confesiuni

*** am putea să ne înjurăm ore în șir să ne urâm așa cum doar noi putem s-o facem să ne mușcăm de ceafă să agonizăm asemeni prăzii între colții felinelor nu ne cunoaștem locuim în aceeași cameră în aceeași viată de prea mult timp noi înseamnă o cușcă în care intrăm de bună voie la intervale neregulate aici se consumă fricile și iubirea și iubirea doar aici *** urăsc sărbătorile mai ales zilele de naștere și pe cele onomastice când trebuie să fii altfel într-un fel în care eu n-am învățat niciodată să fiu. urăsc toate femeile din lume grase slabe cu părul negru sau galben le urăsc dinții albi sau strămbi peste care buzele refuză să se așeze și cuvintele ce vibrează în gurile lor zemoase. [ doar pe mama o urăsc mai puțin. uneori deloc] urăsc femeia din mine care nu știe să zâmbească să vorbească să râdă ea tace și crede că tăcerea o face mai frumoasă. sărmanii oameni tineri! oamenii tineri au sufletele făcute țăndări viața le calcă pe inimi ca pe niște frunze îngălbenite în mai. ale noastre sunt ascunse se pitesc sub unghii în vârfurile degetelor stau chircite fără să se plângă fără să strige.