Teodor Dume

LIM,
observ un pic de revoltă aici, de fapt e doar o nuanță care limpezește discursul. și asta îmi place

și mai îmi place finalul care se impune prin cele patru versuri

*nu ești ființă
ești biosfera ucigașă
în care
voi supraviețui.*

aprecieri!

același,
teodor dume,

dana,
am citit și recitit acest poem, încă de la postare, și iată-mă iarăși printre gândul tău desfășurat atent și cu mult rafinament.

de data aceasta las o stea de suflet pentru că tot ceea ce scrii izvorăște din inimă, curat și sensibil.

e un întreg deosebit
iar acest pasaj e de memorat

\"eu sunt gestul obosit cu care îți ridici umerii a întristare
cafeaua de dimineață și bucata de pâine a serii\",


cu sinceritate,
teodor dume,

e un micropoem reușit aici, domnule burlacu.
îmi plac scurtimele pentru că ele vin din interior și eclipsează.
ele deschid sensuri

aprecieri!

multă stimă,
teodor dume,

andrei,
mulțumesc pentru constanta cu care mă citești. mă bucur c-ai ales acele pasaje. tocmai primul ales, într-un comentariu anterior -- pe alt site, mi s-a sugerat să-l scot.

și totuși sunt cititori care rezonează. mă bucur. și mie îmi place acel pasaj pentru că este o tentă a credinței din care plecăm---

cu prietenie,
teodor dume,

domule petruț,
da bine punctat.

viața și moartea sunt două linii paralele care nu se întâlnesc decât în intersecții când se face nodul din care iese alt capăt...
orice sfârșit e un nou început, nu?

multă stimă. vă mai aștept

același,
teodor dume,

carmen,
mulțumesc mult pentru comentariul pertinent.
mă bucur că ți-a plăcut. te mai aștept

cu prietenie,
teodor dume,

mulțumesc angela,
am corectat acea eroare.
da, graba...

același,
teodor dume,

LIM,
mulțumesc pentru sinceritatea comentariului și evident pentru fidelitatea față de artă și literatură.

cu sinceritate,
teodor dume,

angela,
o trecere care mă onorează.
în legătură cu acei cocoșii care echilibrează noaptea, ce pot să-ți spun...după cum se știe cocoșii cântă numai după miezul nopții. deci, iată motivația versului meu.
mulțumesc mult pentru analiza pertinentă. cu bucurie te mai aștept

același,
teodor dume,

da, angela.
ai mare dreptate ,*o adevarata catedrala a linistii filozofice,a religiei iubirii*

mulțumesc mult pentru apropierea cuvântului față de tot ceea ce este frumos.
te mai aștept

același,
teodor dume,

diana,
mulțumesc pentru trecere și semn.
te mai aștept

același,
teodor dume,

domnule george,
da, nu luăm nimic, doar câteva zile *trei* cât să ne ajungă până la ultima oprire.

mulțumesc, pentru citire și semn.

multă stimă,
teodor dume,

de memorat, angela

*omul îngândurat știe ceva
între noi și el sunt întrebări*

alături de cele două scurtime care vin în întâmpinarea noastră, a celor avizi de frumos, remarc un discurs puternic care se desfășoară printre imaginile alese atent.

*un pământ ponosit de iluzii-n priviri
el mângâie pe genunchi
umed rumegușul singurătății
din omături respiră grauri de ceară*

poate *iluzii-n priviri sună mai bine *iluzii în priviri*
spun asta pentru cursivitatea și acuratețea întregului.

evident că nu trebuie să ții cont. e doar o părere.

un poem-dedicație reușit

cu sinceritate,
teodor dume,

andrei,
mă bucur atunci când îți aud pașii prin textele mele.
și mă mai bucur știindu-te un cititor sincer.

mulțumesc pentru semn și sinceritate,


același,
teodor dume,

domnule cătălin,
sunt onorat de trecere. mulțumesc mult

multă stimă,
teodor dume,

domnule mihailă,
un comm bine elaborat care urmărește linia de la un capăt la altul. mă bucură mult asemenea analiză.

și da, lucrurile puse sus la păstrat au o valoare deosebită. ele rezervă dreptul la încă un moment din viață...

cu prietenie,
teodor dume,

LIM,
e totul ok acum. am mai eliminat din impurități.
mulțumesc mult.

cu prietenie,
teodor dume,

prietene,
uite c-a ieșit un poem minunat. și mă bucur că editorul l-a scos din atelier, ca dovadă de răsplată a muncii împlinite.

mă bucur pentru poem dar și pentru tine.

îmi place modul în care s-a făcut corectura și completarea mesajului.

succes1

cu sinceritate,
teodor dume,

anca,
e o idee bună aici și îmi place și titlul dar parcă mesajul cere o continuare
și spun asta pentru că între prima și a doua strofă se observă o fisură. desigur e doar o părere. în rest ai punctat foarte bine momentul ultim...

*mereu port la mine
cele două monede
să le găsească la nevoie
cel ce îmi va închide ochii*

felicitări!
același,
teodor dume,

cezara,
nu, nu ne putem opri, și nici reântoarce, în copilărie.
dar poemul tău ne aduce căldura și mirosul castanelor și atunci evident că ne permitem să ne uităm peste umăr, în copilărie...

*uite am uitat să-ți spun
cum miros castanele
de fapt n-am știut niciodată
decât le-am simțit umerii mormintelor
sub tălpi

până atunci
să rămânem acolo unde singura libertate
pe care ne-o permitem
este
să fim copii uneori*

da, uite un poem perfect, o stare comună nouă acelora care am trăit în momentul copilăriei, în care ne-am construit casa de vis și-am zugrăvit, cu zâmbetele noastre, tristețile altora...

aprecieri, cezara și o stea de suflet care sper să lumineze asupra ființei tale dădătoare de speranțe.
sunt supărat pentru că nimeni, dintre aceia cu steluțe în inventar, nu s-a obosit să arunce una în colțul din dreapta a acestui poem deosebit.
și da, era să uit. titlul...titlul e tăcut dar plin de sensuri potrivite. nici nu se putea un titlu mai sugestiv.

felicitări!

cu sinceritate,
teodor dume,