Tudor Negoescu

Felicitări pentru demersul vostru umanist/umanitar/cultural! Cred că e o publicație realizată,în primul rînd, din/cu pasiune filologică.
Am trăit un setiment ciudat (destul de plăcut) cînd am aflat că am și eu un text tradus în maghiară, într-o revistă din Tîrgu Mureș.

Tăcerea zilei de ieri, picurînd în niște ciudate vase comunicante, se transformă în tăcerea zilei de azi...
Mi-a plăcut ideea cu \"spațiul dintre mormintele noastre crește să mă aștepți
la ora cuvintelor nerostite în același loc de veci...\"

\"Se scrie intr-o limba necunoscuta, in care fiecare incercam, dupa inclinarea literelor, dupa forma lor, dupa muzicalitatea moderna a golurilor, sa ghicim intelesul care ne pune in valoare talentul de cititor in intuneric\".

Păi chiar limba poeziei este una necunoscută, dragă Liviu.

Nu are rost să te consumi atît de mult pentru niște cuvinte...suav-anapoda.

M.G. avea nevoie de astfel de fărîme de suflet, de afectivitate.
Puse cap la cap, sudate, vor lua forma unei aripi
ce îl va purta în zbor peste...câmpii
și munți și râuri.

Poezia ca viitor bun de larg consum, iată o temă pentru un posibil eseu, dragă Elena, zisă și peruzele.
Noi sîntem avansați în acest sens: deja, de cîțiva ani, avem poemul utilitar.

\"doar inimile nenăscute ale celor ce azi
trec cu platforme greoaie, cu jeanși,
cu addidași ce nu se mai trec
din mode, cu plete în vânt,
dar care nu mai știu drumul la cimitir,
nu mai aduc aminte de fanfara, de vremile
de altădat\' și nici nu se sinchisesc
de tăcere, de sărut, de infinituri. Ei
se sărută prelung, pur și simplu, oriunde
oriunde e loc de sărut, fără de teamă,
fără de jenă, fără sărut de fapt\".

E altă generație, domnule Tașcu, numită și generația PRO.
Trebuie să-i recunoaștem impetuozitatea, să ne înclinăm în fața spectacolului pe care îl dă zilnic și să-i urmărim atenți evoluția, lipsa de inhibiții. Că vorba aceea, nu se știe de unde sare iepurele...lui Iosefini!
Mă surprinde faptul că la Tîrgu- Jiu există o instanță poetică mai \"supărată pe viață\" decît dl. Grigurcu.
Oricum, chiar dacă sînteți într-o polemică a gusturilor(dulce/amar), eu îl salut și pe dînsul, odată cu salutul pe care vi-l transmit de aici, din acest colț de pagină virtuală!

Dragă Liviu, poezia nu este morală, nu face justiție (una divină, cum ai vrea tu, în nici un caz). Din poezie nu vei bea apa vieții, ci doar, cum zici, mirajul ei. Așa a fost de la început. Apa vieții o găsești, mai curînd, dacă te (s)cufunzi în Biblie, dacă sapi cu spor!
Dar cel mai grave e să confundăm trăirile autorului cu \"viața\", trăirile actantului liric din textul cu pricina.
Știu că te dezamăgește poezia care se scrie azi, așa că mulțumesc pentru judecata ta dreaptă, nefardată!

Sînt \"respirațiile\" bine strunite ale unui atlet adevărat, alergător de cursă lungă.
A te mai folosi azi de o prozodie a versului tradiționalistă,îndelung șlefuită cu migală de bijutier, e o performanță, reprezintă o rara avis!

Să fi fost rodia fructul păcatului în Paradis?
Interesantă și plină de promisiuni este relația ta cu Dumnezeu, dragă Silvia, dacă te-ai trezit dimineața cu El alunecîndu-ți (ca un șarpe?) în trup.
Ceea ce nu mi-e clar acum e dacă prepoziția gîndită de tine este chiar \"în\", sau este \"pe\" (trup)?
Oricum ar fi, e o viziune îndrăzneață, care desacralizează ceva concepte religioase...

