Teodor Dume

doru dorian,
bucuros de vizită și remarcă. semnul tău
bucură și aduce noroc.
cu prietenie,
teodor dume

nuța crăciun,
poate o fi un haiku reușit, cum zici.
eu i-am pus numele de botez, micropoem în trei versuri.
principala misiune e să placă și să bucure, indiferent cum i-om zice. numai
atunci pot spune c-am scris ceva adevărat
mulțumesc mult de trecere și semn.
cu sinceritate,
teodor dume,

hamat petru,
elaborarea concentrată a comului tău mă îmbărbătează
și-mi dă forțe noi. m-am gândit să mai zăbovesc pentru o vreme
prin acest stil concentrat în care pun la treabă cititorul
lăsându-i posibilitatea interpretării mesajului.
mulțumesc, prietene!
cu bucurie,
același,
teodor dume

a se citi corect
Bighiu Angela Mihaela
scuze

angela mihaela,
ai scris un poem. da, un poem adevărat,
calm și îmbrățișat de stări îmbrăcate elegant.
revino asupra textului și corectează-i diacriticele
adică pune căciulițele la a-ă, a-â, s-ș, t-ț

textul îl poți salva doar tu.

cu sinceritate,
teodor dume,

da, o zi a liniștii, fără miros
de urme...
subtitlul foarte reușit și sugestiv.
îmi place

\"va veni o vreme când bucuria va crește în jurul meu ca o iarbă, voi ieși din zidire ca dintr-o iarnă grea și voi îngenunchea la altarul dintre nopți\"

da, nuța. ai reușit o individualizare a stărilor
folosind emoția și liniștea din cuvânt.

cu sinceritate,
teodor dume,

carmen-manuela, văd aici
un poem cu fior care străbate întregul
remarc în mod deosebit minuțiozitatea
stărilor desfășurate în fragmentul trei

(mi-am permis să simplific pentru confirmarea spuselor mele)

\"trecătorii par niște lumânări/ fiecare un far al singurătății lui/.../în spatele gratiilor nu este igrasie/ este un fel neputință cu același gust infect de zidărie erodată/ decojindu-mi pielea ca pe scoarță de copac/ începi să mă vezi\"

păi, sunt lucruri mari aici; eleganță-rafinament-maturitate-împlinire
numai că nu mă pot împăca (și asta în general)cu forma prozaică, să zic așa, deși ai delimitat versul. la prima citire nu atrage, dar odată parcurs devine plăcut. fără să supăr pe cineva care agreează...(aceată împerechere a poeziei cu proza)îmi cer scuze...
acest poem aranjat, ca formă, după toate canoanele poeziei, ar crește în valoare.
e doar o părere sinceră

stimă și considerație,
teodor dume,

am obervat târziu semnul tău.
mulțumesc de comentariu. îmi face plăcere trecerea ta.
încântat de imaginea plăcută ție

te mai aștept
cu sinceritate,
teodor dume,

laurențiu,
îmi place simplitatea rostirii
și mesajul.
poate că finalul e prea direct

citit cu plăcere și rețin

\"mâna ta este o literă
cu care pot ieși din labirint

dacă o vei răsuci voluptos
în bătaia brizei
va indica nordul cu aproximație\"

stimă și considerație,
teodor dume,

doruleț,
sunt bucuros de vizita ta și de semnul lăsat.
de ce nu obțin? pentru că aș schimba sensul ultimului vers
din strofa adoua. citește modificat și te vei convinge.

cu drag,
teo

tincuța,
pașii tăi pe latura prozei sunt bine fixați.
nu se poate vorbi despre exercițiu, experiment sau
o altă categorisire a scrisului tău.
el(scrisul) împlinește și mă surprinde plăcut
ușurința cu care treci de la sensibilitatea cuvintelor
adresate celor mici la sobrietatea frazelor pentru adulți
ori umorul perfect.
staua mea de suflet pe care ți-o dăruiesc, strălucește veșnic

aprecieri, tincuța!
același,
teodor dume,

eugene,
scrierea ta are esență.
dar datorită formei, care nu-mi place, indiferent de numele autorului,-remarcă ce-am expus-o și-n pagina lui leonard ancuța, nu-mi vine să mă aplec asupra textului, oricui i-ar aparține. ori e poezie ori proză. mentalitatea mea nu se mai poate schimba la anii ăștia și gata...

precum știi...albul în amestec cu negrul rezultă gri...adică nici cum. adică spălăcit...adică ...nu culoare...
așa și în literatură.
nu te supăra, dar tu nu ai nicio vină privind forma prozaică a poemului. frumusețea din text se decolorează și treptat dispare tocmai datorită acestui fapt.


