Poezie
nu atinge, proaspăt vopsit...
1 min lectură·
Mediu
mușc lumină, aer și sunet
sunt nou-născutul fiecărei secunde
cresc lujer mirării locale
în ciuda celei dintâi
râd de zeul de serie
căruia nu-i mai iese vopseaua de pe mâini
rezugrăvind lumi bizare și terne
maestre, las-o dracu de treabă
ce tot colorezi așa de frumos fluturi de-o zi
ia-ți și tu o vacanță...
mușc întuneric, fum și tăcere
sunt nou-muritul fiecărei secunde
auto-absorbție niciunui răspuns
aflat printre vieți
deplâng zeul-zeilor care
tot cârpește cerul cu petice din pieile lepădate
și aspirațiile cu termenul de valabilitate scăzut
hei, n-ai vrea mai bine să-ți vopsesc moartea?
mușc dinții cu proprii dinți –
secunda următoare va fi stearpă
acum, doar acum mai pot să mușc
măseaua de minte e măseaua care minte
n-o cruța, sfărâm-o și nu râde când vezi
un om cu inima-n dinți
022.872
0

Secunda e purtătoare de nou-născut, în ea se încuibă nou-muritul și devine stearpă când traversează timpul mort, mușcând adânc din inactivitate și inerție.