Scurt cuvânt la vânătoarea de păsări

întotdeauna am crezut că păsările au un timp al lor mai înalt decât MOARTEA.
mi-a plăcut acest tratat despre păsări.
cezara

Prietene Vali e sigur că discuția noastră de aseară te-a îndemnat să pleci la o nouă \"vânătoare\" de poeme!!! Căci oare ce este aici decât pasărea-poezie care nu se lasă prinsă așa de ușor cu \"lațuri\" obișnuite, banale și al cărui mecanism de \"prindere\" nu se găsește nicăieri prin manuale ci doar în chinurile adâncii faceri a ziselor? Și mai departe, câți poetaștri nu vedem grăbindu-se să proclame prinderea păsării măiestre, când de fapt abia au pus mâna pe o pană a unui sărman cuc!!! Oare cuvântul se lasă prins mereu, oare urâtul poate fi mereu sublimat și se poate acționa asupra frumosului și binelui banal, oricând? Nu! Prinderea acestor păsări este o treabă anevoioasă, în anumite momente când vânătorul se poate desprinde de acoperiș și poate străbate cu privirea lui pădurea încărcată de sensuri, semnificații, umbre și lumini. poți fi un vânător bun și blând, dar atunci nu vei face altceva decât să devii un colecționar al unor figuri de paie, sau poți alege uciderea realității pentru a fi ceea ce trebuie: ființatorul unei noi lumi, al sublimului artistic și acesta ne permite să-l vedem pe el și să vedem dacă avem sau nu dreptat. El, sigur nu este un simplu colecționar al figurilor de paie ci al Păsării Phoenix
Superbă lecție de poezie post post ...
Felicitări
PP

iti multumesc pentru apreciere..dar trebuie vazut mai de aproape si mai din adanc ce este cu pasarile astea neadormite....
Cu prietenie, Valeriu

Nimic din ce discutam noi nu ramane neroditor...parca asa am conchis in ultimii ani.
Ca de obicei, panzele mele cameleonic-naturaliste, nu te mai iau prin surprindere. Ai inteles ca numai acela care nu ucide nu poate prinde nimic.
Si nu doar aici, ci acolo unde este locul tau - in poem. Citez deci din ale tale:
\"Jack a venit din umbre și a trasat mai întâi forma acelui gât universal
care trebuie străpuns...\". Ai inteles, dovada ca i-ai dat un dsens obiectiv, in poem, ca nu poti aspira la Universalul Fiintei decat spunand in acelasi timp cu Sfatuitorul cel bun \"nu încerca să uiți văzduhul să te inspire este tot ce ai în noapte
peste tot te poți izbi de tine te izbești de tine ia aminte..\".
Poemul care nu spune nimic, vanatoarea figurinelor de paie sunt repetarea purei identitati a lui \" Eu sunt eu\". Cum se poate iesi de aici, altfel decat ucigand ceea ce simtul atat de comun proclama drept Frumos in sine ?
Noi nu suntem decat niste ucigasi, spintecatori ai banalului frust care intinde peste tot oglinzi pentru a ne privi in ele, figuri de paie ce suntem....
Iesim din identitatea rea prin Crima universala, pentru a intra in Devenirea buna ...
Tu zici ca \"jack a venit din umbre ...\" adica de acolo claritatile comune nu mai spun nimic. Vanatorul meu iubeste aceleasi locuri ascunse...\"trebuie bine ales
momentul în care
vei lăsa în urma ta acoperișul...\".

Prietene, alternativa nu poate fi decat ce ai spus :
\"poți fi un vânător bun și blând, dar atunci nu vei face altceva decât să devii un colecționar al unor figuri de paie, sau poți alege uciderea realității pentru a fi ceea ce trebuie: ființatorul unei noi lumi...\"
Asadar, vanatori ce ne dorim a fi, sa luam bine seama la ce am inceput sa facem si sa nu uitam momentul in care trebuie sa ne pregatim cu multa grija propria vanatoare, ucidere de noi insine...

Nu mai zic nimic...pentru ca ne asteapta vanatorile multe ale dialogului.
Cu sangeroasa prietenie, Vali.

