tania cozianu

hm.
îmi place.
ironia, autoironia, tușele milimetrice, necruțătoare, doza bine temperată de cinism, studiul individual obiectiv, naturalețea obsesiilor, ușorul egoism estetic al scriiturii, precizia inciziei și a delimitărilor

personal, aș renunța la slash-uri. mă stânjenesc vizual. tonul poemului e prea ferm ca să mai aibă nevoie de sublinieri. se simte pulsul sacadat.

e bine.

m\'am mirat oarecum să văd că în cele din urmă s\'a încumetat cineva să treacă pe\'aici. pentru că pur și simplu e un text auster și egoist. și nu fiindcă așa a fost regizat. m\'am trezit că nu (mai) știu/ pot să scriu. ca și cum nu mi\'ar mai ajunge cuvintele.
probabil că am să fac doar fotografii. o vreme. sau..

așadar, radu petrini, cine spuneai că e patetic aici? :)
eu n\'am văzut niciun personaj patetic prin preajmă. cred că ai fi putut să\'mi spui nevoalat una-alta, fără să te gândești c\'aș fi pus imediat calificativul pathetique

carmen, dar eram acasă. e drept că am scris și probabil că voi scrie din ce în ce mai puțin. dar asta înseamnă că voi avea timp mai mult să ascult, să privesc..
și lasă stelele alea galbene și nu te mai întrista că nu le mai ai. mi\'ajunge steluța asta care sclipește în ochiul tău drept acum. :)

taci uneori îndelung, dar tăcerea ta nu e resemnată.(...) e asurzitoare. sufocantă.
o, da. nu știm să fim pe de-a-ntregul nici pietre, nici oameni, nici melci.

în versurile acestea ți se simte pulsul de la încheietura mâinii. și respirația, ela.
e un poem care se zbate. și care-și continuă zbaterea deși l-ai eliberat acum.
am vrut așa.. să știi că am trecut pe aici. și-am simțit zbuciumul dinlăuntru.
dilatarea. contractarea.
și era într-o joi. și era primăvară..

un text care m-a facut sa zambesc si n-am sa-ti spun aici de ce :) (si nu, nu e de la inovatia schimbarii de gender din titlu)
scriu doar ca am admis cu mirare ca e posibil sa detii un inel cu chei diferite din care uite, uneori, ca acum, desprinzi cheia catre vreo magic garden. aici te lasi sa te intampli. si pare neasteptat asa.
pe scurt, n-as fi recunoscut aproape deloc marca danmihut in poezia aceasta. si poate ca asta n-ar trebui sa ingrijoreze cititorul din mine. am senzatia intrarii prin efractie intr-un spatiu al tau secret, intr-unul dintre acele putine tainice locuri in care lasi sa se vada the other face. poate de aici sentimentul ca nimic nu mai poate fi vulnerabil din punctul asta, desi nu e nicio armura care sa protejeze aceasta delicatete, tandrete, infiorare a asteptarii lasata la vedere.
iar textura poemului e asa de fragila incat chiar nu se cade, ar parea aproape o impietate sa desconspiri sensurile. ca si cum as adauga un detaliu nesemnificativ unui ansamblu deja echilibrat.
nimic distonant ori care sa impiedice aceasta limpede curgere. un erotism cald, calm, invaluitor, cumva asurzitor dar deloc sufocant, lipsit de patetism.
nu stiu la ce soundtrack te-ai gandit tu, dar eu as alege aici \"fragile\", sting, poate chiar varianta in portugheza.
note de subsol:
a) subtitul mi se pare usor inutil. intrucat starea de suspendare se subintelege din titlul. iar in context vine oarecum ca o dublare explicitativa.
b) esti sigur ca nu erau campanule? :) sau poate ca asa am simtit eu sugestia clara de flori cu_cupe adanci

mulțumesc, vincent

mult bucuroasă sunt că ți-a plăcut ce-ai văzut/ citit aici.
excepțional e un calificativ too strong. e doar un text perfectibil.
care poate trebuia sfârșit în locul acela.
acolo e punctul de fade out, dar presupun că nu mai era necesară această gradually fades to silence.
mă voi gândi la asta. mi-era necesară vederea de dincolo de vitrină. încă trăiesc din plin sezonul distorsionărilor de mesaj.
mulțumesc, ioana

