O lume uitată (13)

Oriunde întorc capul e plin de inimioare, pernuțe cu inimioare… E vremea îndrăgostiților! ,,- Mi-a plăcut bunicul tău de prima dată de când l-am văzut. Era înalt, brunet cu părul negru și ondulat. Atunci când zâmbea, de sub mustăcioară i se vedeau dinții albi și sănătoși. Îmi era drag să-l văd zâmbind, îmi povestea bunica. Era frumos, foarte frumos… Dar știi cum se spune, bărbatul trebuie să fie doar puțin mai frumos decât dracu’, altfel e o ispită și pentru alte femei. Așa și cu bunicul tău, după ce m-am măritat cu el la o lună, un cal pe care-l potcovea l-a pocnit în gură și i-au sărit dinții din față. Dinții lui albi și frumoși… Bunica cade pe gânduri. Sigur că mi-a fost drag și după aceea, mai ales că-l vedeam cum își dă interesul să-mi fie drag. Nu știu cum reușea să aducă în buzunarul de la haină, de câte ori mergea la Beiuș la piață, o prăjitură pentru mine. N-am înțeles niciodată cum putea să păstreze din Beiuș până acasă bucata de cremeș fără s-o tocească. Apoi, când s-a întors din război, povestește bunica, iar ochii albaștrii i se întunecă, a început să muncească din nou în fierărie, banii nu mai erau o problemă pentru noi, dar acum îi fugeau ochii și după altele și mergea din ce în ce mai des la cârciuma din sat. La crâșmă sau între ei bărbații, ceilalți nu aveau dreptul să spună nici o vorbă despre mine. Eu eram nevasta iar celelalte… Bunica oftează. Cred că m-a bătut Dumnezeu căci și mie când eram fată îmi plăcea să fiu curtată și prea alegeam și eu. Am tot ales și-apoi uite ce-am cules, încheie apoi ea cu tâlc.,, Cad și eu acum pe gânduri, oare câte vise se vor sfârși până la anul, la o altă zi a îndrăgostiților?