Haiku

/și-a pus și tata
costum și pălărie -
scârțâie dricul/ costumul si palaria raman simboluri a unei continuitati. undeva. altundeva. aici doar scartaie dricul si ploua.
satul de pescari are un singur felinar si acesta agatat de luna.
placute firimituri

\"și-a pus și tata
costum și pălărie -
scârțâie dricul\"

asta e impresionantă, antologică

\"Prin acoperiș
luna intră și iese –
coliba din stuf...\"

asta e în spiritul autentic al haikaiului, o anamneză niponă de calitate

emoționantă e și asta, lui basho nu i-ar fi fost rușine cu
\"o cruce nouă -
câinele groparului
tot mai așteaptă...\"

dar restul îmi par exerciții modeste, pentru că, deși sprințare, nu aduc nimic nou
însă fără exercițiu ar mai putea ieși oul perfect?

E o serie bine realizată, mă refer la haikuurile funerare, cu care ai participat la concursul săptămânal de pe Romanian Haiku. Și din celelalte mi-au plăcut câteva, dar favoritul meu rămâne:

o cruce nouă -
câinele groparului
tot mai așteaptă...

Are o putere de sugestie mai mare. În sensul că partea sugerată (moartea groparului) mi se pare mai aproape de ambiguitate și paradox decât la toate celelalte.

valeria,

m-au pătruns haiku-urile tale
dar în mod deosebit mi-am încrustat-o pe retină

*și-a pus și tata
costum și pălărie -
scârțâie dricu*

n-am stele aurii, dar una de suflet tot îți las

felicitări!

cu sinceritate,
teodor dume,

Haiku-ul acesta m-a impresionat enorm:

\"și-a pus și tata
costum și pălărie -
scârțâie dricu\"

De recomandat.