Va rog sa stergeti acest cont.

Să nu ai teamă, nu plătești!
Deși… cred că nu ești avar,
Îți mulțumesc c-ai să primești,
Acest catren ca pe un dar!

Radmila,

poezia ta este un \"personal\" iar eu sunt departe de a ma erija in critic literar. Aceste doua lucruri ma motiveaza sa las un semn discret de trecere prin pagina ta si sa-ti spun ca mi-a placut poezia. Multa sensibilitate si o claritate extraordinara a amintirii transpuse intr-o versificatie clasica, melodioasa.

Poemul tău chiar nu-i degeaba,
E plin de “caznele terestre”,
Și-nțelegând cam cum stă treaba,
Te-am salutat zâmbind, maestre!

Daca nu ne-am \"auzit\" asta nu inseamna ca nu te-am mai citit. N-am avut insa ragazul de a lasa un semn de trecere.
Tineretea este atat de relativa...depinde doar de unghiul din care este privita. Cat despre \"morga intelepciunii\" nu este nici un pericol sa ma loveasca. Imi doresc doar sa pot defini si eu batranetea asa cum o facea bunica mea. Imi amintesc si acum seninatatea, expresia aproape copilareasca de pe chipul ei, atunci cand am intrebat-o cum este sa fii batran. Stii ce mi-a raspuns? \"Vezi ciresul asta din fata casei? Esti batran doar atunci cand picioarele nu te mai asculta si nu mai poti sa te cateri in el, desi sufletul ti-ar da inca ghes s-o faci.\" Am inteles pe deplin talcul cuvintelor ei mult mai tarziu. Ma aflu acum la cumpana varstelor si ma gandesc ce tinerete va incepe pentru mine, tineretea maturitatii sau sinistra \"tinerete a copilariei la maturitate\"? Dar ce stiu cu siguranta este ca ma mai pot catara in ciresul care inca mai este acolo, in fata casei mele.
Astept cu interes sa citesc \"Femeia visurilor mele\" sperand sa se concretizeze cat mai grabnic.

Nicolae,

mi-ai adus zambetul pe buze in aceasta cenusie zi de toamna si pentru acest lucru iti multumesc din tot sufletul.
Un singur lucru vreau doar sa subliniez. Batranete? Exista cumva limite general valabile in care sa poti incadra termenul? Eu stiam ca varsta biologica nu are nici o legatura cu varsta sufletului si chiar aceasta din urma este cea care ne defineste. Am vazut atatia tineri fara viata si atata viata in oamenii maturi incat eu chiar cred in ceea ce spun. Varstele vietii nu se exprima in ani, matematic, ci folosesc un alt sistem de masura - intensitatea propriilor noastre trairi. Asa ca...avem varsta pe care o simtim in interiorul nostru.
Prieteneste, Adelina.

Radmila,

nu stiu sa exprim ce sentimente mi-au starnit versurile tale intr-o ordine logica. Tristete invaluita in cinism, fina ironie cu tenta misandrista (asa ar spune barbatii).
Ceea ce stiu este ca mie mi-a placut poezia tocmai datorita simplitatii, sinceritatii si acuratetii gandurilor.

Proști și prostie (cu seriozitate)

Proștii pot fi uneori misterioși. Pot fi de cele mai multe ori ceea ce numim originali, în măsura în care originalitatea există. Mă număr printre persoanele care nu se hazardează să desființeze prostia. Este un punct de reper. Raportându-ne la ea, putem înțelege normalitatea, putem departaja normalitatea de geniu. Detest prostia, nu o accept în preajmă, însă nu o reneg. O accept doar ca și existență, ca entitate comparativă.

Proști și prostie (cu un zambet)

Să ne ferească Dumnezeu de plictiseala prostului!

Sufletul meu sălaș îți este
copile, chiar de-ajungi târziu,
pe înserat, fără de veste,
promit o gazdă bună să îți fiu.

Lasă-l frate pe Pruteanu,
(Chiar dacă este el “zmeu”,)
Să-mi trimită buzduganu’...
O să fie cum vreau eu!

Am să-i țin un monolog,
Bla, bla, bla și tura-vura,
Pân’ o cere un “hot-dog”,
Ca să îmi astupe gura.

Să nu mă răstălmăcești,
Si-nțelege, sunt o doamnă,
Pentru că eu știu că ești,
Educat de a ta mamă.

Că sunt o doamnă este cert,
Nu trebuie să fii expert.
Ce am scris nu retractez,
Dar am să explicitez.

Nu cred că m-a adus barza,
Însă poate scriu ca…varza,
Și-ntre limitele mele,
Nu e loc de minciunele.

Sensul scris la agonie,
Este de “patologie”,
Nu mă refeream la site,
Acum …cred că e “all right”!

Lasă tu recomandarea,
Că ne paște agonia,
Hai să pregătim plecarea,
Până nu stârnim mania!

Și-om vedea cu…bucuria.

Deși știu că nu ghicesc,(??!!)
Destinul acestor gânduri,
Nu pot decât să zâmbesc,
Citind sensul printre rânduri.

Care-i unul? Care-i altul?
Stau și îmi repet într-una,
Dacă gândul face saltul…
Va începe iar furtuna!