Liviu, căile Domnului sînt întortocheate rău de tot.
Noi greșim căutînd în niște sărmani oameni, adevărate modele de virtute. Uneori, îndreptarele astea de spovedanie ne mai și încurcă, dacă nu le citim cu inima, dacă nu avem, în momente cruciale, inspirație divină . Să vezi de ce.
Peste cîteva zile, trecînd prin zonă, același tînăr mi-a mărturisit: \"Domnule Doru, înainte să-mi dai dumneata țigările și băutura aia, eram disperat. Intrasem în criză și simțeam nevoia să beau ceva, să fumez o țigare, dar n-aveam un ban. Toți îmi dădeau pîine, mere, prăjituri și altele de-ale gurii, iar mie-mi ardea gîtul după un rachiu și o țigare. Îmi pusesem în gînd, ca să fac rost de bani, să intru, mai tîrziu, în casă peste o bătrînă singură din cartier și s-o jefuiesc. Dacă ar fi opus rezistență, poate o omoram. Cînd ai apărut dumneata și m-ai întrebat de ce am nevoie,și, mai ales, cînd te-am văzut cu pachetul de țigări și cu sticla, am știut că ești un om bun, venit să mă salveze. După ce am tras prima înghițitură din rachiu, m-am liniștit ca prin minune.
Criza mi-a trecut și am început să judec mult mai bine.
Cred că Dumnezeu te-a trimis, frate. Dacă nu te întîlneam atunci, poate azi eram în pușcărie și biata femeie era în mormînt, nevinovată!\"
Deci, a bea și a fuma sînt păcate, Liviu, așa e, dar a omorî un om e un super-păcat!Nu se compară.
Îți spun asta, pentru că e periculos să judecăm oamenii după aparențe sau după nu-știu-ce îndreptare...

Liviu, în răspunsul tău generos s-a strecurat, din viteză, o mică greșeală.
Erată: încă odată = încă o dată.

Dragă Liviu, cunosc și biserica și pe \"omul bogat\" din parabola ta, care le cumpără pîini cerșetorilor din zonă. Eu, spre rușinea mea, i-am cumpărat tînărului cu pricina un pachet de țigări și o sticluță de \"Hanul ars\", pentru că asta mi-a cerut omul în mod expres. Am făcut rău?

Dragă Nia, uneori, în anonima noastră existență, visăm la anumite comuniuni (de senzații, de trăiri, de sentimente). Dar nu e neapărat nevoie să le și concretizăm \"pe teren\". Deci, vorba unui talentat poet, care mai postează uneori pe site, să nu confundăm instanța poetică, actantul liric cu...autorul, unul destul de prozaic, de anost, după părerea mea.

Îmi plac poemele aerisite, dragă Geta, de pe vremea cînd, mai demult, coboram în mină, la Livezeni.
Atunci am învățat să respir \"acolo unde e greu și adânc\".
Tot de pe atunci am început să-i înțeleg pe mineri...acum, chiar și pe copiii lor.
Mulțumesc pentru trecere!

Mulțumesc pentru subtila tragere de mînecă, Liviu!
Am făcut mai devreme și un comentariu în plus, total anapoda.
Acum am corectat.

Onorabile nea Antoane, zic unii că sufletul e un fel de abur, un fel de...gaz aerian, un flux energetic, aș zice și eu, să mă dau mare.
Improvizez, acum, amintindu-mi ceva de genul \"La 1 noiembrie 1871, gazul aerian produs la Filaret a fost trimis pentru prima dată în conductele din oraș. Erau instalate 785 de felinare cu gaz aerian etc. etc.\"

Oricum, după reclama bine-venită, abia aștept să-ți citesc volumul, Liviu!

Derizoriul, umilințele (cu toții lingem pantofii) acestei vieți de pripas pot naște poezie.
Că nu toți recunoaștem compromisurile pe care sîntem obligați să le facem, pentru a ieși la așa-zisa lumină, asta e altceva...

Dacă eram un înțelept, Cheevas, nu mă apucam să fac publice anumite trăiri intime. Le țineam pentru mine. Cine își expune, azi, sufletul (o invenție metafizică) pe o tarabă, se expune mult...și bine.

Ei, Tai-Pane, dacă e așa cum spui, trebuie sărbătorit evenimentul!
La Motoare! Sau, dacă nu, La fanion!

l-a pus, desigur. Scuzați emoția!