Poezie
Ea
1 min lectură·
Mediu
Ea vine spre mine
prin gandul meu,
frumoasa ca un fluture
imi inunda corola viselor
ma atinge adeseori cu aripile;
in general doar vantul ma mangaie
prietenos pe umar
ca sa-mi spuna
prietene, femeia e asemeni mie
o clipa de efemer.
Ea pleaca din mine
asemeni toamnelor.
Ma lasa pustiit de primaveri,
de verile toride;
ii simt rasuflarea rece pe umeri.
Cand pleaca,
ea, ma lasa invaluit in iarna.
Atunci eu alerg descult printre ganduri
pe carari batatorite
talpile mele simt atingerea imaculata a viselor calcate in picioare
Si totusi Ea
e singura care m-a invatat ca viata fara durere
este doar o simpla pierdere de timp.
013568
0
e singura care m-a invatat ca viata fara durere
este doar o simpla pierdere de timp.\"
Mi-a placut foarte mult aceasta poezie, pe care am citit-o nu cu ochiul critic al ratiunii, ci doar cu sensibilitatea unui suflet de femeie.
Ultima strofa...am perceput-o ca fiind un semn de maturizare in plan uman insa mi-a ridicat un imens semn de intrebare. Oare de ce EA trebuia sa te invete durerea? Durerile se invata de fiecare data din insasi trecerea noastra furtunoasa prin lume, din esenta a ceea ce numim viata, nu au chip, nu au nume. De ce ai tinut sa personifici, sau mai curand sa atribui durerea, EI?