backward

/ Garduri din uluci înșirate adorm într-o rână. Călătorul își înnoadă inima între sforile lor. Două luni suspendate de o parte și de alta a lumii îi mișună prin torace. Închide ochii: lunile îi răsar pe interiorul tâmplelor. Bărbați călări îi țin calea. O poartă deschisă frânge noaptea. // Călătorul se trezește la miezul nopții. Pe ulită, casele se fac mici , se sfărâmă sub genunchii gândurilor. Drumul lățește la orizont acoperișul sangvinic . Lumina se strânge ghem. Cerul o zvârlește spre sat. Călătorul e singur. - Naște! Ochii i se acoperă de țărână. /// Orașul se întinde leneș pe străzile înguste. Spre seară, Călătorul iese la plimbare. Străinii îl însoțesc, îl veselesc. Interiorul său zâmbește. Pe drumul ce urcă, un petic de zăpadă îi strigă numele. Călătorul se afundă până la subțiori se agită - zăpada îi inundă nările. Alunecă. [Trecerea e un tunel - privești lumea ca dintr-un acvariu. Strigătul se transformă în bolboroașe, îți amorțesc degetele și oamenii se uită la tine din scaunele aranjate pe rânduri. Totul se termină repede.] Și-au făcut culcuș în corturile musulmanilor. Sub cearșaful alb, pielea lor asudă iubire. Se ridică și umblă. Aerul e văratic, moale și lipicios. În păr li se ascunde adierea din eșarfele legate la intrare. Răcoarea asta îi inundă dureros nările. Fleș.