îmi place și remarc

\"Lovește-mi ochii de lumina asta stearpă, precum versul ne-nceput,
praful cuvintelor nu s-a așternut incă...\"

nu te supăra pentru că m-am descărcat tocmai în pagina ta.

cu multă prietenie,
teodor dume,

dana,
frumoasă rostire
oasele bunicului meu strălucind ca o lumânare aprinsă...

\"nu plouă nu e frig nu sunt câini oamenii dorm liniștiți într-o istorie nouă

astă-noapte în vis ploua ajunsesem dincolo de linia orizontului noroiul ne intrase în piele
bătrânii spun că oamenii care mor fără lumânare aprinsă la cap trec mai greu de vămile cerului
oasele bunicului meu strălucesc și acum în nopțile tulburi
eu le văd strălucirea eu nu fug și nu îmi e frică de ea
strălucirea aceea o port cu mine prin lume nu o las să se stingă nimeni și nimic nu mi-o poate lua
când voi ajunge la capătul lumilor mele voi străluci și eu cu siguranță prelung\"


dana, comentariile pe acest text nu-și au rostul pentru că mesajul izvorăște atât de limpede încât orice încercare ar tulbura emoția...
și zădărnicia în cuvânt poate ar umbri spunând, până la plictis,
da, un text bun, elegant și bine primit de sufletul meu.

tocmai de aceea mi-am permis să reproduc finalul.

fie el, semnul meu... de trecere

stimă și considerație,
teodor dume,

alina,
deși citesc tot ce postezi, inclusiv comentariile din toate paginile prin care calci, cred că este primul meu semn de trecere...
o fac pentru c-am văzut că părerile sunt împărțite iar în ceea ce privește finalul ești nehotărâtă. și asta tot din cauza noastră a cititorilor.

poemul tău e unul dens, rotund, plăcut și acaparator. toate componentele lui sunt strâns unite. mesajul se localizează în sufletul cititorului și devine un focar...
tocmai de aceea vreu să subliniez că acest poem fără final n-ar mai rezista. finalul susține întregul, chiar dacă pare diluat în viziunea unora. dar de ce...pentru că se simte o respirare liberă?

cu sau fără stea, poemul rezistă datorită mesajului împlinit și acurateții discursului. un discurs energizant...
și dacă îmi permiți, vin cu o părere
alina, eu aș despărți ultimele trei versuri de restul.
recitindu-l în ambele forme parcă simt nevoia acelei detașări...
oricum e doar o părere și sper să nu supere.
(...)
\"Suntem asemeni unei haine care n-a fost purtată niciodată, iar trupul
s-a săturat de atâta așteptare. O să închid ochii și nu o să mă întorc.

Să ajungi doar acolo unde îi ești cuiva drag.Cu timpul îți dai seama
că există ceva în noi care rezistă. Care nu se dăruiește niciodată.
Un arici schimonosit de frică pe spinarea rece a altui animal.\"

cu scuzele de rigoare, mulțumesc pentru text.

stimă și considerație,
teodor dume,

da, ai dreptate și aici, ca de obicei...
mă bucură trecerea ta care e o linie directoare
pentru mine. dinafara textului se vede mult mai bine.
mulțumesc mult de tot pentru observație dar și pentru apreciere.
acest poem a venit așa...ca din senin fără să prelucrez nimic

stimă și considerație,
teodor dume

victore,
citi cu plăcere
îmi place repetiția din vârfurile acoladei

\"Fluturii nopții în jurul lămpii
Ca și mine, da, ca și mine\"

sensul poeziei

cu sinceritate,
teodor dume,

cezara,
poemul tău răzbate, este simțit, dovadă commurile multe favorabile gândului.
și mă bucur că prin pagina ta au trecut și lăsat semn doar cei care au simțit versurile tale. și nici nu puteau altfel.
nu știu ce aș mai putea adăuga eu, dar adaug; îmi place. și dacă n-o făceam, nu aveam lectura împlinită. se prea știe, pe acest site, că eu las comm doar acolo unde mă simt bine printre cuvinte. și am fost \"avertizat\" de ce nu critic...dar cum să critici un lucru bine făcut?
cezara, iartă-mi dilatația din cuvânt, dar revenin la text, am să închei. concentrarea mesajului doar în câteva cuvinte e semn de responsabilitate și respect față de cuvântul scris sau rostit. tu asta știi să faci cel mai bine.

