Vanghele Ion

Se pare ca uneori o greseala este mai dihai urmarita decat o poezie . Pentru ca spiritul omenesc nu stie ce sa contemple mai intai:spiritul bufonului , sau prezenta maestrului .

Nici unul dintre noi nu scrie pentru prezent.Este o parere putin gresita.Scriem,pentru ca trebuie sa devenim nemuritori.Uneori avem impresia ca am intrat in gradina,numai pentru ca ne plac florile.Dar nu suntem simpli admiratori.Noi am construit aceasta gradina.Si n-am facut-o pentru noi,ci pentru ceilalti.De aceea avem obligatia ca aceasta gradina de suflet sa fie cat mai frumoasa,sa atinga desavarsirea.Ganditi-va cati oameni vor citi cele scrise de noi,se vor lasa sedusi de frumusetea de filigran a poeziilor noastre,si ne vor iubi,vor iubi cuvintele noastre ca si cum ele vor fi ale lor.Si in felul acesta,fiecare suflet se va contopi cu poetul,ca intr-o neasemuita reincarnare.Iar noi poetii vom vorbi viitorului cu glasul atator mii de suflete care ne vor canta cu bucurie.

Lucrurile nu sunt atat de simple cum par la prima vedere.A scrie poezie moderna,este ceva mai dificil.Trebuie sa inveti ce este poezia moderna,si apoi sa scrii.Este ca un ritual.Daca nu il respecti,dai faliment.Va trebui sa-mi opresc putin activitatea si sa ma pun serios cu burta pe carte.Altfel,dupa colt,nu o sa fie decat neantul.

Inainte de a pune sare pe rana,ce-ati zice daca mi-ati spune cum sa va gasesc?Aveti grija insa,sunt un om periculos,deoarece iubesc poeziile,si ca efect secundar,nu excludeti posibilitatea sa deveniti prietenul meu.Ceea ce-mi trebuie mie,sunt modelele.Din cauza ca nu stiu unde sa va gasesc pe Dvs.poetii,a trebuit sa zbor in antichitate si la poetii evului mediu.Dar acum cand va aud vorbind din labirint,de ce nu-mi spuneti mai multe?

Exista o naivitate a puritatii,sau a omului cuminte care incearca sa spuna adevaruri fara sa supere pe nimeni.Ca sa devin un poet modern,-cata trufie din partea mea,-trebuie sa strabat trecutul,sa-l invat sau sa-l asimilez.Cand treci printr-o gradina,nu trebuie sa strivesti florile.Fiecare dintre ele isi are rostul ei,care este dat de pronie.Altfel ar fi gradina atat de frumoasa?Uitati-va la pamantul pe care cresc florile.Puteti sa-l comparati cu acestea?Eu sunt deocamdata pamantul.Florile sunteti Dvs.poetii si scriitorii pentru care am o stima deosebita,deoarece va apropiati de zei.Poate intr-o zi am sa fiu si eu o floare.Sau poate nu.

Domnule Teodor Dume,ma bucur ca poezia mea va place,iar bucuria mea ar fi si mai mare,daca toate poeziile scrise pana acum s-ar bucura de aprecierile cititorilor mei.Exista probabil,pitit undeva in umbra,un bau-bau periculos,care face urat la cititori,deoarece foarte putini se incumeta sa spuna ceva dupa ce au citit cele scrise.Dati-mi voie sa le spun cititorilor mei din umbra labirintului,ca acel bau-bau,este papusa de plus a sorei mele celei mici,pe care a uitat-o intr-o seara,langa calculator.Mai mult decat atat,are ora la dentist si nu musca deloc,pentru ca nu mai are cu ce.Deci stimati cititori,sunt impresionat ca ma cititi,dar vreau tare mult sa aud ce ganditi Dvs.Pentru un poet,chiar daca este parat,sunt foarte importante gandurile Dvs.,deoarece,el scrie cu o mare dragoste pentru Dvs.,poezia ca si lucrarile modeste de mitologie fiindu-va dedicate din toata inima.

Mi-ar placea sa fiu pirat,si sa adun toate cuvintele tale intr-un sipet fermecat,batut in arama,pe care sa scrie cu perle,un singur cuvant:poezie.Peste ani si ani,cand copii vor citi despre poeta Maria Gheorghe,sa scot acest sipet din nisipul insulei unde sunt ingropate toate povestile despre poezii,si atunci cand il voi deschide,un pescarus sa zboare spre cer,ducand cuvintele tale.\"Oare am spus eu asa ceva\"?-sa te intrebi tu mirata,dar raspunsul nu il vei auzi,pentru ca langa tine nu este decat marea care fosneste.

