Tipsie daniel constantin

Nocturnii. Între timp și infinit Am ascuns în palmă clipa Și în suflet infinitul, Acceptând că sunt ispita Care-aprinde răsăritul. Lacrima razei de soare Se prelinge pe un nor, Iar apusul simt cum

Îngeri beți, altare goale Azi clădim din blasfemii catedrale și moschei, iar Taborul Învierii l-am vândut la farisei. Renasc, în ani bisecți, numai cei ce se cred zei, iar în case, pe pereți, sunt

Fărâme de aspirații Fărâme de aspirații zac părăsite pe drumul neputinței, iar noi din ignoranță am renunțat la vise. Poate, totuși, mâine, vor răsări noile premise precum lumini fragile în

Ești Universul Meu Iubesc, femeie, chipul tău, Ești leacul gândului cel rău. Iubesc, femeie, vorba ta, Ești lacrimă ruptă din stea. Parfumul tău, abia simțit, Stârnește-n mine pasiuni. Ești

Daria Daria, făptură sfântă, Dragoste fără păcat, Melodie ce încântă Sufletul însingurat. Zâmbetul tău e lumina, Albul delicat din crin, Iar tu, făptură divină, Alinarea din suspin. Mă închin în

Praf de stele Sub anii grei ai timpului trecut Se stinge-n taină ultimul sărut. Pe palme și pe umeri de poet tăcut Rămâne praf de stele Și, uneori, nimic mai mult. Ierni și veri s-au perindat prin

Aripa îngerului Și de-o fi să vină clipa Când ca fumul m-oi topi, Mi-aș dori s-ajung aripa Unui înger ce-o pieri. De atâta supărare Ce n-ai cum să o prevezi, Pare că nu mai e soare Și nici albul

Nu ridicați palate pe morminte Nu a fost doar un vis să scriu cărți, Ci o chemare dată din lumină, Să spun răspicat celor care ne răniți Că durerea noastră-n timp nu se alină. Ne naștem goi, cu

Nunta dintre timp și clipă Eu sunt timpul, tu ești clipa, Eu decența, tu ispita. Amândoi suntem sublimul, Și răsplata, și tainul. Domnișoare de onoare, Azi sunt stelele din cer. Luna plânge după

Lumina care rămâne Și de-o fi timpul să ceară Mie ani și ție bani, Anii mei îi dau diseară, Dar tu sigur nu dai bani. O să fiu vers în context, O să fiu iubire pură, Sau pedeapsa dintru text — Bun…

Iubiri de primăvară A venit azi primăvara După iarna asta grea, Tot așa cum vine seara După ziua cea mai rea. E firescul din natură Și nimic nu-l va schimba, Cum frumosul din pictură Ești numai

Armonie Anul trece și se duce, Iar eu sper să ia cu el Răceala din cuvinte, Și pedeapsa din apel. Vreau să fie armonie Între mine și între el, Să fiu rima-n poezie Și culoarea din drapel. Să se

Trântorul cu glezne fine Azi, în stupul de albine, S-a iscat răscoală mare. Trântorul, cu glezne fine, A ieșit să stea la soare. Cu-n tupeu de el știut, La regină i-a cerut Să-i așeze la

Lanț pe suflet Nu știu dacă este bine sau nu, Dar timpul pare că ne e dușman. În ochi eu te privesc și simt că tu Într-ale vieții ai rămas profan. Încă mai crezi că toți spun ce gândesc Și

Noi Și Andrei și Pavel din cer de-ar coborî, Pe pământ se pare bine tot n-ar fi, Din icoane mirul tot de-ar izvorî, E cu neputință noi a ne iubi. Mergem la biserici cu un chip smerit, Dar

Rămășag pe neputință Suntem mândrii în credință, Ne urăm ființă cu ființa; Și am pus, din neștiință, Rămășag pe neputință. Avem visuri și-n dorință, Aspirații… conștiință; Facem din sens

Sunt… Nu sunt vis, nu sunt privire, Nu-s nici șoaptă de iubire. Sunt tăcuta amăgire A regretului de tine. Sunt ecoul frânt în noapte, Umbra vorbelor din șoapte. Sunt focul ce arde-n fapte, În

Eu cel de ieri Eu sunt tot cel de ieri, dar cu un an mai mult — hoinarul ultimei ierni, cel ce-a făcut să plângă și luna lui Cuptor. Eu sunt tot cel de ieri. Vântul iar mă

Golul uman Răsturnat pe caldarâm Zace gândul cel nebun, Iar din versurile seci Vin alaiuri de zevzeci. Râd privirile-n vitrine De snobii cu gusturi fine, Plouă stins cu vorbe goale Pe