Toth Arpád

De prin vremuri vechi și neștiute, De-au fost vreunii ca să asculte, Din unicul Dumnezeu pe Pământ, Aspectul matern s-a pierdut în vânt? În orice spațiu definit Manifestându-Te mereu Și-n

Crengile zdrențoase cu țurțuri atârnând, Într-un voios ciripit de păsărele, Trosnesc de zor prin ger adulmecând, Albul zăpezii, pe creste efemere. Focul vijeliei stolul îl ridică, Trilul lor

Toth Arpad, 48 de ani , Chiuruș. 1. Era în anul 1978 și pe atunci locuiam la bunici în satul Păpăuți. Bunicul, Bede Barabas, era paznic de vânătoare pensionar, dar îl solicitau mereu să facă

Muszkál Mihály, 43 de ani , Comandău. Pe atunci lucram la Căile Ferate Forestiere din Comandău. Mergeam pe drum vreo trei persoane și deodată auzim un zgomot mare de crăci rupte. A ieșit ursul

Dávid Ernõ, 43 de ani , Comandău. Eram cu fratele meu Józsi și cu Imre la Iancău, la Pârâul Vrânceanului. Știam un loc în care găseam în fiecare an bureți negrii. Mă deplasam pe un drum de

Iubirea-i piatra nestemată a existenței noastre, Iubirea e oceanul beatitudinii măiastre, Iubirea-i orologiul ce vestește nemurirea, Iubirea este psalmul ce învăluie iubirea. Iubirea e limba

Grandios pășește agale pe poteci, Prin înfundături de munți, prin locuri reci, În arșița verii prin ceață și ploi, În deplină libertate, prin noroi. Pe la stâni strecoară spaima printre

Mircea Ioan, 63 de ani , Covasna. 1. Clăbuci, anii 1974-1975. Dimineața la ora 4 băgam oile la muls. Am plecat după cai pe culme, spre Cupanu, Cupănel, Nioaca. De la Nioaca e Fântâna Gâștii și

Din volbura zilelor negre, Din noianul faptelor superbe, Confruntările verbale acerbe, Ne vor purta pe derdeluș, mereu. Din ceața zilelor uitate, Din sute de amintiri deșarte, A greși

Priviți cum înflorește o floare, Cum se scaldă în orice culoare, Căci ochilor frumoasă dorește a fi. Observați ce frumos ea miroase, Cum vă dăruie zile pompoase, Ea vă dăruie parfumul fără a

M-au îndepărtat rudele toate... Căci cu mine nu se poate! Folosesc al cuvintelor duel, Dar eu sunt eu, cum să gândim la fel? Întotdeauna m-au privit de sus, În fața lor, multe n-aveam de

G este un tip mincinos, I-am dat răgaz dar ce folos, Întotdeauna m-a mințit, L-am protejat, nu s-a trezit! E un tip ce zice multe, Rar îl găsesc să m-asculte, Mă aprobă în ceea ce spun, Iar

Moare omul și dispare Ca o ființă pe Pământ, Dar din corpul său apare, Sufletul. E lucru sfânt! Căci din inimă pornește, Trece-apoi printr-un canal, Multă lume povestește: E Shushuma cel

Cu glasul blând și învechit, Mi-ai spus doar lucruri bune, Aceeași natură am iubit, Din creastă sau genune. Și cât de dulce-mi povesteai Din tainele pădurii, Sau printre urși când mă

Prea scurtă e viața, Pentru a nu iubi, Dragă ni-e dulceața, Zilelor de-a fi. Scumpă e valoarea, Zilelor pierdute, Dulce e savoarea, Clipelor avute. Căci vine sfârșitul, Vieții

Þiganii din satul meu, Când mă văd cerșesc mereu. De în curte m-au văzut, Ceva iute mi-au cerut. Þigăncușele frumoase, Trec cu glasuri zgomotoase, Iar uneori trec și cântând, Dulci cuvinte

Császár György, 31 de ani , Zăbala. Mergeam prin pădure, aveam un câine bun cu mine. Deodată văd în vale un urs. Am aruncat cu o piatră în el. A pornit cu viteză spre mine. Noroc cu câinele, care

îngeraș cu ochi albaștri, părul creț și mătăsos, mari pupile ca doi aștri, cu pupicul delicios. de vin străini sau vin amici, zburzi prin casă cu pași mici, de cazi pe sol și te

Mircea Nicolae, Covasna, 66 de ani. 1. Odată, nu demult, mergea în sus. S-a întors îndărăt. A venit aproape de mine. S-a liniștit. Nu am călcat niciun pas, că dacă, călcam, mă tăvălea. 2. Altă

De-ar ști să spună vreun cuvânt, Prin prezența ei: cravata, Câți oameni n-ar fi în pământ, Primindu-și astfel răsplata. Nouă, ca marionete, Ne-ar șopti doar lucruri bune. Curmând a hoției

un straniu vis am avut azi noapte chiar de nu vreau să-mi văd visele toate cu liftul m-au trimis într-o clădire la un al doișpelea etaj citire la al șaselea din lift am coborât pe scări la

Din petele soarelui și a lunii Am învățat ceea ce știau străbunii, Că nepătat nicidecum nu pot a fi, Trecând prin astă viață de zi cu zi. Am încercat să tac și mi-au spus că-s prost. Am vorbit

Azi mulți prezic ce o să fie, Că nu vom trăi o vecie, Ori spiritual vom fi mai buni, Sau pierim ca niște nebuni. Un cutemur ce o să vină, Mare, mic și oricât să țină, De ce au doar două

Guruzda Sándor, Chiuruș, 63 de ani. 1. Era prin anii 1950. Eram în pădurea de la Ghelința și împreună cu cel care mă însoțea, deodată am auzit un zgomot , o gălăgie venind dinspre cireada de