Va multumesc pentru observatiile facute,sunt in faza de acomodare cu Dvs.,deoarece sunt cateva lucruri pe care inca nu le cunosc.Intr-o discutie paralela,pe marginea textelor,imi voi poerfectiona in mod permanent scrierea.Inca o data va multumesc.

Maria,inca nu a sosit ceasul.La fel ca si mine,bantuie pe O.T.V.si pe Realitatea T.V.,dar rigorile scrisului,ma impiedica sa scriu despre fiinta mea de Fat-Frumos care coboara in mitologie,pentru a se intalni cu personajele despre care ai vorbit.Am nevoie de timp,si mai mult de atat sa destainui un mic secret care poate fi cheia de intelegere a ceea ce oamenii citesc si cred ca inteleg,dar in realitate sunt tufa.Poate maine sau luni.Dar de unde stii tu de mitologie si de prietenii mei Ulise si Titide Diomede[Eu ii spun Titi Diomede,pentru ca atunci cand era mic se juca cu o masinuta si striga la fiecare trei secunde:
Ti-ti..ti-ti..si de acolo a ramas asa],de Agamemnon si de frumoasa Elena...Frumoasa Elena..As putea spune la nesfarsit povestea cetatii Troia,dar povestea mea nu seamana nici cu adevarul nici cu minciuna,atat este de adevarata,incat cei care ma asculta,cred ca mint.Si stiu foarte multe povesti.Unele dintre ele le-am scapat dion traista pe wikipedia mitologie,facandu-le viata nefericita celor de acolo,desi oamenii sunt bine intentionati si niste draguti.Cert este ca poezia ta este foarte frumoasa,si mi-ar place,-iti fac o confidenta secreta,-sa ascult poeziile pe care nu le-am auzit niciodata,ale unei poete care se numeste Silvia,si datorita careia si eu doresc sa fac o gradina ca a paradisului,in care s-o chem sa cante cu dulceata cuvintelor ei fermecate.Are o asa putere de neinchipuit,ca daca arborii sunt goi si uscati,daca florile zac lancede crucificate pe gardurile de sarma,atunci cand stihuieste,se intamplka un miracol:aerul se incalzeste,florile infloresc,iar arborii se acopera de frunze si incep sa suspine in bataia vantului.Succes pe mai departe.

Mai Maria,cred ca trebuie sa te citesc de o suta de ori ca sa te invat.Scrii superb.In general nu prea ma omor cu versurile albe,dar gasesc in tine frumusetea fara seaman a cuvintelor,si imi place.Mai scrie.Am sa-mi fac o pernuta cu poiziile tale si am sa mi-o pun sub cap,atunci cand am sa vreau sa visez ingeri.

Modestia a placut intotdeauna zeilor.Succes pe mai departe.

Nu prea le am cu poeziile moderne,dar ideile cuprinse in creatia ta sunt superbe.Eu am ramas,ca sa vezi,la vremea romanelor lui Walter Scot,si-mi place sa ma misc alaturi de Ivanhoe,de Rob Roy,iar cand mi-e dor de o dragoste salbatica,asa cum posta o doamna in urma cu o zi,ma duc la Catherine si la Heatcliff,pe care-i pastrez vii si nemuritori in inima mea.Continua.Esti foarte buna.Esti atat de buna,ca nu ai observat cum o steluta arde pe fruntea ta,facand ca versurile poeziilor tale sa patrunda ca niste fulgere de lumina in inimile zeilor din nemarginire.

Nu trebuie sa fii de acord cu mine niciodata.Intrebarea ti-am pus-o,dintr-un motiv foarte simplu.M-am apucat sa scriu ceva legat de Hermeneutica miturilor,sigur,nu sub forma de poezie,si m-am gandit ca afirmatia ta categorica,ascunde unele adevaruri care mie mi-au scapat.Raman la parerea ca poezia ta este foarte frumoasa,si iti doresc cu sinceritate,mult succes in continuare.

