mă dau uneori jos din pat
și e mereu aglomerația asta
oameni care citesc reviste
oameni care fumează
care traversează strada
care conduc mașinile altora
oameni
nimic mai puțin nimic mai
Dimineața
Îmi vine să mă închin
La fiecare din cele opt icoane de pe biblioteca ta
Pentru iertarea păcatelor de azi noapte.
îți pui pălăria, ochelarii rayban și pantofii ăia vintage
unii pur și simplu nu pot
răceala se instalează
în încheieturi și ne trântește corpurile
într-un colț îndepărtat
unde desenele cu cretă pe asfalt
și cadourile ascunse prin capitală
nu
E greu să mă trezesc fără cafea,
Mereu uitai cele două lingurițe de zahăr.
Drumul cu tramvaiu 21 e plictisitor,
Au apărut controlori
Și bătrâni care îți spun că sunt singuri.
Mă scăpai de
Îmi aleg un loc la geam,
Lângă niște bătrâni.
Ascultându-i, mă întreb dacă inima are riduri mici,
De expresie;
Mă uit.
Un obiectiv de 35 mm și Bresson și-ar pierde faima
La seminarul de anatomie
Profa ne trântește niște oase în brațe
Ne pune să le desenăm
Îmi imaginez că sunt ale tale
Și le întorc pe toate părțile
Până încep să simt pielea
Mă duce
mi-e așa dor de tine
că uneori îmi doresc să deschid șifonierul de dimineață
și să te găsesc pe un umeraș
așteptând cuminte
să te ridic de-acolo
să-ți pun brațele pe ale mele
ochii
suntem într-un autocar mare și negru
tata îmi arată cu palmele bătătorite
un ceas mare
auriu care face tic tac
ce-i aia tată?
în jurul meu lumea se uita cu gura deschisă
am deschis-o și
Mi se aburesc
ochelarii
la metrou
Câteodată sunt sigură că
Ai mei or să se despartă și
În căști scârțaie o tipă
Ca o ușă
nedeschisă
De prea mult timp/învăț
Să nu te mai aștept
Ca pe
VA