a citi poezie dan mihut e, inainte de toate, o provocare si un act de vointa (curaj?). nimic ingrijorator, insa.
oarecum dificil, e drept; ametitor, poate, neconvenabil, iritant pe alocuri, istovitor. ca urcatul cu spatele pe o scara in spirala. pasul urmator trebuie gandit, calculat exact. ca cititor n-ai vreme de timpi morti.
iar dupa o experienta ca aceasta, mersul pe sarma ar putea sa para odihnitor si nostim chiar.
si-odata ajuns in capul scarilor, ucigas sau sinucigas, vanator sau prada/ totuna, geniu sau monstru / totuna, gestul se anuleaza. el (oricare ar fi el), nu va ucide niciodata, fiindca reflexul sau de conservare/ perpetuare ii spune sa stapaneasca. sa domine. sa posede.
si mai inteleg asa:
guns don\'t kill coyotes. people do
desigur ca pot continua jocul silogismelor in cinematograful din gradina de vara si sa spun: people don\'t kill people, ideas kill people. si variatiuni pe aceeasi tema. (...)

ps: part b. deficiente de ordin tehnic. personal consider ca poemul de mai sus merita usor descongestionat de constructii preponderent explicative de tipul: \'ca o\', \'cu_care\'(v 2-3), \'prin care\', \'ca pe-un\', \'ca un\', \'ca dupa\', \'printre-printre-prin\'etc.
poti scurta ligamentele, nu pe directia fluidizarii discursului, ci pentru scurtcircuitarea conexiunilor.
da\'mi place. oarecum. altfel nu scriam aici.

zlac = iarba-neagră = rădăcina-neagră = tătăneasa

dar asta doar fiindcă ai fost foarte generos cu hint-urile :)

so?

mda, weird
as fi spus ca am mai citit asta pe undeva sau nu, nu.
ar trebui sa spun ca imi suna aproape familiar stilul, tonul, senzatia de apasare in ceafa, de ceata, de incoltire,
starea de \'prins\', trapped.
olia, sa nu zici ca deja-vu-ul e din cauza fugii. e mai mult decat o percetie. dar nu e cazul sa explic eu asta aici
si la urma-urmei nu ma intereseaza cine e olya
fiindca imi place ce-am citit aici
(poate ca titlul nu e cel mai etc etc. dar nici asta n-are relevanta acum)
a fost asa.. surprinzator, ca si cum intr-o piata publica ai da in multimea care te sufoca peste un chip cunoscut.

* diacritice, da

lia, lia,

cum mai miroase in pagina ta a vara, a povesti, copilarie si rasfaturi de care mi-aduc si eu asa bine aminte..
hm, cu siguranta ultimele doua texte ale tale nu ar fi ajuns in atelier daca ai fi folosit diactrice

si nu-ti numar bratarile
bratari de iarba, de-argint infasurate pana sus spre cot
tu numara-n gand
poate-am sa vin in vreo zi sa-mi arati gradina

pentru amalek condescendentul, personal: careful with that axe, eugene
[Waters blowing into the microphone]
[light screaming from Waters] and more.
so. bine ca ti-a placut.
mecanismul \'placutului\' tau ma intereseaza mai putin (spre deloc).

pentru mihai moise pe care l-am rugat sa revina peste cativa ani. actualizare: peste cateva sute de ani, mon ami.
apreciez spiritul tau intuitiv si deopotriva apetitul pentru parabole cu puncte, extrapuncte, memory points, match points, geometrical or phenomenological points, dar
aici nu e nicio anomalie de structura
nu am dorit sa dau indicii, help-point-uri, check point-uri.
restul e sugestie.
asta probabil o sa-ti para un raspuns nesatisfacator.
dar poti considera ca n-am inteles comentariul.

