Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Þânțarul infectat cu virusul West Nile vs. Guvernul B.O.C.

Trimis la Festivalul „Oltenii &… restu’ lumii”, Slatina

3 min lectură·
Mediu
Scrisoare către juriu

Subsemnatul Culex pipiens, cunoscut și sub numele de Þânțarul comun, îmi exprim indignarea cu privire la temele impuse la concursul de epigrame. Atât eu, cât și Guvernul B.O.C. suntem hematofagi, carevasăzică sugem sângele poporului, dar infecția neuroinvazivă cu virusul West Nile e o nimica toată, pe lângă pauperizarea invazivă produsă de virusul B.O.C. (Brain Of Cluj). Așadar, e drept că între noi sunt unele asemănări, dar să fim băgați în aceeași oală… e prea de tot!
Trăim în era progresului, trebuia să vin și eu cu ceva nou. Amicul meu, Sus scrofa domestica, a trecut de la trichineloză la gripa porcină, Simpatica Ruminantia a adus în peisaj encefalopatia spongioasă bovină, alintată „boala vacii nebune”, Gallus gallus a stârnit atâta vâlvă cu virusul H5N1. Doar nu voiați să transmit malarie, ca strămoșii mei! Am progresat, iată-mă aducând un nou virus!
Înainte de a-mi căuta nod în papură, sau, mă rog, în… praz, trebuia să vă gândiți cât de benefică este acțiunea mea asupra populației.
Când, în mass-media, am fost prezentat ca fiind dușmanul cel mai de temut, s-a cam făcut din țânțar, armăsar. Ați văzut că guvernanții vor să prelungească vârsta de pensionare la 65 de ani. Știți care persoane sunt expuse la infecția cu West Nile? Cele trecute de 65 de ani. Vedeți? Cum nu mai sunt apte de muncă, intervin să dau o mână de ajutor.
În timp ce Guvernul B.O.C. lasă oamenii fără locuri de muncă, eu le dau de lucru. Gândiți-vă câți specialiști lucrează datorită mie: biologi, entomologi, personal medical! Să nu mai vorbim că în lupta cu mine, o biată insectă, sunt implicați până și specialiști militari. Unde mai puneți că în această vară a crescut considerabil cifra de afaceri a producătorilor de insecticide.
Apoi, virusul Brain Of Cluj încearcă să ucidă oamenii prin înfometare și frig, dar nu reușește mereu, aceștia chinuindu-se cumplit. În cazul virusului răspândit de mine, efectul e rapid și garantat. Oricum, speră, săracii, să se adeverească urarea „Să trăiți bine!”, dar trăiesc mai bine doar decât anul viitor. Cum să mai crească salariile și nivelul de trai? Au crescut și așa destule: taxele și impozitele, rata șomajului, dobânzile bancare.
Reducerea salariilor cu 25%, cea mai mare năzbâtie a guvernanților, mă va afecta și pe mine. Se zvonește că îmi vor reduce 25% din trompă, pe motiv că se tem de concurență. Nici cu trompa intactă, nu reușeam să penetrez obrazul lor gros. Și, chiar de izbuteam, ei sunt imuni la greve, la acțiuni de revoltă, la înțepăturile epigramiștilor, darmite la înțepătura unei biete insecte.
Așadar, consider temele alese pentru concurs o jignire la adresa mea. În plus, e un act de sadism să vă legați de o biată insectă care nu mai are mult de trăit. Noi, țânțarii, trăim maxim trei săptămâni, iar acum, că se apropie iarna, ni se apropie și nouă sfârșitul, pe când Guvernul B.O.C…
Ca să vă convingeți cât sunt de simpatic, puteți să mă invitați la Festivalul „Oltenii &… restu’ lumii”. Ce spuneți?
În speranța că nu îmi dați cu flit,
Vă bâzzzzzzzzzzzâi, cu respect,
Culex pipiens

0175.858
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
514
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Vali Slavu. “Þânțarul infectat cu virusul West Nile vs. Guvernul B.O.C..” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vali-slavu/proza/13957649/thantarul-infectat-cu-virusul-west-nile-vs-guvernul-boc

Comentarii (17)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Cules-ai ceva? Sau ți-au dat cu flit?

Multe idei interesante, poate că s-ar citi mai ușor dacă ai bolda sau \"înclina\" denumirile științifice.