Nimic din ce discutam noi nu ramane neroditor...parca asa am conchis in ultimii ani.
Ca de obicei, panzele mele cameleonic-naturaliste, nu te mai iau prin surprindere. Ai inteles ca numai acela care nu ucide nu poate prinde nimic.
Si nu doar aici, ci acolo unde este locul tau - in poem. Citez deci din ale tale:
\"Jack a venit din umbre și a trasat mai întâi forma acelui gât universal
care trebuie străpuns...\". Ai inteles, dovada ca i-ai dat un dsens obiectiv, in poem, ca nu poti aspira la Universalul Fiintei decat spunand in acelasi timp cu Sfatuitorul cel bun \"nu încerca să uiți văzduhul să te inspire este tot ce ai în noapte
peste tot te poți izbi de tine te izbești de tine ia aminte..\".
Poemul care nu spune nimic, vanatoarea figurinelor de paie sunt repetarea purei identitati a lui \" Eu sunt eu\". Cum se poate iesi de aici, altfel decat ucigand ceea ce simtul atat de comun proclama drept Frumos in sine ?
Noi nu suntem decat niste ucigasi, spintecatori ai banalului frust care intinde peste tot oglinzi pentru a ne privi in ele, figuri de paie ce suntem....
Iesim din identitatea rea prin Crima universala, pentru a intra in Devenirea buna ...
Tu zici ca \"jack a venit din umbre ...\" adica de acolo claritatile comune nu mai spun nimic. Vanatorul meu iubeste aceleasi locuri ascunse...\"trebuie bine ales
momentul în care
vei lăsa în urma ta acoperișul...\".

Prietene, alternativa nu poate fi decat ce ai spus :
\"poți fi un vânător bun și blând, dar atunci nu vei face altceva decât să devii un colecționar al unor figuri de paie, sau poți alege uciderea realității pentru a fi ceea ce trebuie: ființatorul unei noi lumi...\"
Asadar, vanatori ce ne dorim a fi, sa luam bine seama la ce am inceput sa facem si sa nu uitam momentul in care trebuie sa ne pregatim cu multa grija propria vanatoare, ucidere de noi insine...

Nu mai zic nimic...pentru ca ne asteapta vanatorile multe ale dialogului.
Cu sangeroasa prietenie, Vali.

Oameni buni, ăștia care sunteți frumoși, nu mai trișați!! Atârnați la intrare fotografii perfecte și eu ce să mai fac??
Mă holbez la poză și rânjesc sincron, Doamne-iartă-mă!, mi se tot lipește pe fața zâmbetul larg-luminos...Vreau să fiu serioasă și să comentez textul:)) Dar colțurile gurii fug în sus și sănătate!, iar mă duc la poză. Să vă fie rușine, nu așa se prezintă poezia:p

Reluăm.
Imi place ironia cu manualele, e blândă, așa cititorul vine de bunăvoie în laț:)
Didascaliile sfătoase, hâtre, inversiunea plină de dulceață arhaică (”bine-plăcută ochilor tăi”),conectorii după pauzele în pagină, ritmarea atentă ca efect al jocului între idei mari și mici, falsul ton șiințific versus amintirile ”personale”, totul sugerează un scenariu, construit cadru cu cadru în jurul ideii, poate cu prea mare atenție la racorduri...
e demn de atenție constructul, mai ales după concluzia filosofică, ce readuce în atenție condiția creatorului și a colecționarului (cititorului):
”...ai pus lacătul greu
te trezești
repetând la nesfârșit aceeași vocabulă tristă”

Acuma, eu vă suspectez un pic și de narcisism ( scuze dacă o fi ăsta genul de acuză flatantă:), hedonism rafinat îi spune Julien Green în jurnalul său: ”Plăcerea de a te povesti ție însuți” :)
Mna, fie-mi îngăduită această mică răutate de final, ca ripostă în fața agresiunii fotografice cu care îmi distrageți atenția de la cârcotelile firești.
Măcar ochii mei au vânat azi o direcție bună:))




Mai vin să cârcotesc peste vreo două zile:D

intai
trimite-mi o poza cu tine si ti-o fac perfecta
ca , e drept, poza ta este cam de la distanta
tre sa stim si personalitatea fizica a celui ce scrie...
Cat despre Commnet, jos palaria
Cat despre NARCISISM...cata dreptate ai !
Sper sa pot scapa de el cu ajutorul prietenilor
Poezia asta totusi este \"arsa\" volumului meu de poezie...este DESCHIDEREA..
Este atentionat cititorul la ce sa se astepte


Astept poza si multumesc mult nu numai pt trecere ci mai ales pentru privirea aruncata furis printre gratiile poemului meu schiop

Cu prietenie, Valeriu.

recviem pt pasarisau vanator intr-un poem sensibil, pana la uram cine e prada nu se stie. mi-a placut mai ales:
s-a crezut multă vreme că
ar exista un timp în care păsările
s-ar lăsa atât de jos
încât le poți prinde cu mâna
ca mai apoi să îți trăiești restul zilelor
fără grijă

\"la un colt de strada o pasare cerseste aripi/zborul i s-a lipit de cer/ajut-o tu, inaripatule\"mcm