O lume uitată

Tinerii erau toți în chef. Băteau de mama focului cu tocul cizmelor în pământul presărat cu nisip de gazdă în ogradă. Dansau înlănțuiți doi câte doi, fericiți că pot să-și țină în brațe, alesele inimilor. Le învârteau pe fete pe sub mână, iar ele în țipete de fericire se învârteau ca niște sfârleze, făcând ca fustele largi, scurte și roșii să se înfoaie ca niște maci înfloriți. Flăcăii erau în culmea fericirii, fetele erau amețite de atâta învârtit, dar zâmbeau bucuroase că-și pot arăta măiestria în dans. Ceardașul era în toi, băieții se prinseră câte doi sau trei, prinzându-le pe fete de pe la subsioară și le învârteau cu foc. Era un dans sălbatic, dans care exprimă atât de bine caracterul unui popor. Ungurii erau aprigi în viața lor de fiecare zi, aprige le erau și dansurile, sălbatice, la fel de sălbatice, ca stepele din care au venit. - Zi lăutare, cântă cât mai bine, că-ți dau bani și te-ndop cu vin roșu și bun, striga un flăcău în toiul dansului, uitându-se cu drag la fata cu ochii la fel ca și câmpul unde-și păștea el vitele. Zi cât te țin corzile la vioară, căci vreau s-o fac lată-n seara asta! Fata zâmbea, îl privea cu drag și se unduia ca o trestie bătută de vânt. Bătrânii așezați pe margine se uitau la cei tineri și oftau: - Ei, io pe vremea mea dansam cu câte două odată, zicea un moș cu părul și mustața albă. Mustața era dată cu negreală și întărită cu ceară, să poată sta cu vârfurile în sus, ascuțite ca două săgeți. Bătrânul privea cu melancolie, amintindu-și cu regret de zilele lui bune, de vremurile demult apuse. - Știi ce babo, hai mai bine să ne învârtim și noi oleacă. Cum oi putea io să stau pe bancă, când vioara sună așe de fain? O luă pe bătrână de subsioară și-o învârti într-un ritm drăcesc. - No, c-o bolunzit omu meu, râse bătrâna. No, hai c-o fost de ajuns cât m-ai învârtit drac împelițat, m-ai amețit de tot. - Ce-i babo, ți s-o muiet picioarele? D-apoi altădată abie că te puteam țîne pă marjine, iar amu nu mai vrei să joci? zise bătrânelul cel năbădăios, prefăcându-se că de dragul babei lui renunță la dans și încercând să-și ascundă cu greu răsuflarea grea. - Hai, să nu zici că ai un bărbat hain la suflet, care te chinuie ș-amu cu danțu. Zicând aceste se puse iar pe margine, de unde admiră mai departe flacăra tinereții. Întorcea ochii de colo-colo, privea toate perechile care dansau închipuindu-se în fiecare dintre ele. Ei, ce vremuri! Ce vremuri!