ma simt oarecum coplesita de trecerile voastre instelate. am ezitat mult pana sa ma hotarasc sa postez textul in forma in care apare aici.
intrucat, da, emilian, m-am gandit si la faptul ca dintr-o anumita zona a salii cineva va surprinde foarte bine partea lui melodramatica. o anume privire poate dezosa cu abilitate si fara prea mult efort teaca de cinism din jurul ochiului plans. dar ma bucur daca s-a vazut (si) asta. imi asum latura patetica. multumesc pentru ca ai venit primul si-ai lasat usa, apoi lumina deschisa aici. fiindca intr-un fel tin la textul asta.
olga,
trebuie sa-ti spun ca mi-e foarte pretioasa incizia ta de-aici, intrucat aveam nevoie sa stiu cum au fost percepute de un ochi feminin anumite sensibilitati, slabiciuni, nevralgii, zone vulnerabile lasate la vedere. ma gandeam ca e un text precum unul din filmele acelea de la care se iese din sala dupa zece minute si pe care apoi il poti vedea linistit.
da, multumesc mult, olga. pentru rafinament si concizie.
mihai,
deconstructie matuschek \'40 style si
mda, weird, mi-amintisem zilele trecute de shop around the corner. dar am zis ca trebuie sa fie vreun new year movie syndrome. asa ca pun coincidenta in my top 100 bizarre things.
//
(...) trucat sau netrucat, nu stiu, nu pot stabili niciodata prea bine care-ar fi raportul optim intre cenzura/ autocenzura/ noncenzura.
asta in masura in care ar exista sau ar fi necesar un astfel de raport. la asta ma gandeam cand citeam cronica ta, dan mihut. hm, ochiul care vede dincolo de decoruri, de recuzita, de indicatiile regizorale. cel care percepe nu doar tehnic mecanismul rotii dintate din pelicula. cu un singur gest poti voala pelicula, stii. totul se poate rezuma la o chestiune strict matematica si-atat. unghiuri, timpi de expunere, numar de frame-uri pe minut sau dimpotriva, pot abera pe tema jocului de lumina dintre retina si obiectiv, iar tu, ca receptor, sa accepti cu buna-stiinta asta. asa incat devine prea putin important ce rol ai sau alegi sa ai in marele joc. restul - sunt doar detalii. care pot deveni importante sau nu.
acum intelegi de ce sunt curioasa sa stiu ce modificari ai aduce textului, chiar personalizandu-l, dar nu te voi intreba care sunt ele. iti multumesc pentru eleganta..
ps: the spotless mind, da. e cu mult mai bine asa.

catalin, multumesc pentru apreciere si intentia de-a reveni

______________

ce nu-mi place
- nu-mi plac comparatiile. comparatiile din prima, a doua, a treia parte.. supra-directioneaza, jalonand excesiv atentia lectorului. e drept, ca o pot usura, dar nu agreez tehnica dpdv al procedeului cinematografic
- titlul - nu. imi pare explicit. explicit in ideea in care eu vreau sa vad singura dansul, nu sa mi se arate. sa simt eu singura cadenta, infrigurarea, agonia, aruncarea in gol, spasmul, pumnul..

ce imi place:
- imi place imaginea pasarilor de ceara spre plaja. plaja de bazalt. hm.. contrastul dat de ceara topita scursa in bazalt. (subiectiv: imi pare rau c-ai schimbat aici..) si spun imaginea, pentru ca nu vad constructia asta strict ca metafora. ma gandeam ca versul acesta ar putea sustine singur o \'vizuala\'. e suficient de drept si sugestiv cromatic pentru asta..
- imi place finalul. te face sa regandesti treptele poemului in maniera backward, ca si cum ai derula inapoi cu incetinitorul, stii? stranie senzatie de recompunere..
- finalul m-a trimis catre o varianta simplificata care inghite tot fara sa rezolve nimic.. desigur, poate parea neconvenabila aceasta forma de sfarsit cu variante de continuare, dar are avantajul ca te lasa sa gandesti, mda, fiindca
\'... nu ai nevoie de ajutor
ca să poți fi strivit mai ușor
de memorie\'
da.. si presupun ca toate sunt/ par la un moment dat din alt film.
probabil ca am citit si-am inteles cum am vrut sau doar ce-am vrut din poemul acesta
concluzia: mi-a placut ce-am gasit aici

elena, poti incerca asa:
a) sa maresti size-ul fontului si/ sau sa-l inlocuiesti cu altul ceva mai lizibil; apoi sa alegi sa scrii in alb textul din dreapta imaginii; sau
b) sa lasi imaginea de sine-statatoare, eventual micsorata, ca sa eviti pixelarea si sa o incadrezi sus/ jos de text
eu zic ca merita sa incerci.
hm?

