Tudor Negoescu

lipsit fiind de imaginație, încerc doar să transpun realitatea înconjurătoare
în cuvinte. problema e că nici cuvintele nu mai sînt ce-au fost...
mulțumesc de trecere și comentariu!
pe unde îți mai treci zilele?

adelina, textul cu pricina e un fragment de jurnal și în astfel de scriere autorii nu prea \'\'literaturizează\'\' discursul, pun pe \'\'tapet\'\' fel și fel de intimități .
nu cred că omul și-a pierdut umanitatea. chiar trecerea ta pe-aici e un semn că omul are nevoie de comunicare și că telepatia, într-adevăr, funcționează...

tocmai pentru că este vară,
viermii au început să se agite;
vor acțiune.

p.s. îți voi urma sfatul. de mîine mă voi ridica și voi merge singur, dar nu pe drumul poeziei, ci, mai prozaic, doar pînă la toaletă...

anda,
relax, no problem
chiar dacă aș vrea, nu mă mai lasă doctorul să mă agit
am revenit cu un comm din pură simpatie pentru ideea de text, de comunicare, pentru susținerea ideii că e nevoie de hermeneutică pe acest site... și pentru că, uneori, poezie.ro mi se pare, ca să zic așa, an amazing journey, vorba francezului.
succes și ție în tot ce ți-ai propus!
d

anda,
tu vezi detalii pe care oamenii obișnuiți nu le văd
acesta nu e un poem
uneori mă bate gîndul să trec la proză memorialistică, jurnal
nu știu cum e cu saltul la proză,
tu știi cu siguranță mai bine

e justă senzația pe care o descoperi tu. sper să nu mai am prea curînd ocazia să scriu texte morbide.

stimată colegă de ’’suferință poetică’’,
de multe ori, o ’’știință empirică’’ (norbert groeben) ajuge să guverneze reacțiile celor aflați pe patul de suferință. obtuzitatea de care mă bănuiești, nu tocmai voalat, își poate găsi astfel o explicație plauzibilă...

cît despre ’’alunecosul’’ barthes, mereu l-am scăpat printre mîini ca pe un săpun pe care îl pierzi la baia comună a penitenciarului de maximă siguranță. la pensie (dacă o s-o apuc), sper să mă ’’aplec’’ asupra lui cu mai multă acribie. ,,este fără îndoială prea mult să iubești deodată doi semnificanți în același corp!’’ decreta undeva teoreticianul cu pricina, ca să ne dea nouă material de meditație...transcedentală.

am fost și eu adeptul în tinerețe al unor partide/ spectacole ’’jam-session’’ dar, de cele mai multe ori, constatam că elementul de spontaneitate era un pic trucat de către parteneri, ca să zic așa.
succese pe mai departe!

p.s. din fericire pentru psihic, nimeni nu știe cînd îi sosește ceasul...

văd o translație a structurilor freatice ale textului dinspre elemntul saturnian, rece, spre
elemente calde, pasionale, cum bine sesizează și m.c.m.
’’și tu o bombă
eu la fel
cădeam unul într-altul pregătiți oricând să decidem
al cui era ceasul acela’’

să fie într-un ceas bun!

la o primă vedere, chiar dacă e în faza tatonărilor, pare o relație literară în care domnește încrederea reciprocă.

maestre cu albele,
îți percep trecerea prin acest subsol ca pe o vizită la căpătîiul unui bolnav.
e bine și-așa...
cît despre textele viitoare ,,mai valoroase din punct de vedere literar\'\', îți înțeleg subtilitatea și mă amuz (\'\'jo mamiuz\'\'), dar nu mă mai preocupă ,,aspectul\'\' cu pricina.

nu mă mai ingrijorează că portanța discursurilor mele nu va mai ajunge la verosimilitatea poeticului,ca să-ți răspund în termeni de specialitate!
să fii iubit de muze (cu buze)!

