Tinca Mihai-Paul

Într-o descriere Într-o descriere de moment a unei clipe Pe care vrei sau nu vrei s-o trăiești, Aș spune: așa momente ruginite Nu ți-aș dori să le-ntâlnești! Într-o descriere c-o

Să scriu... Să scriu ce n-am mai scris vreodată? Despre cine ca să scriu? Pentru ce să fac o pată Dacă pentru ce nu știu? Lanțurile stau grămadă-ncolăcite Peste-o rugăciune ce ne-ar milui

Fata din tren Eram în tren și mă uitam prin geamul murdar La iarna ce s-a pus și poate văd vreo căprioară, Căzut pe gânduri, că și-atunci aveam un car Mă duceam la București, pentru-a nu știu

Îmi crapă durerile Îmi crapă durerile când sunt cu tine Uit de azi, de ieri și iubesc un mâine... Iar când în poale-ți, îmi dai prin păr Trezești în mine slobod neastâmpăr! Într-o mare de

Și-a rupt iarna nasturii Și-a rupt nasturii albi iarna în ograda mea, Mi-am rupt și eu coada la lopată... Am ridicat la bulgări înghețați de nea, Și-am găsit o poză, o poză îngropată... Când

Elementul nu am chef Elementul nu am chef s-a făcut din nou prezent Nu muncești, nu ai, nu vrei să ai și stai... Trebuie de azi să fiu ceva mai atent Altfel bineînțeles că înțeleg că-i

De când nu ne-am văzut Clocotește cerul de când nu ne-am văzut S-a rupt soarele-n bucăți și-l trag norii de bretele Of, ce ironie, să stau noaptea cu ochii-n stele De când te-am sfărâmat la

Despletitul păr... În despletitul păr mi-aruncam ochii, La trupul ei gingaș, de zână Și-am început ca să mă apropii Vroiam pe loc, s-o iau de mână... Trecând direct pe lângă ea I-am

Visul ce-a murit frumos Printre darurile vieții, am săpat adânc Dezgropând până și temnițe, oaze Diamante, acadele, prinsori și-un sfârc... La urmă-am dezgropat și-un soare fără raze... Eh,

Atmosferă de bine Se dezbracă natura de toate cele rele Aruncă cu ele, departe... Apoi, ne-mbrățișează cu toate cele bune Totul devine plin de viață, nu-i moarte... Sare soarele ca o

Optimismul cu obraz gros În tâmple bat clopote, însă nu pentru mine, Clopotele mele nu pot să bată încă! Ale cui bătăi să fie oare, pentru cine Îmi iau atâția pumni și încă-o brâncă? În

Decembrie contemporan Peisajul stă tencuit sub un cearceaf cam palid Adăpostit sub stratul alb, deloc prea gros, Și stau așa, mirat, privind la un frumos Care-mi alungă foamea, lăsând

De frig, Luna Prin frigul năprasnic curg gânduri ce frig Sub soarele cu dinți, pe calea ca o supă Din care aburi beți te-mbracă și te pupă Lovindu-te apoi bezmetic, de un dig! Mirosuri

Explicație Imaginea greșită a reușit Să supraviețuiască rece În cursul spre sfârșit De-a fi născut, de-a trece! Fiori se zbăteau tăvăliți în apus Loveau în interior cu obsesii, Armonici,

Rețeta Mi-am pus într-un castron, un zâmbet Trei ridicări din ochi, trei strângeri de mână, Șase litere legate, smulse din alfabet Patru îmbrățișări și trei fire-mpletite, de lână. Am

Calendarul toamnei Calendarul atârnă tot mai greu pe perete În curând o să cadă, de timp și de vechi... Bucurii împroșcate cu gânduri și regrete Se duc și ele, grele:

Trompa Aș vrea să te cuprind cu trompa Să-ți simt luciditatea-n mine Durerea, misterul din supa Care cam simt: mi se cuvine! Cu trompa, să te măsor, atent Lovit de jugul care

Gând de toamnă Măceșele sunt roșii ca ouăle de Paște Obrajii, de frig, mi-s la fel… Așa deodată toamna-mi naște Pe lângă un sughiț, un țel… Plec capul pe sub ramurile brumate Iar soarele

Hai să ne jelim Hai sa ne jelim, ce mai avem de făcut? Soarele e negru, praștia s-a rupt, Păsările merg, oamenii-s pe lună Nici nu ne mai zicem: „Noapte bună!”. Culorile-s închise în acid,

Frumoasei cu privirea albastră Ești vis în cea mai mare realitate, Ești tot prezentul din eternitate, Deschizi cu-acel surâs un univers Pe care-ncerc să-l mestec: vers cu vers! Respiri un

Toamna, sprijiniți în coate Sculptorul a obosit să mai sculpteze, Cricul nu mai ridică nimic de mult… Până și copacii stau prinși în pioneze Crăcănați de-un sandviș soare-vânt! Hai să foșnim

Pietrelor colțuroase Pe fruntea mea s-au rotunjit pietre colțuroase Într-un timp în care m-adăpam cu rouă, Ascuns într-un ungheț, de vremuri viforoase Răpit de inundații și dornic ca să plouă

Ce să fie, cum să fie Hai să răsucim dulceața-n borcănele Lumina s-o culcăm la răcorică, Să ne-mbătăm cu țuicile grele Ca să uităm de-amar, să nu ne fie frică! Cerului albastru să-i masăm

Dezinformatul Vine cu pași repeziți Se opintește când se-oprește, Vorbește-ncet și printre dinți Că nimeni nu-l servește. Îți spune păsul său cam fiert Și îți descrie amănunte, Care duc