după omega urmează omul

Între minus și plus, între negativ și pozitiv, între defecte și calități, între aici și departe, între virtual și real, stă omul, nu moartea, în care pot încolți germenii avatarurilor, cu asistența lui Dumnezeu, care ne-ar vrea lângă el, în cer, alături de îngeri și zei.
Între alfa și omega se află destinul umanității, care creează din destinul fiecărui om sensuri viabile și motivaționale.

Dens și iarăși ceva legat de curent, curgere, între + și -. Am perceput abstractizarea semnelor +/- alfa/omega adunate în relație metaforică pentru început/sfârșit.
Moartea despre care pomeniți e greu de susținut liric în restul discursului, un fel de efect de a produce atenția.
Tema poemului din punctul meu de vedere continuă ideea din dezeuire, lepădarea de eu, aici fiind mult mai bine explorată.
Nu știu cum percepeți dvs titlul dar omul după omega(sfârșit) e tragic.
Îmi rămâne următorul pasaj:
"... nu mai/scriu până/nu parcurg desculț foaia această/mistic de albă"
e platină în el.

în mod firesc așa a fost menit să fie cum spui aici însă omul s-a auto-exclus din planul Domnului și a luat-o pe cont propriu spre o razna impetuoasă... moartea nu este altceva decât acel zero inexistent realmente, nepalpabil, sau acul balanței perfect vertical, echilibrul... de asta ziceam că ne ascundem după omega, Caini virtuoși...
destinul stă în liberul arbitru altfel conceptul de păcat se anulează sau justifică legal... mulțam fain RR

moartea este o ușă ou
moartea este foarte intimă și personală, o avem în oase, singurele care veșnicesc
din materialnica noastră alcătuire... iar duhul îmbracă alt corp ființal, să presupunem că... o pată de culoare sau un sunet cosmos?!
omul singur s-a dezdumnezeit dincolo de omega și astfel are chip de Cain destoinic... scriu doar exerciții, foia mea albă nu se parcurge lesne