\"azi te-am înșelat

n-am găsit alt mod mai frumos
să te ucid
decât să-mi atârn gleznele
de o altă poveste a cărnii \"

ps, un subtitlu frumos și inspirat

cu sinceritate,
teodor dume,

petru sebastian,
așa este prietene drag, am vrut să construiesc (și poate am reușit) un poem metaforă, cum zici, cu o lume gătită de sărbătoare, care să-și ascundă gândurile printre mirosul de floare, fie și pentru o clipă și tot e minunat...
la orice aniversare, de orice fel, gțândurile ni-le ascundem undeva în spatele cuvintelor mute.
mulțumesc de trecere și semn,
mă bucură participarea ta la această aniversare prin cuvânt

cu prietenie,
teodor dume,

Andrei Trocea,
da, bună interpretare. ai deschis un alt sens cuvântului meu, lucru care-mi face plăcere. uite că cineva se uită și în spatele cuvintelor...
te mai aștept
cu aprecieri,

același,
teodor dume,

eugen pohontu,
bucuros de vizită. nu ne-am vizitat cam de mult. da, așa-i vara...
sigur că da, nu este haiku chiar dacă respectă câteva regului ale genului. ascuns în umbra cuvântului mărturisesc că nu-mi place genul acesta împrumutat.
frumusețea rostirii nu are limite în silabe, versuri sau alte canoane...
metafora este haina de sărbătoare a poeziei și bucuria cititorului împlinit la lectură. eu am scris într-o scăpărare de clipă, un micropoem în trei versuri așa cum am și specificat în subtitlu.
îmi place concentrarea desigur numai că haiku-ul nu suportă metafora. el are niște reguli foarte stricte;
-17 silabe rânduite 5-7-5
- fără metaforă
-răspunde la; ce...când...unde...

păi vezi...a spune ceva concentrat nu trebuie impus...
noi avem genuri cu duiumul și nu văd de ce trebuie să fim ceea ce nu simțim.
noi ne regăsim în poeme într-un vers, chiar două, trei versuri, etc...
avem poezia clasică, doinele, baladele, cea în vers alb...
nu văd de ce ne ferim de toate astea și atunci când citim un micropoem, analizăm silabele și alte reguli spunând pur și simplu; nu este haiku...
eu când citesc ceva nu țin cont de denumirea genului dacă evident place. și nu trec la analiza silabelor și a locului unde și când se petrece acea stare. mă bucur dacă m-am regăsit în acele rânduri oferite de către autor.
revenind la haiku...tot respectul păentru cunoscători, dasr mie nu-mi place și gata. haihu-ul e o concentrare forțată a mesajului și implicit e ceva foarte sec, sărac...
uite, mai sus ai dat exemplul lui doruleț. încercarea lui, cât și a ta, îmi place, deși nu sunt nici una haiku. sunt firimituri scăpate în spiritul haiku...
dar mie îmi plac ambele pentru că îmi spun ceva...îmi transmite și eu asta aștept de la un text.

mulțumesc și te mai aștept,
cu multă prietenie,
teodor dume,

plăcută radiografia bărbaților liberi nebărbieriți
o constatare reală din cotidian care se împlinește
prin acuratețea discursului

\"merg încet prin ploaie
fără pelerină fără umbrelă
fără riduri
fără nimic ascuns
fumează fără filtru
(...)
poartă mereu în portofel
o fotografie misterioasă și mică
la care se uită
de fiecare dată
când pleacă
te împușcă fără milă\"

citit cu plăcere

stimă și considerație,
teodor dume,

un text plăcut și relevant.
remarc în mod deosebit finalul care îmbrățișează alte stări
și vine ca o căutare a existenței (prin trup) în ziua de mâine

\"aș avea nevoie de o hartă a zilei de mâine
dar ce mai contează dacă suntem împreună
ce mai contează dacă vom crește în același trup
spre o altă cunoaștere de lume
până atunci
să-ți spun că durata timpului meu e alta
așteaptă\"

chiar plăcut!

cu sinceritate,
teodor dume,

adoratele mele

\"Renunțare
Nu mai zidesc luceferi în trupul fără umbră.

Risipă
Se desfrunzește timpul în clipele de fum.

Departe
La țărmul nopții geme luceafărul de seară.

Zori
Zadarnic mai tresare, în ochiul lunii, noaptea.

Asfințire
Adorm în mine patimi – iernatice visări.\"


spunere multă prin cuvinte puține
concentrare reușită și mesaj

plăcute micropoemele într-un vers

cu sinceritate,
teodor dume,

adriana,
un text deosebit de cuminte
o spunere dumnezeiască în care ne regăsim cu toți
datorită simplității lui, poemul împlinește

și cât adevăr!

\"dumnezeu nu îmbătrânește și nu moare
se plimbă doar de la o neputință la alta\"

citit cu multă plăcere

stimă și considerație,
teodor dume,