gena,
ai intuit bine latura subiectivă a acestui demers existențial/ exitențialist și-ți mulțumesc pentru intervenție!
la acest \'\'plînset extrem de omenesc\'\', legat de acel \'\'colț de existență\'\' se referă și textul intitulat un pic ironic \'\'marea evadare\'\'!
dar, dintr-un fel de rutină...metodologică, ne vine mai ușor să-l tratăm ca pe un text poetic...fiindcă evoluăm pe un site numit poezie.ro!
în definitiv, e bine și-așa...

doru emanuel,
tizule,
noi aici comentăm doar niște texte, niște simple cuvinte...

vei constata și tu, cu timpul, că viața însăși face niște alegeri extrem de subiective și, poate, nedrepte cu noi...

p.s. s-ar putea ca mîine să ajung într-un loc în care să nu mai am acces la internet, să nu mai am acces la nimic.

stimată comentatoare,
păi tocmai dimensiunea personală pe care o afișează autorul nu se respectă.

ideea e că nici în viața reală nu ne prea omorîm cu firea s-o facem.
vedem pe cineva pe caldarîm în plină criză de epilepsie, tremurînd cu spume la gură și comentăm: ce penibil e tipu`, cum vrea să ne impresioneze, altă găselniță nu nimerea și el, soro?!

\'\'...iar un editor e nevoit să urmarească și această interfață a textului\'\'
e clar, editorul e de vină. acum înțeleg...

întoarcerea spre originile noastre ancestrale, spre rosturile primare ale existenței, iată cheia supraviețuirii într-o lume din ce în ce mai globalizată/ globalizantă, pare să sugereze poetul. parafrazîndu-l pe nichita, aș zice:țăranul ca si soldatul nu are viață personală. mai mult, țăranul este soldatul nostru din linia întîia, este eroul nostru necunoscut.
impresionantă e transpunerea acestui fenomen ciclic moarte-viață.

laurențiu,
nu mi se pare elegant să ai \'\'contre\'\' de genul ăsta cu cineva în subsolul de pagină al altcuiva.

nu am zis nicicînd că textul meu e intangibil, ci doar că l-am postat neprelucrat \'\'poetic\'\', ca să zic așa, pentru că nu s-a vrut a fi unul poetic.
nici nu avea cum...numai la poezie nu mă gîndeam cînd l-am scris!

dacă îl voi publica drept text poetic, îl voi modifica, fii sigur.

deja cred că se începe să se exagereze cu fel și fel de analize \'\'psihologice\'\' sofisticate pe o banală scriere \'\'personală\'\' (v. analiza veronicăi v., de ex.).
oricum, mulțumesc pentru urările de sănătate!
astea sînt cele mai importante.

dragă ioana,
nu sînt nicidecum trist, ba mai mult, sînt fericit că sînt în viață, că am posibilitatea să mă \'\'tîrăsc\'\' printre contemporani.

nu-ți știu volumul dar îmi plac versurile citate de don cezar. l-ai cunoscut?

propun să ne împărtășim într-o rubrică separată, undeva, experiențele legate de lumea de dincolo. eu am deja la activ două tentative de a agunge acolo. am, să zic așa, ceva experiență.

ar fi absurd să le cer comentatorilor să mă creadă pe cuvînt că textul ăsta e trimis în eter de pe (aproape) lumea cealaltă!!! li se pare absurd că un muribund ar putea să se gîndească, în ultimele clipe de viață, la datoriile pe care le mai are de plătit la bancă și, mai mult, să-și dorească să supraviețuiască pentru a le plăti!!! unora li se pare o \'\'găselniță\'\' literară ieftină,
dar tot așa de bine s-ar putea scrie și o pagină de literatură a absurdului pe tema asta!
mulțumesc de trecere!
d

un text încărcat de referințe culturale care, culmea, în loc să-l sufoce, îi dau respirație, viață. îmi place ideea sacrificiului făcut pentru ființa iubită...
o mică bijuterie.

