Doi epigramiști au pus „capra vecinului” pe copertele volumelor proprii

Că biata capră a murit
Nu este neobișnuit,
Însă constat aici că, fato,
Definitiv ai îngropat-o!

Mă disculp de orice vină,
Dacă tot mi-ai tras perdaful:
N-am ucis-o pe caprină,
Eu i-am scris doar... epitaful!

Deși căprița n-are vină,
Vor s-o ucidă mișelește
Destui... Dar, bravă eroină,
De două mii de ani, trăiește!

o să pregătim pastramă
pe la vremea mustului
soluție econoamă:
din capra... vecinului

Privind la harta prinsă-n cui,
Fiindcă sunt un cercetaș cu
Experiență, spun oricui:
Vecinul este Toderașcu!

Daniela, Mihaela, Nelu,

Va trebui să acceptați
C-așa ucisă și-ngropată,
De ar vedea ce replici dați,
Precis, ar mai muri o dată!

Aferim de-așa ofertă,
Și mesajul ce îl poartă:
Punem capra pe copertă,
Dar dorim să fie moartă!

Ce mesaj subliminal!

Aferim de-așa ofertă,
Și mesajul ce îl poartă:
Punem capra pe copertă,
Dar dorim să fie moartă!
(Laurențiu Ghiță)

Pentru ce-afirm acum, mă iartă
Și să nu crezi că-s cusurgiu:
Da, pe copertă capra-i moartă
Dar conținutul cărții-i viu.

Că e capră, că-i bovină,
Animalul n-are vină.
Euterpe pe-altă parte,
Nu-i pe capră, e în carte.

și uite că Tataia a fost mai iute de picior (a se citi \"de degete\"). Aveam pregătită o replică, dar voiam să o mai \"coafez\" nițel. M-am luat cu alte treburi și, între timp, a apărut replica dumnealui, cu o idee asemănătoare.
Deși tardiv, postez catrenul pregătit ca răspuns pentru Laurențiu:

Vă spun o constatare certă
Și nu sunt vorbe în pustiu:
E moartă capra pe copertă,
Da-n pagini spiritul e viu!

Lăsând gluma, cele două volume chiar sunt de o înaltă ținută. Având în vedere autorii, nici nu puteau fi decât foarte bune. Le-am citit cu mare plăcere.
Profit de această intervenție pentru a-l saluta pe dragul de Tataia, care e cam scump la vedere, de o vreme!

Dan Tudoriu, scuze pentru întârzierea răspunsului, dar abia acum am văzut replica. Gând la gând, cu bucurie: muza le-a fost aproape celor doi epigramiști.