Proză
I S O...
3 min lectură·
Mediu
ISO 14001:2004
Snoavă
Două zile am tot luat notițe privind reglemetările ce trebuie respectate conform standardului ISO 14001:2004 și OHASAS-18001:1999
Nu știu cum se întâmpla, dar pe la prânz mă apuca un somn, că nu mai știam ce să fac, îmi ciupeam cât puteam de tare urechile, obrajii, să nu adorm. Așa pățesc șoferii în mersul monoton și îndelungat al drumului, adorm pentru o secundă și ajung direct în rai.
De secunda aceea mă temeam, nu de alta, dar nu voiam să-mi deschidă porțile sfântul Ilie.
În a treia zi, taman când mă luase iar ațipeala, de priveam la profesoară cu niște ochi mari, sticloși, zice dânsa:
-Acum vă împart testele care conțin 20 de întrebări. Fiecare întrebare are 0,5 puncte, condiția de promovare este să răspundeți corect la minimum 14 întrebări.
Mi-a dispărut somnul ca luat cu mâna.
-Doamna profesoară, zice un coleg, îmi dați voie să vă spun o scurtă poveste?
-S-auzim !
-Un musulman, a început el, a fost trimis de nevastă-sa la piață să-i aducă repede coreandru, mărar, scorțișoară și alte mirodenii. Chiar când se tocmea mai aprins pentru un preț cumsecade, clopotul din turnul de alături a bătut ora rugăciunii.
A lăsat omul tocmeala de-o parte, a scos covorașul din traistă, l-a întins pe pământ și-a îngenuncheat. În momentul acela un fior de neliniște l-a trecut din cap până în picioare. Doamne, a zis el, sunt atât de neajutorat că până și cartea de rugăciuni am uitat-o acasă, Aș vrea să mă rog, să-ți spun cuvinte de slavă și nu-mi amintesc nimic. Singurul lucru pe care îl știu este alfabetul. Uite cum facem, îl spun de trei ori la rând, foarte rar și tu alegi ce litere vrei și-o să întocmești o rugăciune pentru slava ta.
Dumnezeu din cer a zâmbit în barbă și a zis:
-Ismaile, este cea mai frumoasă închinăciune pe care am ascultat-o vreodată. Așa să fie!
-Doamnă profesoară, povestea mea are un tâlc. De dimineață soția mi-a cerut să rămân acasă că vin meseriașii să monteze repartitoarele de căldură la calorifere. Am rugat-o să-i amâne că azi am să dau un test la serviciu. S-a supărat că mereu găsesc motive să mă eschivez și toate treburile rămân pe umerii ei. Am plecat de acasă nervos și-am uitat referențialul, suportul de curs și notițele pe care le-am luat. De învățat n-am învățat, nu știu nimica.
Dacă sunteți de acord, uite cum facem.
Vă citesc foarte rar întrebările din test și vă rog pe dumneavoastră să fiți de acord ca răspunsurile să fie valabile pentru oricare din variantele a, b, sau c, pentru a nu mă da necorespunzător la serviciu. Dacă Doamne ferește aș păți asta, soția nu m-ar mai primi acasă și ...nici amantă nu mai găsesc la bătrânețe.
Doamna profesoară a râs și toți cursanții au luat numai note de nouă și zece.
Nicolae Aurelian Diaconescu
032877
0

mi-ai adus zambetul pe buze in aceasta cenusie zi de toamna si pentru acest lucru iti multumesc din tot sufletul.
Un singur lucru vreau doar sa subliniez. Batranete? Exista cumva limite general valabile in care sa poti incadra termenul? Eu stiam ca varsta biologica nu are nici o legatura cu varsta sufletului si chiar aceasta din urma este cea care ne defineste. Am vazut atatia tineri fara viata si atata viata in oamenii maturi incat eu chiar cred in ceea ce spun. Varstele vietii nu se exprima in ani, matematic, ci folosesc un alt sistem de masura - intensitatea propriilor noastre trairi. Asa ca...avem varsta pe care o simtim in interiorul nostru.
Prieteneste, Adelina.