Poezie
Răstignit pe-o Golgotă de cuvinte
1 min lectură·
Mediu
“- Dormea întors poemul meu
de plumb…” îmi susură în ureche
nefericitul poet Bacovia.
Viitor mort, nicicînd tînăr și ferice,
sînt tîlharul condamnat pentru
profanarea poemului…
pentru vina de-a-mi fi urmat visul
pînă la capăt.
Am greșit, Doamne, dezgropînd
poemul ca pe-o secure uitată
a războiului!
Să-l fi lăsat să doarmă acolo,
înghețat în iarna polară
a cuvintelor pure, nerostite,
ca pe-un monstru de bîlci
în borcanul cu spirt alb…
Dar cum să renunț, cum să
renunț
la copilul acesta diform,
fruct al păcatului,
născut din iubirea mea cu
voluptoasa Iluzie!?
În așteptarea sentinței finale,
îmi rostuiesc averea : toate ratările
și trădările mele…
Prețul lor a fost fix,
de fiecare dată același:
treizeci de arginți, pătați
cu sîngele tău, Doamne al meu,
visule răstignit pe Golgota asta
de cuvinte!
0144338
0
N-ai gresit deloc dezgropind securea poemului, crede-ma pe mine. Eu vin aici la tine sa iau si mereu gasesc cite ceva, nu plec cu mina goala. Lui D-zeu sigur ii place ca tu dai si altora!
:-) Ti-ai asigurat un kiosc in rai!