Întrecere
Întrecerea Vântul vorbește orbește cu mine, forțează lumina să-mi licărească în ochi din frunze, frunzele verzi și proaspete mânjite de o aproape vară... Burta norilor fără buric a început
Am rupt umbra diminetii
Am rupt umbra dimineții Am rupt umbra dimineții Apoi am croit-o petec peste inima mea. S-a tot zbătut, parcă drogată Inima Până a rupt umbra, Apoi a curs, s-a prelins Iar corbi și muște au
Clătita
Clătita -Fă-mi o clătită! -Doar așa, fă-mi? -Te rog frumos să îmi faci o clătită! -Așa da. Cu ce? -Cu primăvară! -Primăvara nu se mai găsește, acest ingredient face acum parte din
Eu - un fulg
Eu - un fulg Secundele curg mai repede sau mai încet Decât fulgii îngrămădiți pe orizontul alb... Privesc timpul, admir clipa și ascult gândul Care, de ceva vreme colcăie fără
Traite-aș viață
Priveam spre locul de unde curcubeul Își lasă brațele peste noi să ne cuprindă. Am văzut odată cu fulgii ca niște soli ai iernii Zâmbetul luminii printre ramurile zdravăn ninse. Mi-am zis: - Ce
Baia de îngeri
Baia de îngeri Cred că o baie de îngeri m-ar face bine. Sau niște suc din stele, Ori niște ceață cu dulceață, Lumină cu niște pelin... Răbdarea sporită a unui moment prost Te face delăsător
Moment
Moment Stropii mici cad în bălți precum gloanțele în piruete care pătrund prin ținta neputincioasă, verticală și deja mult prea găurită... Cerul are culoarea obrajilor care nu au văzut
Nu mai este aceeași clipă
Nu mai este aceeași clipă, Când luna ciobită scuipa liniște De îngropa cu farmec toate gândurile... Iar moartea părea ceva într-o cutie de chibrituri, Subțirele, un șir neterminat de vieți
Gând I
Gând I În visteria de gânduri despre existență Se plimbă trăsuri între noi și ei... Se pare că există o apartenență Între ce speri și vrei. Deși poarta spre bine o deschide sufletul Putem
A venit iarna
A venit iarna Muștele s-au ascuns în cotloane, Țânțarii nu se mai izbesc de bec, Tu ești învelită pe tendoane, Când ești degerată, mă pui să te frec. Frunze zac sub covorașul de
Pe jos, jegos
Pe dos, jegos Zarurile curg aruncate pe spate Mai bine zis scuipate De sirenele cu coada ridicată Înotând într-o pată! Florile adâncului ies la lumină Morții caută viilor vină, Pe amurg se
Vara
Vara Se pare că vara e la urgență, Se tratează cu supe și perfuzii! Asistentele i-au pregătit o fentă Îmbrăcată-vopsită cu iluzii!
Culeasă
Culeasă Mari poeți de-a lungul vremii Au asemănat femeia cu un soare, Alții c-o păpușă. Eu, că nu-s poet prea mare O asemăn cu o ușă! Ușa către fericire, Ușa către mângâiere, Ușa ce spre
Salutare
Răbdare nu mai am ca să o pot cuprinde. Ziua se dezbracă în fața mea degeaba. Serile vin puturoase cu rouă. Dorința e de bine dar nu se întâmplă nimic... Salutare timp dezbrăcat in
Rugaciune
Rugăciune Doamne, Tatăl meu Ceresc Vreau doar ca să-ți mulțumesc Că ai vrut ca să trăiesc Multe să-mplinesc... Mi-ai dat părinți minunați, La ei, să fim doi frați... Mulțumesc Doamne Că
