Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

alb ocean

1 min lectură·
Mediu
din laptele matern am primit albul, acest alb imens
al foii de hârtie pe care
fiecare semn scrijelit, dintr-un soi de viciu, este o împietate
s-ar putea spune că
am fost alăptat cu hârtie -
nu-mi întindeți ochi în chip de colaci de salvare
voi înota până la capătul fără capăt
setați-vă dinainte înjurăturile, lehamitea și aplauzele
pe silențios
voi, citind, provocați valuri în acest ocean în care fiecare strop este
lapte matern
053.681
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
73
Citire
1 min
Versuri
11
Actualizat

Cum sa citezi

Valeriu D.G. Barbu. “alb ocean.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeriu-d-g-barbu/poezie/14031039/alb-ocean

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
de lapte...

totul pleacă din acel matern unic, etern, universal, sacral.
semnul scrijelit ca simbol existențial, plăcerea de a lupta cu valurile de lapte, siajul trecerii scriitorului prin oceanul alb, acea încăpățânare în a nu avea nevoie de colaci de salvare, ambiția de a merge până la capăt, dus de propra voință - propriul curent, totul se rezumă la gustul laptelui inconfundabil și neprețuit. cam ăsta este scrisul, viciul "diabolic"?!

o idee originală și cred că e necesar un far pentru acest ocean alb!
0
@valeriu-d-g-barbuVBValeriu D.G. Barbu
scrisul pe albul impetuos al hârtiei devine o erezie când uităm gustul laptelui
farul arată cum încalc, sau confirm, eclasiastul 12.12,
mulțumesc Ottilia
0
@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
"nu-mi întindeți ochi în chip de colaci de salvare
voi înota până la capătul fără capăt".
Și e bine punctat întregul text. Poate la versurile 3,4 se poate prelucra puțin, pentru o ediție scrisă :)
Un poem care mi-a făcut plăcere.
0
@valeriu-d-g-barbuVBValeriu D.G. Barbu
scriu întâi pe hârtie cu un waterman și apoi aici
desigur că ai dreptate
mulțănire...
0
@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
la "dintr-un soi de viciu diabolic", aici se poate renunțe, se poate poziționa într-un alt vers, sau se poate stiliza. E ok și așa, doar că poemul se poate perfecta.
0