Un \"Brain Of Cluj\".
0
@vali-slavuVSVali Slavu
Se pare că da, mi-au dat cu flit, dar nici nu aveam pretenții la premiu. Cum am scris și în commul anterior, epigrame nu am trimis (of, politica!), iar textul acesta l-am încropit în ultima zi, să trimit și eu ceva. Mă bucur pentru voi, cei trei premianți.
0
@laurentiu-orasanuLOLaurențiu Orășanu
Mă bucur pentru voi, cei trei premianți. (Vali Slavu)
Care-s aceia?

Textul e bun, cu mai puține cârlige la public (juriu). Poate asta să fi contat la datul cu flit.
Denotă o mobilitate de temut pentru orice concurent. Bine că am luat-o pe altă stradă.

Calimero
0
@vali-slavuVSVali Slavu
faptul că tu consideri textul meu bun echivalează cu un premiu.
Cei trei premianți la epigramă vor putea juca, la Slatina, Hora Unirii, fiind fiecare din câte o regiune a țării: Ioan Gârda, Ioan Toderașcu și Nichi Ursei (ordinea e alfabetică). Vom afla după premiere ce a obținut fiecare.
0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
Un text umoristic savuros, felicitări, Vali!
0
@vali-slavuVSVali Slavu
Mulțumesc, Ica!
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
frumos și... înțepător. bravo, Vali!

Ottilia
0
@vali-slavuVSVali Slavu
Am înțepat și eu atât cât m-am priceput. Mă bucur că-ți place!
0

Bună proză, dragă Vali, meritoriu efortul de documentare. Reproșul pe care doresc să ți-l fac este că se observă de la o poștă că pastișezi maniera de scriere a lui Atropa Belladonna. Faptul că filonul tău satiric se îndreaptă insistent spre fapte de guvernare și personaje politice este pardonabil, isteții ce au elaborat temele concursului au dat direcția. Lăudabil este faptul că deși pastișezi stilul ai reușit să dai o proză frumoasă.
0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
Stimate domnule care ați fost în juriu(respectiv d.le C.I. Tataia -respectiv concursul \"Alo, Păstorel\" -Iași),

E musai să lămurim niște lucruri:
1.pastișă -conform dexului este o imitație fără valoare.
2.plagiat -operă literară însușită integral sau parțial și prezentată drept creație personală.
3.parodie -creație literară în care se preiau temele, motivele și mijloacele artistice ale altei opere sau ale altui autor în scopul de a obține un efect satiric sau comic.

Acestea fiind lămurite, să ne întoarcem la jurizarea de la Iași unde Excelența Sa Juriul a închis ochii la un catren care nu era nici pastișă, nici parodie ci... Coșbuc 50%.

Acum,stimate membru al acelui juriu, în notele dvs. critice, o acuzați pe Vali de pastișat.
Cu tot respectul ce vi-l port, domnule C.I. Tataia, sunt nevoită să vă contrazic.Textul ei NU este o imitație fără valoare, dincontră, e foarte bine realizat și se vrea a fi un vaccin împotiva flagelului din România -corupția la toate nivelurile: politic, social, cultural și, de nu, EPIGRAMATIC.
Singura similitudine care v-a determinat să includeți textul de față în rândul pastișei, este fapul că Vali -ca și Atropa, a conceput o scrisoare către un juriu.
Dar câte scrisorele cu \"andrisanți\" mai mult sau mai puțin cunoscuți nu s-au ticluit înainte , concomitent sau după Atropa?
0
@vali-slavuVSVali Slavu
Aaaaa... îmi aduc aminte... Semna pe acest site, în urmă cu un secol, cineva cu numele acesta... :)) Mai știți ceva despre ea?
Tataie, nu știu dacă am paștișat sau nu, nici nu mi-am pus problema aceasta. Ideea e că am vrut să valorific două din textele vechi de proză, crezând că la Slatina vor avea mai mult noroc. Ca să trimit și ceva nou, am încropit \"scrisoarea\" de mai sus.
Ica, mulțumesc pentru intervenție, dar observațiile lui Tataia nu mă supără. O singură dată mi-a venit să-l strâng de gât (la propriu), când a lăsat un comentariu la o ghicitoare de pomină postată de mine. Ehe, e mult de atunci, tu nu erai pe aici, așa că nu cunoști povestea cu \"elefanții lui Cezar\". Între timp, Tataia mi-a devenit prieten drag și orice intervenție a dumnealui mă bucură. Chiar dacă, uneori, mă mai ia de urechi, știu că o face cu bune intenții.
Vă mulțumesc amândurora pentru citire și intervenții!

