Teodora Popescu

punct-pe punct-pe punct prin fila străpunsă galeria pe acolo poți să arunci o privire să strigi să schimbi o uimire înaltă pe alta albastră sticla cadranului alunecă ascuțit degetele apasă

Trece iubirea Prin vadul sufletului: Salbe de păsări

și după ce a făcut dumnezeu lumea și toate câte sunt într-însa - cochilia din mijlocul pântecului zămislirea nașterea moartea zbaterea somnul în afară țipătul electiv și și a văzut că este bine-

după mine nu știu cine urmează la rând nu pot să întorc privirea nici despre mâna ce-mi atinge umărul mai cald n-am dovezi e doar o senzație de lăsare la vatră cu miros de spirt fără degete

În adânc retezi Venele pământului: Izvorăsc macii

refuz să merg mai departe imaginea gândul actul cuvântul întregindu-le parte cu parte împreună instantaneu ori dezmembrându-le umbre-ziduri în lumină dumnezeu pe cuțit se prelinge o

doar ai putea să mai vezi –încă viu și tânăr– sărutul rămas după mine de gerul sălbatic de tot ce nu știu de clopotul roșu stârnit în pustiu de sunete grav picurate în vine unde porni-vei de

ar fi căzut oriunde. greu acum umerii tăi ridicați o aflară: sufocată întoarsă strivită-n album te câștigă lumina de seară așa îndurată ascuns te apleci sub apele clare s-o vezi dănțuind în

încearcă mai întâi pulbere pe majoritatea lucrurilor mele se apropie de mine singură poate cu puțină frică de aceea privește mereu în urmă se apropie totuși de mine cu o duioșie de parcă n-aș

nu vă spun despre mine decât că acest orologiu cheltuiește vise pe spinarea mea - mă apucă de ceafă și mă înghite zilnic - nu vă spun despre acest orologiu decât că în mine se fabrică aripi -

vi-e liniștită viața: mașini și aparate. vă odihniți puterea, vă consumați în rate; lucesc, de simetrie, balcoane citadine, la masă: șervețele și băuturi divine și faceți orice lucru cu mâinile

adăpost I fardată de umbrele nopții rătăcesc în neștire precum gândul tău prin labirintul ființei mele – câine căutând adăpost adăpost II ca și cum ai exista într-o altă

sunt de curând întoarsă în somnul animal să-mi regăsesc curată și ne-ncolțită firea e timpul scurt și – plasă – amintirea mă cheamă înapoi pe mal ieri ascultam pe dealuri balada celui

pe furiș firul acesta de iarbă adâncindu-se răsucindu-se sus mâinile afurisitule sus aripile! prin poarta de corn pânza cerului țipă despicată izgonită veste ocol pământului haina ta

mă-ntorc din exilul cuminte ne uită pământul de tot cum rătăcim prin cuvinte nici să te strig nu mai pot țese-te văl peste tine și-apoi visează-te lung cum te vânează jivine și te-ncolțesc

soldații citesc scrisorile printre rânduri apoi le aruncă îngroziți în cazanul cu ciorbă aburindă ori în tocana de cartofi nici un soldat nu mănâncă două porții ciorba e plină de timp frumos

respirăm o dată de două ori pe secol pe săptămână îngropați în perna roasă-a vieții rar clopotele: o dată de două ori pe-o duminică pe-o veșnicie „și toate vocile toate izvoarele și-au

Se vor găsi încleștate-n oglinzi Vor prinde pierind să iubească De-a stânga de-a dreapta în lut și în grinzi (cum gândul ce greu tot mai greu îl cuprinzi) Vor prinde pierind să iubească Ori

Cum se mai zbate lumina-ntre noi Ca între oarbe și reci felinare, Încărunțim în același război: Tu - călător într-un vis cu trifoi Eu - așteptând dușmănită în zare. Unde-ntr-un câmp, pe întreg

fratele meu spune că l-a văzut zvârcolindu-se în așternutul cerului izbindu-se de pereți nevăzuți de pe care picurau boabe reci de sudoare fratele meu spune că l-a văzut străluminând aburul