Ca sa fiu sincer,mie imi place poezia ta.Totusi pot sa-ti spun ca femeile stiu mai repede decat tine ca le iubesti,chiar inainte sa-ti dai tu seama de acest lucru.Oare cum as scrie eu,pornind de la ideile continute de tine?
E gura mea dorinta,
Tanjind dupa a ta gura
Si-n ochii tai te caut,
De-a pururea flamand,
Si e o-nfrigurare,
In cantecul de flaut,
Cand ochii tai tristetea
O pierde,lacramand.
O lacrima se-ntoarce,
In carnea plamadita,
Cu doruri si speranta
De nestiutii zei.
Tu lasa lumea goala,
Si vino acum incoace,
Tinandu-ne de mana,
Sa fim la fel ca ei.
Caci totul in jur curge,
Ducandu-se la vale,
Statornica miscare,
Ce trece peste noi,
Si apele ne fura,
Iesindu-ne in cale,
Sau cad peste fiinte,
In necurmate ploi.
Tu te-ai schimbat in floare,
Eu in arbore batran,
Pe drumul ce se surpa,
Catre eternitate,
O cade frunza vested,
Cu toamnele de-acum,
Iubirea catre tine,
E-n inima ce bate.

Vreau sa te intreb ceva,Ela,dar sa-mi raspunzi sincer,sau sa-ti raspunzi sincer.Poezia ta,poemul,numeste-l cum vrei,de ce l-ai scris in asa fel,incat sa pacalesti pe toata lumea,incat fiecare sa creada ca stie totul despre el,dar acest tot se rezuma la niste complimente dragute,ca niste comprese calde?Fata din poemul tau,nu este Ela cea adevarata,aceasta miscandu-se ca intr-un joc mecanic.Eu ma refer la cealalta Ela,care zace ghemuita in intuneric,in sufletul tau.Al ei este scrisul de pe plicul fara adresa,si providenta a facut ca scrierea ei,asa cum a scrijelit-o si pe peretii labirintului interior, sa ajunga la mine.Poate ca a venit momentul,nu stiu,ca tu sa taci,si s-a lasi pe cealalta Ela,care tipa in carnea ta,sa vorbeasca,iar noi sa-i ascultam glasul ei de sirena.

Luminita,imi place poezia ta,dar am o singura nedumerire,sigur,nu este de domeniul criticii,ci mai de graba,legata de curiozitatea mea de cititor:
La un moment dat tu spui,-\"elucubratiile din Biblie\".Deoarece cred ca esti o buna cunoscatoare a Bibliei,din moment ce poti da astfel de sentinte,pot sa te rog,ca in afara poeziei,sa ma lamuresti putin despre ce este vorba cand vorbesti despre aceste -elucubratii?

Textul imi place,desi sunt acomodat mai mult cu poezia clasica.Gabriela nu a inteles de ce peretii se prind intr-o hora.Cati pereti sunt Gabriela?Patru.Acestia vin in legatura unul cu celalalt si alcatuiesc aproximativ un cerc,ca si cum ar alcatui o hora.Unde sunt infipti acesti pereti Gabriela?In lava parchetului.Pe intelesul nostru profan,in parchet.Dar am spus ca peretii alcatuiesc o hora,un cerc.Acestuia ii corespunde un cerc interior,acela al parchetului,care prin forma lui,aduce cu un crater.Ca poet,pot sa-ti spun,si te rog sa ma crezi,ca apusul deseneaza intr-adevar pe tablouri fecioare.Sunt fecioarele de lumina ale apusului,si daca te uiti bine,ai sa le auzi cum fosnesc misterios,cum te striga,dar strigatul acesta este ca o muzica pe care o auzi numai tu.Esti de acord cu mine ca daca nu este nimeni in camera,clanta este blocata,pentru ca nu o misca nimeni?Intra inauntru,si dintr-o data,timpul nu se mai misca printre scaune,pentru ca tu ai introdus un moment de dezechilibru.Acum timpul se agata de picioarele tale,te musca de inima,si simti clipele cum danseaza ca niste frunze de toamna,in inima ta.Te sperie socoteala dintre placile de beton?Hai sa-ti spun altceva.Tu,care inchizi timpul in sufletul tau,socoteala acestui timp,care este numai al tau,se compara cu timpul care invaluie lumea?Poti compara o aschie de sidef cu scoica din care s-a desprins aceasta?Te intrebi ce este de apreciat aici.Totul.Lasati inima deschisa poeziei,las-o sa patrunda in sufletul tau,si atunci,poezia isi va desface tainele,asemenea unei flori, a carei miros,te va imbata.