Tatiana Gradinaru

nicolae dospește în burtă vreo zece copii bine hrăniți unii mai mari alții mai mici. așezați chitiți încolăciți unul în jurul altuia cât să încapă fără colțuri între măruntaie căci lui nicolae îi

Ain se trezește la răsăritul umbrei între pereți gripați îi hrănește cu aspirină tamponată îi tapetează cu mulaje de primăveri toride împarte cu ei apa distilată le udă încheieturile zice c-a

*** am putea să ne înjurăm ore în șir să ne urâm așa cum doar noi putem s-o facem să ne mușcăm de ceafă să agonizăm asemeni prăzii între colții felinelor nu ne cunoaștem locuim în aceeași cameră

Mă gândeam să scriu un poem despre comediile franțuzești dar mi-am amintit de piticii nepământeni. Cred c-ar fi mai bine să le îndes ceva moale și umed în cavități bucale zvântate de-alizee

în dimineața asta mi-aș fi dorit un bărbat care să mă privească altfel, ca pe un copil. mâinile lui să-mi atingă discret degetele, așa ca și când m-ar învăța să fac ceva. să ne așezăm unul lângă

//melancolia// pete adoarme timpul cu brațele încrucișate în culoare pe degetul mic îi curg bretelele norilor //durerea// egalități necunoscute acolade din două inimi în ceașca de

Mi-au înghețat tălpile de-atâta așteptare pe peronul gării de Est. Trupul mi-e amorțit de-atâta așteptare în singuratatea patului conjugal. Mă doare privrea de-atâta așteptare cu

străzile ca niște amante satisfăcute se întind lasciv între noi imagini decupate jumătate din palmele tale jumătate din resturile de corduri ce-au udat rădăcinile se succed clișeic cu fiecare

Când mă desprind de tine încerc să disimulez primordialul... Mi se preface carnea în bulgări tari de pământ ce-asteaptă să-i sfarme plugul Domnului. Aeru-i suflet desprins în fluturi

buze-n buze ploi lăuze ne zidesc pe străzi obtuze limbă-n limbă se tot plimbă pasul ce-n granit se schimbă carne-n carne să ne toarne pe gâtlej uscat de goarne pleoapă-n

într-un pahar cu lumină a răsărit un brad . dedesubt crește o lume. deasupra răsar dumbrăvi. câte una pentru fiecare suflet. copilul e paharul prin oglindă trece călătorul. ne face cu ochiul .

/ Garduri din uluci înșirate adorm într-o rână. Călătorul își înnoadă inima între sforile lor. Două luni suspendate de o parte și de alta a lumii îi mișună prin torace. Închide ochii: lunile îi