Eu - un fulg

Eu - un fulg Secundele curg mai repede sau mai încet Decât fulgii îngrămădiți pe orizontul alb... Privesc timpul, admir clipa și ascult gândul Care, de ceva vreme colcăie fără importanță. Subțirele de care atârnă viața pare tot mai subțire Iar pașii spre un nicăieri devine maxim de evident... Nu trăirea face diferența, ci modul trăirii. E o zi în care ninge. Cu vise, cu gânduri, cu fulgi Ce-aș vrea să devin un fulg! Închid ochii și mă transform în fulg... Curg pe îmbrățișarea zăpezii, a miilor de fulgi Ce mă adăpostesc cu un pat scump, pufos, odihnitor... Zac pe el.. Plutesc formidabil... Ce bine e să fii fulg! Ce dulce e să fii îmbrățișat! Oh, iarnă, câtă iubire transmiți, de-mi împăturește sufletul Și-mi râd rădăcinile cu coajă cu tot! Ah, era să uit... Din îmbrățișarea aceasta, iarnă, îngheață-mi toate grijile Ridurile, gândurile nu prea constructive și vorbele Când nu valorează mai mult decât tăcerea! De asemenea, iarnă, dezgheață-mă La cap, la trup, la oase, la tot. Dacă ai să faci tu toate astea pentru mine, Am să te pomenesc la vară, în cea mai mare căldură Pe plaja cu cel mai pur suflet cunoscută mie! Oh, iarnă, încă mi-e greu să mă desprind de îmbrățișarea ta, Să mă recuibăresc între oameni, între semeni, între cei Ca mine...