lumina se zbate-n oglinzi nesfârșit
rotind o săgeată ce stă să se frângă.
în locul mâinii stângi, aripa stângă;
(învață să meargă după ce a plutit.)
liniștea își pierde conturul
punct-pe punct-pe punct
prin fila străpunsă galeria
pe acolo poți să arunci o privire să strigi să schimbi o uimire înaltă
pe alta
albastră sticla cadranului alunecă ascuțit degetele apasă
și după ce a făcut dumnezeu lumea și toate câte sunt într-însa -
cochilia din mijlocul pântecului zămislirea nașterea moartea
zbaterea somnul în afară țipătul electiv și
și a văzut că este bine-
după mine nu știu cine urmează la rând
nu pot să întorc privirea
nici despre mâna ce-mi atinge umărul mai cald n-am dovezi
e doar o senzație de lăsare la vatră cu miros de spirt
fără degete
refuz să merg mai departe
imaginea gândul actul
cuvântul întregindu-le
parte cu parte
împreună instantaneu
ori dezmembrându-le
umbre-ziduri în lumină
dumnezeu
pe cuțit se prelinge o
doar ai putea să mai vezi –încă viu și tânăr–
sărutul rămas după mine
de gerul sălbatic de tot ce nu știu
de clopotul roșu stârnit în pustiu
de sunete grav picurate în vine
unde porni-vei de
ar fi căzut oriunde. greu acum
umerii tăi ridicați o aflară:
sufocată întoarsă strivită-n album
te câștigă lumina de seară
așa îndurată ascuns te apleci
sub apele clare s-o vezi dănțuind
în
încearcă mai întâi pulbere
pe majoritatea lucrurilor mele
se apropie de mine
singură
poate cu puțină frică
de aceea privește mereu în urmă
se apropie totuși de mine cu o duioșie de parcă
n-aș
nu vă spun despre mine decât
că acest orologiu cheltuiește vise
pe spinarea mea
- mă apucă de ceafă și mă înghite
zilnic -
nu vă spun despre acest orologiu decât
că în mine se fabrică aripi
-
vi-e liniștită viața: mașini și aparate.
vă odihniți puterea, vă consumați în rate;
lucesc, de simetrie, balcoane citadine,
la masă: șervețele și băuturi divine
și faceți orice lucru cu mâinile
adăpost I
fardată de umbrele nopții
rătăcesc în neștire
precum gândul tău prin
labirintul ființei mele –
câine căutând adăpost
adăpost II
ca și cum
ai exista într-o altă
sunt de curând întoarsă în somnul animal
să-mi regăsesc curată și ne-ncolțită firea
e timpul scurt și – plasă – amintirea
mă cheamă înapoi pe mal
ieri ascultam pe dealuri balada celui
pe furiș
firul acesta de iarbă
adâncindu-se
răsucindu-se
sus mâinile afurisitule sus aripile!
prin poarta de corn pânza cerului țipă
despicată izgonită veste
ocol pământului
haina ta
mă-ntorc din exilul cuminte
ne uită pământul de tot
cum rătăcim prin cuvinte
nici să te strig nu mai pot
țese-te văl peste tine
și-apoi visează-te lung
cum te vânează jivine
și te-ncolțesc
soldații citesc scrisorile
printre rânduri
apoi le aruncă îngroziți
în cazanul cu ciorbă aburindă
ori în tocana de cartofi
nici un soldat nu mănâncă
două porții
ciorba e plină de
timp frumos
respirăm
o dată de două ori
pe secol pe săptămână
îngropați în perna roasă-a vieții
rar clopotele:
o dată de două ori
pe-o duminică pe-o veșnicie
„și toate vocile
toate izvoarele și-au
Se vor găsi încleștate-n oglinzi
Vor prinde pierind să iubească
De-a stânga de-a dreapta în lut și în grinzi
(cum gândul ce greu tot mai greu îl cuprinzi)
Vor prinde pierind să iubească
Ori
Cum se mai zbate lumina-ntre noi
Ca între oarbe și reci felinare,
Încărunțim în același război:
Tu - călător într-un vis cu trifoi
Eu - așteptând dușmănită în zare.
Unde-ntr-un câmp, pe întreg
fratele meu spune că l-a văzut
zvârcolindu-se în așternutul cerului
izbindu-se de pereți nevăzuți de pe care
picurau
boabe reci de sudoare
fratele meu spune că l-a văzut
străluminând aburul