veronica,
mi se pare mie sau și tu îl culpabilizezi pe editor că a recomandat un text trecut la ’’personale’’? probabil că pe editor l-a impresionat chiar caracterul ’’personal’’ al textului, cine poate ști? el e suveran.
textul de față e un document brut, neprelucrat, are caracter intim și poate că m-am pripit cînd l-am postat sub forma asta.
nu vreau să mă disculp sau, din contră, să te consider de rea-credință, dar nu înțeleg ce ’’portanță’’ și ce ’’verosimilitate a poeticului’’ ți-ai fi dorit să găsești în textul ăsta cînd autorul, în momentul în care scria, trăia o traumă existențială: cu trei zile în urmă îi murise mama, iar el se afla pe patul spitalului, medicii fiind rezervați în privința șanselor lui de supraviețuire.
altă dată poate că m-ar fi deranjat, dar acum mă amuză să aflu că mesajul meu de ’’disperare’’ ți se pare a fi ’’distorsionat/forțat’’. înseamnă că am avansat bine în arta disimulării sentimentului de disperare!
e și ăsta un punct cîștigat, totuși, demn de a fi notat, dar tot la \'\'personale\'\'...

călin,
ne aflăm pe un site de creație literală și mi se pare normal să existe o atmosferă încărcată cu o doză mărită de orgolii, frustrări, idiosicrasii etc.
se știe, creatorii sînt niște personaje dificile, greu de satisfăcut.
abia acum înțeleg pricina iritării unor colegi: dacă autorul postează textul la rubrica ’’personale’’, recunoaște implicit că nu are cine știe ce valoare literară. atunci, editorul cum își permite să recomande un astfel de text? (vezi și opinia veronicăi văleanu).
eu, chiar dacă voi fi acuzat de subiectivitate, îți salut inițiativa
dacă voi simți nevoia, voi mai scrie, desigur, dar mai mult pentru albumul meu de ’’personale’’.
oricum, mulțumesc pentru încurăjări!

p.s. ’’marea evadare’’ e o trimitere ironică/ cu gust amar la titlul unui celebru film din epocă și, totodată, cînd l-am scris, credeam că va fi titlul ultimului meu text antum.

laurențiu,
nu are rost să-ți justifici poziția față de textul meu.
faptul că eram cu niște tuburi băgate prin gît, prin nas, cu niște ace prin vene cînd am mîzgălit textul cu pricina, nu-i scuză defel valoarea literară îndoielnică. neregulile din text, accentele de patetism gen telenovelă (cum remarcă și zabet) nu pot fi scuzabile în nici o situație, chiar cînd ne aflăm în preajma morții.
probabil că editorul l-o fi recomandat pentru valoarea lui de document nud, autentic, probabil ca asta să-l fi impresionat la o primă lectură...sincer, nu știu.
oricum, nici nu știu de ce or fi înscris editorii la tipul textului și rubrica asta \'\'personale\'\', care văd că nu e nici pentru poezie, nici pentru proză.
ai idee, ai vorbit cu ei despre? chiar aș fi curios și eu să aflu ce e cu această rubrică. dacă e ceva neclar cu ea, nu o să mai postez nici aici, după ce am renunțat să postez la rubrica \'\'poezie\'\'. nu o să mai postez nicăieri...ca să fiu mai liniștit. de altfel, mi s-a recomandat multă liniște.

ioana,
mulțumesc pentru gînduri și pentru superba sintagmă ’’lagărele papirusului!’’
după cum vezi, trebuie să constat că ’’mamă’’, pe care tu îl apreciezi, sporește gradul de patetism al discursului și trebuie eliminat din context...asta e viața, deci, fără ’’mamă’’!

emil,
mulțumesc pentru semnul de prietenie, pentru înțelepciunea comentariului și pentru tălmăcirea dată textului meu în limbajul universal al sufletului!