Poezie
niciodată al tău
1 min lectură·
Mediu
ia seama femeie
copilul acesta este al tău
doar cât îl ții în pântece
încet-încet apoi din ce în ce mai iute
aparține unui timp aparent numai al lui
o să te privească adesea ca pe o străină
o să te judece mai aprig decât poți tu crede
o să te îngroape și abia după
o să-i fii iarăși
mamă
tu să nu te superi
oricât de greu ar fi să nu te superi când știi
ce mult ai lipsit propriilor tăi părinți
când știi că fiii și fiicele copilului tău
la fel îl vor trata
ia seama femeie
iubirea-i un act de proprietate
niciodată al tău
024.595
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Valeriu D.G. Barbu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 107
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Valeriu D.G. Barbu. “niciodată al tău.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeriu-d-g-barbu/poezie/14081598/niciodata-al-tauComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
aici femeia mama femeia iubita femeia viața nu e părăsită. niciodată al tău e o șicană, o perfidie care-l macină pe enunțător într-un gest blajin și bărbătesc de sinceritate. un om părăsind frumusețea se "autoflagelează" inconștient deci cine pentru cine suferă...
0
ea se sacrifică și apoi... toate lunecă pe făgașul lor... receptorului sacrificiului i se pare banal
când nu i se pare astfel ori este evoluat spiritual ori a pierdut-o
= poate fi și o șicană dar își asumă asta!... mulțam fain de popas și cuvinte
când nu i se pare astfel ori este evoluat spiritual ori a pierdut-o
= poate fi și o șicană dar își asumă asta!... mulțam fain de popas și cuvinte
0
