Tatiana Gradinaru

el hombre trece prin dreptul ferestrei se oprește o clipă trei zile pe săptămână nu-mi vopsesc unghiile în roșu nu mă-mbrac trendy ne așezăm la masă gustul ciorbei de fasole cu costiță afumată

Amintirile unor dimineți înghețate în paturi străine - cu ferestre ce refuzau a se-nchide – îmi cojesc straturile de iubire râncedă. Se ascute unghia sau, cuminte, vei amputa mâna

flori - părinții schițează zâmbete false pe frunți de copii. învăț să plantez surâsul cunoașterii înlăuntru.

ne construim cazemate în jurul cutiei toracice ne mutăm acolo definitiv tu ți-ai invitat câțiva prieteni să locuiască pe canapele suspendate va hârjoniți faceți cercuri din fum tipele sunt

el hombre era personajul meu preferat ne întâlneam pe tâmple de umbră o zi pe săptămână își juca rolul eu aplaudam din când în când apropiații ziceau ‘scenariul e prea forțos pentru

printre copaci, pe strada adormită sub cântec de greieri desenez o fereastră. ne așezăm în pervaz - eu cu privirea rătăcită în liniștea nopții tu cu fața lipită de ceafa mea arcuită. dungile

în iarna asta au înflorit liliecii cu aripi întinse au nins albastru peste ochii noștri ce să ne mai dorim iubite niște copaci verzi crescuți din podele la lumina strecurată prin hornuri de

un jocheu mână roibii spre casa scării pe covorul roșu și-au facut cuib libelulele clopotelor de la sat oglinda întoarsă spre zidurile tapetate cu poliester te privește Ano în

sunt un copac. fata din dafin iese la plimbare pe întuneric își trece mâinile turcoaz prin părul norilor pândește lumina aleargă după umbre le face ghem și le rostogolește pe mocheta verde. în

dawn în zori cu seine năframe trase pe creștet se tânguie luna-n zăbranicul veșted sangvinolent suspensii de nori tivesc orizonturi veline din geana luminii ei țes aurore

Ni s-au lipit buzele iubite, cu lichid amniotic din nopțile facerior siameze. De-ți afunzi falangele în atriul drept ți se prind de piele ceasurile două - Al meu e ăla de

nu mă iubi nu-mi spăla limbile bocancilor nu-mi linge viscerele zemoase e devreme prea devreme prea cald să-mi îndeși ciorapii de lână pe trahee prea lumina în pupilele tale nu ridica

dincoace cercuri rostogolindu-se pe marginea fluviilor răsar tălpi de nisip apa le înconjoară în cuștile ăstea cresc oameni ca niște bălării stufoși noduroși cu frunze tăioase cresc așa unii

Ascultăm povești cârpite cu frânturi de suflete adunate din parc la finalul zilei îndrăgostiților. Mai știi cum ținerile de mână ne răsăreau în creștet ? Mai simți

mă fată pepenii cresc rosii la soare ia șuriu’ din chimir linge rugina și taie nu-n coajă fă taie direct în măruntaie sau mușcă mușcă până-ți curge zama în căușul gâtului să-ți

meteo nu bate vântul nu plouă e preferabil să nu folosiți litere în locul umbrelelor de soare seriale personajul e în vacanță tu mă iubești stai peste program eu nu chiar cultural /

Trei cinci opt (joc de cărți în trei) El hombre mas guapo e plecat la studii de fezabilitate. *** Într-o zi - jumătate februarie, jumătate martie - am crestat pe mielină un text

când o să cresc mare mă fac poetă și pictoriță și fotografă o să am câteva rame agățate deasupra casei în ele voi mâzgăli o sumă de vorbe câteva nuduri și trei clipe I la început trebuie să fac