stroe romeo

Cum să nu iubești o viață Ce ne poartă pe-amândoi, Viața asta trecătoare Ce ne scaldă prin noroi. Viața asta ce ne cară Printre arbori, pe sub stânci. Nu-ți mai suntem datori viață Astăzi

mi-e dor de tine să te-ntorci să vii din nou la mine eu am greșit... sunt mic și bleg dar te iubesc pe tine. că eu mai mint, mai și greșesc dar cine nu greșește? căci toate îi sunt de

Nu te cunosc de ieri, de azi Poate te știu de-o viață Dar niciodată n-am jucat Cu cărțile pe față. Să mint frumos, De-o viață știu Și asta fac într-una N-am cunoscut... Și nici nu stiu Să

Sentimentele au uitat să doară Azi doar rod maluri de nisip. Și inima mea stă ca un far Bazându-se orbește pe ele Bazându-se pe două maluri de nisip, În focuri stins și iar aprins Și uite așa

n-am spus că-mi pare rău vre-odată deși ar fi trebuit și nu m-ai mai iertat vre-odată deși ți-ai fi dorit. noi am ales singurătatea deși ne completam și ne-a rămas seninătatea în care nu

Nu vreau să te mai vad a doua oară Tu, vis frumos cu inima de ceară. Nu ai să-ajungi să mă iubești Căci inima ai să-ți topesti Și n-ai să-apuci să mă mai vezi Căci ochii tăi nu spun ce

Un rând de cuvinte înșirate Apasă un suflet pătruns Alții le-au spus cu ardoare Pe el la pământ l-au pus. Nimeni azi nu mai ascultă Glasul unei nopți de vară Toți așteaptă răsăritul Și

Ce pot să îți mai spun acum În clipa despărțirii Ne-am și rănit Ne-am și jignit. Și nimeni nu mai stie Că ne iubeam cândva, Demult, … Ne cumoșteam de mici copii Dar cine să ne-nvețe Că

Eu, de fapt, azi nu mai știu Cine te-a făcut. Știu doar că zâmbești frumos Și că îmi placi mult. Eu, de fapt, azi nu mai știu Cum să te mai strig. Ești un suflet rupt din mine Ce vreau să-l

Cuvinte dulci și vise…, multe Și-un univers să te asculte Un pic de viață într-un gând Și un sărut scurt dar profund… Și poate niste flori, miresme Nu doar culese, ci alese Pentr-un parfum

A murit și idealul Până te-ai întors. A murit în așteptare Singur, ca un prost. Fără sens s-a stins lumina Singură și mohorâtă Unde-ți este sufletul Ca să o aprindă? Am uitat că ai

Să vezi lumina și să crezi Că vine pentru tine, E lucru mare să visezi Să poți primi iubire. Eu am sperat, am si crezut, Lumina mi-e părtașă... Că te-am iubit și te iubesc Și vreau să-mi vii

Unde să găsesc oare începutul? În transă adevărul e mult mai crud, Însă așa începe povestea unui gand trecut Prea multă durere în vânt l-a pierdut. Mă las pierdut de limpezimea apelor De

Înștiințare de la un avocat către un anume Radu Lepădatu: Domnule Radu Lepădatu vă aduc la cunoștință că pe data de 12 martie 2000 doanma Oana Cozac a decedat. În urma citirii

Iubirea ast’ O să te coste-o viață Cu remușcări Și cu iluzii Și cu ceață. Mă arzi încet Dar focul meu e viață Cu vise și speranțe Cât o ață.

Ea, o ființă amăgită Aflată la-nceput de drum, Alegen-n viață actoria Și-și joacă rolul rău sau bun. Așa își începu destinul, Așa pășește ea firav, Cu pași mărunți, Cu replici scurte, Și

Nu am găsit azi nicio urmă, Și-am căutat neîncetat Tu te-ai ascuns în astă lume Iar eu rămân cu ce-am visat. Și mai rămâne și ninsoarea Ce cade azi pe amândoi Eu stând aici și așteptând, Și

Epilogul meu E în patru versuri Lacrimile mele Pentru tine-s resturi. Idealul meu, Ești ca o icoană Și râvnesc la trupu-ți Ca la o comoară. Tu îți trăiești visul Zi de zi mai lin Eu

Au vrut să fie doar cuvinte Și doar cuvintele-au rămas Și toate, ca o amintire Se fac uitate pas cu pas. Se face-uitată și iubirea Ce stăpânea totul cândva Și domină acum trecutul Doar

Mă-ntorc la tine, salcie albastră Mă-ntorc la tine mort și-ngândurat Ea a uitat de consfințirea noastră Și toate ce odată ne-am jurat. Si a plecat fără vre-o urmă Fără vre-un semn la

Azi m-am îndrăgostit! Iubire… A mia oară... Tot de tine! Și inima îmi bate tare Și mă furnică și mă pierd Căci ochii tăi, Două cristale... Îmi mângâie inima în piept. Și ard și mor de

Acum cunosc întâia oară Un apus târziu, Pân-acum singurătatea Nu mi-a spus să-l știu. Niciodată nu mi-a spus Cum răsare luna, Doar că e ceva frumos Dar nu ca acuma. Niciodată nu mi-a

Azi se-ntoarce iar trecutul Ca o mantie albastră Și se-apropie ca zarea Călăii ce taie marea. Nu l-au vizitat de mult Și acum călăii Vin ca spicele de grâu În bataia serii Toți sunt gata