carmen, carmen,
citind ce mi-ai scris aici, am inteles inca o data ca daca as fi scriitor, as fi unul egoist. nu ma gandesc niciodata sa scriu ca sa fie pe plac cuiva. si cred ca nu in cele din urma s-ar cuveni sa las o fereastra deschisa dinspre text catre potentialul cititor.
dar uite ce norocoase sunt textele mele :)
ai venit si-ai gasit legatura dintre toate astea..
ana, legea numerelor pare, salul de dantela, leonidele, cele 100 de zile, the king, cele 1000 de zile, scarile reci de ciment, femeia-umbra, femeia-fara-cap.
si ar mai fi ceva.
femeia vine si danseaza cu ochii inchisi. in camera se afla un barbat. barbatul fereste din calea ei scaune, mese, toate obiectele de care s-ar putea lovi. nu poate, insa, indeparta zidurile, mai precis un perete anume de care femeia se loveste mereu. si inca. si inca..
despre asta nu pot sa scriu. acolo are loc decapitarea. decapitare de film mut. se vede strigatul. dar nu se aude.
cumva e scena care ma trimite la almodovar si hable con ella.
dar presupun ca asta trebuie vizualizat, nu scris. sau macar trait. strigatul trebuie strigat.

multumesc pentru leonida, carmen
si nu numai..

si-ntr-o buna zi m-am gandit ca ma cheama ana
din ziua aceea ma striga ann`e si nu ma miram de nimic
fireste. nu vei gasi nicio legatura intre ana care calca cu grija prin gradina sa nu striveasca leonidele si anne boleyn.. sau hm, sa zicem c-ar fi, dar nu vreau sa spun
clue: it\'s about a king and his hundred passionate love days. and anne, indeed
dar, carmen, ma bucur de fapt, ca n-au trecut cu-adevarat 1000 de zile pana sa gasesti textul asta :)

d-le Nicolae Popa,
e posibil ca într-adevăr din afară să se vadă oarecum distorsionată ideea alienării la nivel de scenografie, gestică, afecte.
când mă gândesc la alienare, nu văd aceasta doar ca pe o abatere de la ceea ce îndeobște ne-am obișnuit să socotim normal, așadar nu e neapărat un proces previzibil. poate fi oricum: extravagant, incoerent, nealgoritmic. mai puțin sau deloc tehnic. și intim prin excelență.
iar de aici mai departe oricine poate fi artistul propriei sale rătăciri. iar dacă rătăceala mea nu seamănă cu a unui oarecare x, asta nu o face mai puțin rătăcire.
mă voi gândi la unele modificări, totuși.
mulțumesc pentru autopsia delicată dar fermă pe care ai făcut-o acestui text.

Florian Silișteanu, nici nu vei bănui cât de aproape ai fost de încăperea cea din mijloc a acestui text.
și n-am cum să spun mai mult despre aceasta
spun doar că o vreme o să mă urmărească scena aceasta de mai sus.. e o stranie senzație de deja-citit/ deja-trăit
iar când voi spune anne nu mai locuiește aici, dumneata vei fi primul care nu te vei mira de nimic

..

știu că de regulă ești lapidar și tocmai când erai în dispoziție de spus mai multe, te eschivezi cu dibăcie, îmi faci câteva complimente și te retragi elegant povestindu-mi ceva vag despre orga de vânt a prietenului dumitale.
nu, d-le silviu păcală, nu așa .. nu e frumos să-ți lași gazda gândindu-se oare ce era de spus despre tehnică și conținut.
prin urmare, când mai treci pe aici, poate te îndupleci să-mi zici așa: de ce \'suprinzător\' și nu banal, de ce \'minunat\'.. altminteri rămân cu un zâmbet sceptic și-o să-mi spun că ai venit aici ca să-mi întorci din curtoazie vizita și-atât. (ceea ce n-ar fi în principiu chiar atât de rău, uhh)
așadar.. ? :)

ps: mulțumesc aici și pentru răbdarea de-a citi și celălalt text al meu

bine-mi prinde aici un ochi necruțător, deși simt că ai folosit cu blândețe un bisturiu cu vârf rotund..
desigur că aș putea scoate corpii străini nu cu spatula, ci cu acul, însă acum voi lăsa așa în draft mode acest text.
acolo unde ai subliniat cu roșu chiar este o feliere, acolo eliberez plăcerea de-a respira banal, ca atunci când închizi ochii după ce a trecut concentrarea maximă.
am s-o numesc pauza din mijlocul văzului
e pupila mărită și oarbă
e un fel de moment de final - nu moare nimeni, nu pleacă nimeni: \"tu va et tu viens entre mes reins\"
dar tot înspre un soi de pervertire a sentimentului în sine conduce

cât despre fesul tău suflat, dan mihuț.. să fie de bine? să fie de rău?
(și cum spuneam, aici ninge și e vânt strașnic) :)