumoasă și tânără femeie

el, privea respectuos ars de un foc, sau poate de dor? scoțând din zdrențele lutului colorat, sărutat de legănarea domoală a razelor lunii, șoldurile rotunde, de ulcior, ale celei dintâi minuni

Orașul mort ca un bordel Cu felinare funerare Miroase-a muzici și țigare Și blană udă de cățel Aleargă maidanezi erotic Prin umbra cerului uitat De luna albă agățat Cântă un menestrel

E ziua umbră nopții , Sau noaptea, zilei, umbră , Prin pajiștile goale Când ora se preumblă ? Și tu femeie , umbră Bărbatului îi ești ? Sau eu sunt umbra care , În taină , o iubești , Pentru

Ochii tăi, două smaralde, Două lacuri, două patimi, Mă privesc pervers și tandri, În penumbra care cade, Ostenită printre lacrimi. Gura ta cea mincinoasă, Care vorbe dulci doar spune, În

Doar tu dansezi în casa goală, Pe muzica ce s-a oprit, Și trupu-ți unduie din poală, Din sânii grei și din buric. Văzduhul gol, se înfioară, De-aroma rozelor când treci, Și dorurile se

Ceața coboară, ca un voal de mireasă, Păsările țipă undeva pe creastă, Luna goală-n ceruri, trece ca o mânză, Printre nori țesându-și subțiratec pânză, Drumul prin hățișuri, tremură

O mână O mână de garoafe sângerate, Eu ți-am trimis din țara nimănui, Petale roșii,clipe sfâșâiate, Să plângă în tăcerea ta și-a lui, Când voi zburați ca doua păsări rare, Prin cerul care

Când ne-am întâlnit prima dată , Eu am venit cu un buchet de flori , Tu cu un Lamborghini Gallardo , Și trei S . P . P . - iști bănuitori . Îmi arătai glezna subțire , Și cele patru airbag

Nu trageți cu arma în arbori, Nu dați în îngeri cu pietre, Nu lăsați dorurile voastre, Cu speranțe deșarte să se îmbete, Nu trageți în clipe, cu pistoale, Nu îngropați visele părăsite, Nu vă

Crește-n mine salcie plăpândă Scuturându-și clipele din plete Numai eu mai stau la pândă Și-am să te iubesc pe îndelete Trec iluzii peste noi o apă De dorinți care se pierd din cârmă

E noaptea o gură de iad Este-o flacără oarbă, Ce-adoarme strivită În sticle de lămpi, Când veștedul haos Din noi vrea să soarbă, Ca dintr-o fântână, Lăsându-ne orbi. Talazuri,

Și noi plecăm pe drumul către casă Cu ultimile vise îngropate, Amurguri gri luceferii ne-apasă, În rest avem din nebunii de toate, În universul spart și plin de cioburi, Prin care speriat

Cad stelele-n somn, peste mine o ploaie, Și cerul afară, mai fulgeră lin, S-au strâns gânduri moarte, șoptind prin odaie, Si orbi pescarușii în mine iar vin. Amanta tăcerilor, calcă

Cum mușcă tăcerea acum din grădină , Și florile mor, cufundate-n argint, Miroase a toamnă și brumă virgină , Iar corbii ne croncăne ca un alint. Se scutură sfinții din cer câte

O, stradă, tu ești ca o mare Ce urci pân\' la mine- n genunchi, Cu valul de lume ce moare, Semnându- și mareea pe trunchi. Tu treci printre zilele goale, Cu patima arsă din noi, Pășind