Poet cu diplomă înrămată

Iarăși am primit un plic de la Academia Poeților Americani, New York, N.Y. Pe plicul cu timbru USA NONPROFIT.ORG, stă scris numele meu și adresa corectă. Îl cântaresc în palmă, e doldora, admir citatul ales pentru poezie: “To have great poets, there must be great audiences.“ Walt Whitman (pentru a avea mari poeți e nevoie de un mare public) Whitman e, dupa parerea mea, poetul, prin excelență american. L-am întîlnit în anul II de liceu: \"For you, O Democracy Come, I will make the continent indissoluble\" Au trecut douazeci de ani de atunci, și-am venit să descopăr și eu continentul indivizibil în 1992, la 500 de ani de la descoperirea lui. Se pare ca mă aștepta.La puțină vreme de la sosire am primit un plic de la o breaslă de poeți care mă invitau să particip cu o poezie la un volum. M-a amuzat să știu că sunt poetă cînd eu nu trimisesem nici un vers nimănui în America și nici un editor nu știa de existența mea. Că scriu, asta e altceva. Dar am cedat tentației și am trimis un poemaș de douazeci de versuri cum cerea regula. Am primit un plic obisnuit în care era alt pliculeț cu o foaie pentru un cec și suma ce trebuia plătită pentru a primi volumul în care apărea poezia mea: 40 de dolari plus taxe de expediere, dacă voiam sa cumpăr două, trei exemplare, prețul unui exemplar scădea la 25 de dolari bucata. Am călcat în gura lăcomiei și am comandat un exemplar. M-am trezit cu un volum mamut de peste 600 de pagini, O mare de comori ( A Sea of Treasures)1995, Carolina Sullivan Editor, The National Library of Poetry, Library of Congress. Printre sutele de autori, catalogați la final într-un index pe 6 pagini A4, am gasit 49 Brown, 4 Bush, 7 Cook, 3 Flores, 35 Johnson, 2 McDonald și un singur Malec, eu, Malec, Elena.Nu știu dacă să ma bucur sau să-mi plîng de milă, ca am dat 40 de dolari pentru a-mi vedea o poezie publicată în America. La un an de la acest episod, mai primesc o invitație de la același editor, pentru o altă carte in format similar, aceste volume apărînd anual în America. Mai contribui o data, dar fără să imi cumpăr versurile. Ideea publicarii unor poezioare de numai 20 de versuri mă amuză și intrigă în acelși timp, mă gîndesc ca, de fapt, dau loc la o degradarea a iluziei scriitoricești sau poate așa e în America. In total am vreo trei patru poeme apărute astfel. Fiecare a fost însoțit de o invitație la cumpararea unei placi cu poezia in rama din lemn de nuc, diploma de poet la fel înrămată, etc. Vezi pagina web:http://www.emalecdesign.com/award.jpg Invitația de a deveni membru al Academiei Poeților Americani însoțită de un formular în care pun eu suma contribuției, 25 dolari- contribuabil, 100 dolari- susținător, 250 dolari- patron, 1000 dolari - binefăcător, 2500 dolari-președinte de cerc. Nu îmi cumpăr firește nici placuța din lemn de nuc, nici diploma, nici calitatea de membru. De cînd poezia e un articol de consum și recunoașterea ei comerț, nu știu exact, dar ideea nu imi sună ...poetic. Mai trece un timp, mai văd un anunț al unui concurs de poezie cu premii, de data asta transpus pe web. Particip și ma număr printre cei 5 milioane de poeți prezentați pe site-ul The International Library of Poetry Poetry.com Nu doar ca poezia mea a apărut imediat online, dar oricine poate introduce un text cu care se vor face imprimări pe urmatoarele produse: sacoșe, maieuri, mousepad, cărți de vizită, felicitări, placuță cu poezia înrămată în lemn de nuc, calendare. Imi zic, într-o lume în care Vaticanul vinde poezia papilor mai mult sau mai puțin în același mod, de ce să mă cramponez de ideea hibridului intre frumos și utilitar, cîtă vreme ești publicat. Plătește cel care se vrea poet cu diplomă înrămată. Oare pentru asta scriu poeții?