“Adevărul este lângă noi…”
“Adevărul este dincolo de noi…”
“Intelectul este dat omului să cunoască adevărul…”
“Intelectul este dat omului să primească adevărul…”
Eu consider că intelectul este dat omului pentru a accepta adevarul. Paradoxal, chiar dacă adevărul este pur, unic, irepetabil, percepția lui poate fi denaturată. Un absolut răsfrânt în imagine? Adevărul poate primi atributul relativului, prin filtrarea lui în interiorul gândirii, poate căpăta un procent însemnat de subiectivim și de aceea poate fi definit și înțeles prin sistemul oglinzilor paralele. Oglinzile minții și sufletului. Adevărul meu, este reflectat în oglinzile mele. Oglinzile celui din fața mea, reflectă parțial - funcție de unghiul de reflexie, sau imperfect – funcție de calitatea lor, adevărul exprimat de mine. Este o afirmație care argumentată fiind de fenomenul reflexiei sau al refracției consider că nu poate fi combatută. Este aproape un paradox. Paradoxul? Limita până la care poate accede inteligența umană. Dincolo de limită? Neant. Sau marele…nimic.

\"cand ochii tai
vorbesc
tac si eu
si tot ce-i omenesc...\"

Am apreciat definitia \"dreptului tacerii\" in fata iubirii.
Inchei cu un zambet pentru tine...
\"Pentru ca-ti respect dreptul la tacere,
Mi-am expus succint simpluta mea parere,
Si alerg, gonita de o...incheiere!\"

\"Tac si-i ascult, ce alta pot sa fac,
Cand pentru definire,
Limbajul mi-e sarac?

Zambesc si-ascult
Si parca fiecare vorba
Ma face tot mai mult,
Sa imi mai uit de scarba!\"

Ovidiu,

Am inteles eu oare corect? Enunti in cele doua strofe alese de mine,sentimente contradictorii. Saracia vocabularului pentru a defini acest sentiment dureros de uman, insa perceput diferit de fiecare dintre noi - in prima strofa. Cea de-a doua strofa, definita intr-o singura idee... am perceput-o ca pe o ironie subtila...Este adevarat?
Nu ma erijez in cunoscator de poezie, sunt doar consumator si stii asta. Spun doar ce simt si cum simt, deci comentariul meu poate fi subiectiv si poate chiar neavizat.

\"Si totusi Ea
e singura care m-a invatat ca viata fara durere
este doar o simpla pierdere de timp.\"

Mi-a placut foarte mult aceasta poezie, pe care am citit-o nu cu ochiul critic al ratiunii, ci doar cu sensibilitatea unui suflet de femeie.
Ultima strofa...am perceput-o ca fiind un semn de maturizare in plan uman insa mi-a ridicat un imens semn de intrebare. Oare de ce EA trebuia sa te invete durerea? Durerile se invata de fiecare data din insasi trecerea noastra furtunoasa prin lume, din esenta a ceea ce numim viata, nu au chip, nu au nume. De ce ai tinut sa personifici, sau mai curand sa atribui durerea, EI?

Ai completat deja intaia fila,
A actului de nastere legal,
Cu frumusete, dragoste si mila,
Si-un stoicism la fel de ilegal.

Toamna, in anii mei azi poposeste,
Iar asfintitul meu iti scrie-un gand,
Cuvantul este cel care rosteste
Si dragoste si ura rand cu rand.

Felicitari, pentru tot ceea ce faci in slujba cuvantului.
Nu poate decat sa ma bucure ca ti-ai gasit drumul ce dealtfel era deja conturat de talentul tau.

Suferinta iubirii invaluita in simbolurile toamnei. E trist sa pierzi atunci cand in jurul tau este atata bogatie de culoare, atata frumusete, atata...viata.
Strofa a doua este deosebit de frumoasa si de sugestiva. Foarte aproape de suflet imaginea creata din metafore proaspete si pline de sensibilitate.
\"apoi copiii! glasul acela cristalin chiuit
adunând de pe drum culorile cerului ca un bănuț risipit\"
Cautarea de sine, senzatia ca nimic nu se intampla, zadarnicia \"boabei de credinta\", durerea constientizarii unui drum in intuneric nelimitat temporal...foarte profund asternute in cuvinte.
Ultima strofa...te rog sa nu te superi, versul al treilea merita reconsiderat, este cumva prea previzibil, prea banal, fata de frumusetea poeziei in intregul ei. Nu am pretentia unei vaste culturi literare, de aceea am spus doar... poate.

Lory, pasii tai sovaitori se indreapta catre viata, nu spre nicaieri...
Frumoasa poezie, o cromatica interesanta prin culoare armonizata cu stari de traire cenusii, dureroase...
Ca de fiecare data si mereu indragostita de poezia clasica cu ritm, melodicitate, rima si mesaj atat de curat transmis, spun doar atat : Scrie Lory!

Pot si eu sa intervin?
Poate ca iarasi la offtopic...nu mai conteaza insa.
Nea Genu...ca sa fie mai autentica \"parodia\"...am si eu o propunere privind locul de desfasurare :
\"La Constanta-i sarbatoare\" (de unde ti-o fi venit cu Techirghiol?)
Si mai apoi...ce ai cu fetele nea Genu? Cu Lory, cu Erika, cu Alina, cu Gabriela? Au scris fiecare dintre ele ceea ce au considerat ca trebuie scris. Mai mult, Alina chiar nu are ce sa caute in parodia asta.
Eu sunt cea care, deci cu toata forta inainte...pot duce!
M-a amuzat, pentru simplul motiv ca mai am inca simtul umorului nealterat. Insa...de ce sa umbresti imaginea celor care au comentat?