P.S. Și când te gândești că, la Slatina, festivalul e în toi...
0

Dragă Ica Ungureanu,părerile mele comunicate lui Vali Slavu se refereau la textul postat de dînsa care seamănă izbitor cu stilul și maniera de dezvoltare cu prozele lui Carmen alias Atropa Belladonna, postate pe Agonia și adunate în volumul apărut în 2009 cu titlul \"Hai că-nchide la non stop\". În dialogurile mele cu Vali Slavu am mai discutat chestiunea, \"sine ira et studio\". Observ că în avîntul matale apoteotic te abați de la fondul chestiunii și abordezi tam-nesam judecata lui Tataia ca membru al juriului ieșean. Ce legătură are cu subiectul abordat nu se poate descifra...Sunt un creator de catrene modest, nu mă erijez în mentor și nu am reticențe în a aprecia ce-mi place și ce nu în domeniu, cred că ai observat din postările mele despre scrieile apărute sub semnătura lui Ica Ungureanu. Așa că \"honny soit qui mal y pense\".
0

Dragă Ica Ungureanu,părerile mele comunicate lui Vali Slavu se refereau la textul postat de dînsa care seamănă izbitor cu stilul și maniera de dezvoltare cu prozele lui Carmen alias Atropa Belladonna, postate pe Agonia și adunate în volumul apărut în 2009 cu titlul \"Hai că-nchide la non stop\". În dialogurile mele cu Vali Slavu am mai discutat chestiunea, \"sine ira et studio\". Observ că în avîntul matale apoteotic te abați de la fondul chestiunii și abordezi tam-nesam judecata lui Tataia ca membru al juriului ieșean. Ce legătură are cu subiectul abordat nu se poate descifra...Sunt un creator de catrene modest, nu mă erijez în mentor și nu am reticențe în a aprecia ce-mi place și ce nu în domeniu, cred că ai observat din postările mele despre scrieile apărute sub semnătura lui Ica Ungureanu. Așa că \"honny soit qui mal y pense\".
0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
Domnule C.I.Tataia, aprecierile și jurizările sunt de cele mai multe ori subiective.
La unii autori se observă și se \"taxează\" similitudinile, iar la alții sunt trecute cu vederea abateri mult mai grave.
Și nu mă refer doar la textul comentat, ci în general.

Dar nu luați în seamă spusele unei persoane care întâi le face și apoi gândește.


0
@atropa-belladonaABAtropa Belladona


Hmmm! Atropa, Atropa...
Aaaaa... îmi aduc aminte... Semna pe acest site, în urmă cu un secol, cineva cu numele acesta... :)) Mai știți ceva despre ea?



Dragă Culică,

Aflând că mori de grija mea, c-așa e-n viață, câinii mor de drum lung, iar țânțarii de grija altora, eu, Lili Ac, zisă și Pipistrellus pipistrellus, (vorba aia, de ce să se pipi numai unii contra vântului și alții nu ?!), m-am hotărât să ies, hodoronc, tronc, din hibernare, chiar înainte de-a intra, că prea fac unii din țânțar, armăsar și din femelă-sa, iapă sug sânge!
Na, c-am vrut să spun pur sânge!
Deci, dragă Culică, în primul rând...află că sunt bine! În al doilea rând, sunt și mai bine decât în primul, iar în al treilea rând…nu mă interesează decât primele două, că imediat zbor direct la final, să văz dacă-i cu hapy end! Da’ tu…nu cred să-l mai apuci!…
Că n-ai putut sta cuminte în habitatul tău de reproducere…Ce draq, n-ai găsit și tu vreun buhai de baltă, să-ți mai taie nițel din trompă și din suficiență?!
Sau…ți s-a urcat flitul la cap?!
Sincer, mi-ar părea rău de „o biată insectă”, vorba ta, mă înțelegi tu…
Apropo, în ce limbă înțelegi? Că… în ce limbă scrii scrisori, am văzut.

Atrasă de tine ca un magnet,
cu mare drag,
Lili Ac
(exclusiv insectivoră)

0
@dan-noreaDNDan Norea
Îmi râde inima de bucurie și îmi vine să vă pup pe amândouă.
Pe tine, Carmen, de dor. N-am mai văzut o izolare atât de totală, până și urșii (ursus arctos), când intră în hibernare, își iau un celular cu ei.
Pe tine, Vali, pentru că ai găsit unica metodă de a o scoate pe Carmen din bârlog. Mie nu mi-ar fi trecut prin minte.
:)))
0
@vali-slavuVSVali Slavu
Crezi că ține, dacă repet figura și cu ceilalți dispăruți? Sau mă sorcovesc și ei de mi se ofilesc de tot aripioarele?
0